Tedoo cu Brad Florescu

Spre viitor sau spre trecut, pace sau dușmănie? Imnurile de stat și mesajele lor.

Imnul unui stat încapsulează misiunea, valorile și intențiile acestuia. Ca să înțelegem premisele identitare de la care se discută politica internațională am putea începe prin a asculta și înțelege mesajul transmis de imnurile țărilor.

Imnul de stat este cântecul identitar al fiecărei națiuni. Din imn își ia poporul valori, moral, direcție. Imnul este power play-ul țării, cântecul care se intonează de sute de ori în timpul unei vieți de om, cântecul din care oricare cetățean știe pe de rost măcar câteva strofe. La nivel politic, imnul de stat transmite lumii întregi valorile unei țări. Și intențiile, la o adică.

Din această perspectivă m-am apucat acum două săptămâni, mai mult în joacă, să iau la ascultat imnurile diverselor state încercând să găsesc în versurile și povestea lor o cheie pentru înțelegerea lumii în care trăim.

Nu mică mi-a fost mirarea când am realizat că, deși ne aflăm într-o epocă de deschidere globală, de pace și colaborare, multe din țările lumii intonează imnuri anacronice, războinic-revoluționare, revanșarde și sângeroase. Și nu discutăm aici despre cântecul identitar al Algeriei (care conține inclusiv cuvântul mitralieră) ci despre imnurile unor state care formează avangarda civilizației.

Desigur, nu-mi permit aroganța de a critica alegerile unui stat sau al altuia. Fiecare se trezește dimineața pe ce muzică dorește. Mi se pare însă că lumea ar deveni un loc mai bun dacă imnurile la umbra cărora se nasc și cresc copii ar vorbi mai mult despre viitorul nostru ca specie și mai puțin despre dușmănii istorice locale. Pentru asta avem manelele.

Statele Unite ale Americii.

“The Star Spangled Banner” evocă atacul flotei britanice asupra Fort McHenry în timpul războiului din 1812. Versurile sunt scrise de un american dar muzica, ironic, e de sorginte londoneză.

Specialiștii susțin că “Star Spangled Banner” este nu doar unul dintre cele mai cunoscute imnuri naționale, ci și unul dintre cele mai solicitante pentru cântăreți, deoarece linia melodică este foarte dificilă, iar versurile extrem de complicate. Dacă te ții de muzică uiți versurile, dacă încerci să fii atent la cuvinte îți fuge glasul de pe note.

Imaginea centrală a imnului o constituie persistența steagului american, care continuă să fluture semeț sub ploaia de bombe aruncate de britanici asupra fortului. Cântecul vehiculează valori ca libertate, curaj, identitate comună. E un cântec nostalgic, defensiv, o artă poetică a nașterii națiunii americane.

Nu pot însă să nu remarc faptul că Statele Unite, civilizația cea mai avansată de pe Glob, își manifestă muzical identitatea evocând un război încheiat acum 200 de ani. Englezii cum s-or simți auzindu-l?

Federația Rusă.

Imnul Rusiei are o poveste genială. După destrămarea Uniunii Sovietice s-a pus problema ca Rusia să-și înlocuiască vechiul imn comunist, adoptat de Stalin în toiul celui de-al doilea război mondial. Între 1990 și 2000, țara a trecut prin așa o confuzie identitară încât a păstrat vechea melodie, dar a eliminat complet versurile. Timp de un deceniu imnul Rusiei a fost intonat doar instrumental.

În 2000, președintele Putin lansează un proiect pentru compunerea unui alt imn, care să aibă și muzică și text. Și aici vine partea cea mai simpatică. Țara care i-a dat lumii pe Ceaikovski, Rahmaninov, Prokofiev, Rimski-Korsakov, Glinka, Ala Pugaciova și Vitas nu a reușit să găsească suficiente resurse de talent pentru un cântec demn de mărețul rol.

Așa că Duma a adoptat un compromis. S-a luat muzica de la imnul sovietic, scris de Alexander Alexandrov, și i s-au pus versuri ușor modificate. În locul lui Stalin și al războiului au apărut Dumnezeu și sfințenia. Practic, din 1944 până azi, Rusia a cântat același cântec schimbând versurile după cum bătea vântul ideologic.

Muzical, îndrăznesc să afirm că imnul rusesc este unul dintre cele mai reușite. Solemn, înălțător, ușor de reținut. La nivel de mesaj remarc repetiția obsesivă a ideii de glorie și a excepționalismului rus: “[Rusie] ești unică în lume, fără pereche”, “Rusia – pământul nostru sfânt”, “fii glorioasă”, “tărâm apărat de Dumnezeu”.

Germania.

Deutchlsandlied a fost compus de Joseph Haydn ca imn de slavă pentru împăratul Francisc al Doilea și deturnat de revoluția pașoptistă germană care urmărea, cu avânt liberal, unificarea unei Germanii divizate. Trebuie spus că mișcările de la mijlocul secolului al nouăsprezecelea au avut impact nu doar asupra hărții Europei actuale ci și asupra imnurilor sale, fie că vorbim despre Germania, Franța, Italia sau chiar România.

Compoziția lui Haydn a fost adoptată ca imn oficial al Germaniei în 1922 și și-a păstrat acest statut până azi. Doar RDG a avut un alt cântec între 1949 și reunificare.

Chiar dacă astăzi versurile “Deutschland, Deutschland über alles, / Über alles in der Welt” sunt interpretate de unii ca “Germania e mai tare ca toți”, contextul în care a fost scris libretul ne lasă să înțelegem că acesta făcea un apel la suspendarea oricăror neînțelegeri și orgolii în numele unității germane.

Nu la fel de clar este – cel puțin pentru mine – ce a vrut autorul să spună cu ultimele patru versuri ale cântecului.

“Femeile germane, loialitatea germană,
Vinul german și cântecul german
Își vor păstra în lume
Vechiul lor clinchet melodios.”

Nicio vorbă despre mașini? Chiar așa?

China.

Marșul Voluntarilor, un cântec milităros care începe cu sunete de trâmbiță, a fost asamblat în 1934 și a devenit imn provizoriu al Chinei comuniste în 1949, retras din motive ideologice (autorul ajunsese la închisoare) și repus în drepturi în 1982. Imnul evocă eforturile voluntarilor chinezi de a apăra țara de invazia japoneză a Manciuriei din 1930.

E un cântec de urgență, un semnal de alarmă la adresa întregii națiuni. Poporul e chemat la arme și îndemnat să construiască un al doilea Mare Zid Chinezesc din sângele propriu, făcându-se scut în calea ploii de gloanțe japoneze.

Mâine-poimâine se face un veac de la războiul evocat, iar China exportă în Japonia mărfuri de 180 de miliarde de dolari anual. La arme?

Japonia.

Învinuiții din Marșul Voluntarilor au un imn cu totul și cu totul special, din două motive. Kimi Ga Yo se bazează pe un poem waka (un soi de haiku) scris undeva în secolul al optulea, ceea ce face din el imnul național cu cel mai vechi text. A fost pus pe muzică în 1880. Waka-ul cu autor anonim nu este însă doar cel mai vechi, ci și cel mai scurt libret de imn: are doar patru versuri, care se cântă de două ori. Și gata.

“Fie ca Japonia să dăinuiască
Pentru o mie de generații
Până când pietricelele se vor face
Stânci acoperite de mușchi”

(traducere aproximativă via engleză)

E interesantă perspectiva niponilor asupra timpului. În natură stâncile tind să se fărâmițeze în pietricele, apoi în nisip. În imnul japonez e invers: timpul nu sfărâmă, ci construiește.

Mulțumită caracterului polisemantic al termenului “Kimi” care poate însemna stăpân, domn, împărat sau popor, Kimi Ga Yo a reușit să supraviețuiască drept imn național din 1888 și până azi, în ciuda înfrângerii zdrobitoare a Japoniei în WWII. Și probabil, urmându-și propriul mesaj, va supraviețui până când pietricelele se vor face stâncă.

Franța.

Celebra La Marseillaise a fost compusă ca marș de luptă în vremea invadării Franței revoluționare de către coaliția austro-prusacă în 1792, coaliție care își propunea să gâtuie Revoluția Franceză și ideile ei. Primii care au adoptat-o au fost revoluționarii din Marsilia, de unde i s-a tras și supranumele.

Marseileza a devenit imn oficial al Franței după eliberare, în 1795 și, cu o singură pauză între 1804 și 1830 (grației lui Napoleon Bonaparte și Restaurației) și-a menținut acest statut.

Ca orice cântec revoluționar, Marseieza convoacă poporul la luptă împotriva asupririi, îndeamnă la sacrificiu și vărsare de sânge. Săbii și lanțuri, victorie sau moarte, revoluția nu oferă prea multe opțiuni. Înălțător la nivel melodic, la nivel vizual imnul evocă imagini de o violență extremă.

“Fie ca sângele impur să ne irige brazdele.”
“Ei vin să taie gâturile femeilor și pruncilor noștri”.
“[nu-i cruțați] pe acești despoți însetați de sânge…acești tigri care, fără milă, sfârtecă sânul mamei lor”

(traducere aproximativă via engleză)

Italia.

După cum spuneam mai sus, “Fratelli D’Italia”” are aceeași ascendență cu cel german, cu cel francez și cu al nostru. Compus în 1847 ca marș de mobilizare al Resorgimento, mișcare revoluționară care a dus la unificarea Italiei, a devenit imnul provizoriu al Republicii Italiene în 1946 și a rămas provizoriu până în 2005 când rolul său s-a consfințit prin decret.

Italia s-a trezit, să ne adunăm în cohorte, moarte, moarte, să curgă sângele la chemarea Italiei. Se face apel  la unitate, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și la iubire frățească între toți italienii. Se fac referiri la gloria Romei și la faptele eroice ale războinicilor săi.

Din povestea noastră nu poate lipsi dușmanul. Iată-l: vulturul austriac jumulit, deși a băut sânge italian și polonez. La fel a făcut și Imperiul Țarist, care s-a înfruptat din trupul fraților leși.

Ungaria

Adoptat în 1844, imnul maghiar este o rugăciune-lamentație întru iertarea păcatelor din trecut și – atenție – din viitor. Cântecul îi cere lui Dumnezeu bunăstare și protecție împotriva dușmanilor (care nu pot lipsi, firește). La ceremonii se cântă doar prima strofă. Istoricii susțin că ungurii ar fi scris niște versuri mai îndrăznețe, dar s-au temut de cenzura stăpânirii habsburgice a acelor vremuri.

În fine, Himnusz e un cântec duios și trist care șochează prin pocăința care răzbate la tot versul.

“Această națiune a suferit pentru toate păcatele
Din trecut și din viitor.”

“Vai, dar pentru păcatele noastre
Mânia s-a adunat în pieptul Tău,
Și ai lovit cu fulgerul Tău
Din norii Tăi de furtună”

“Îndură-te, o, Doamne, de maghiari,
Care înfruntă valuri de pericole,
Întinde-Ți brațul protector
Peste această mare de suferință”

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Imnul britanic e tot o rugăciune, de data asta fără penitențe: fie ca Dumnezeu să ne țină regina sănătoasă. În strofa a doua Domnul este invitat să-și bage coada în afacerile dușmanilor, să-i zăpăcească și să le zădărnicească planurile necurate.

God Save The Queen  se pare că a fost compus la începutul secolului XVII, dar nu se știe cine este autorul. A fost cântat în public pentru prima oară în 1745, bucurându-se imediat de un succes formidabil. Este primul imn național din lume care s-a impus de la sine, deși nu a fost niciodată decretat ca atare. Se cântă în 12 țări.

Versurile pot fi lesne adaptate de la God Save The Queen la God Save The King, în funcție de genul monarhului. Fie ca regina Elisabeta a Doua să îl asculte sănătoasă în varianta actuală mulți ani de acum încolo.

Thailanda.

Plaeng Chat Thai a fost compus de un rus (Thailanda își dorea pe vremea aceea un imn modern, cu rezonanțe europene) și adoptat ca imn de stat în 1939. Tot atunci s-a impus prin lege și obiceiul de a fi intonat de două ori pe zi, la 8 dimineața și la 6 seara. Cei care au vizitat Thailanda au fost probabil martori cel puțin odată ai momentului solemn în care localnicii își întrerup orice activitate, se ridică în picioare și cântă Plaeng Chat Thai. Chiar dacă nu știți nici muzica, nici versurile, se impune să faceți la fel.

Imnul Thailandei e scurt și la obiect și tratează fără complicații principalele teme și valori care animă Țara Zâmbetelor: Thailanda e a thailandezilor, noi n-am fost colonizați niciodată, iubim pacea dar nu ne dăm înapoi de la luptă, o să vărsăm și ultima picătură de sânge pentru libertatea noastră.

Nu se identifică niciun dușman concret, deși Thailanda a avut conflicte armate și (are încă) dispute teritoriale cu vecinii săi.

Bulgaria.

Menționez imnul Bulgariei nu doar pentru că ne ajută să ne facem o idee despre ce le trece prin cap vecinilor noștri ci și pentru că este unul dintre cele mai frumoase imnuri de stat pe care le-am auzit. M-a impresionat încă din copilărie, când mă uitam, ca tot românul din sud-est, la televiziunea bulgară. Dădeau desene.

“Mila Rodino” – “Iubită Țară” a fost compus de Țvetan Radoslavov înainte de a pleca la luptă în războiul sârbo-bulgar din 1885. A fost adoptat ca imn de stat în 1964, iar după căderea comunismului s-a eliminat doar strofa de final care făcea referire la frăția Moscovei și la partidul conducător.

Deși scris în prag de război, cântecul nu e unul milităros. Textual și muzical coleg de paradigmă cu imnul Rusiei. Solemn, amplu, dramatic,  se dedică preaslăvirii patriei iubite – pe care o numește raiul pe pământ – și trecerii în revistă a frumuseților sale naturale: Balcanii (Stara Planina), Dunărea, Pirinul și soarele care răsare peste vechiul pământ al Traciei.

După această pasionată descriptio Bulgariae autorul versurilor cinstește memoria eroilor căzuți pentru patrie și nădăjduiește că și generațiile actuale vor dovedi curajul și determinarea înaintașilor. Fără dușmani, lanțuri rupte și sânge vărsat.

Mauritania.

Cântecul se bazează pe un poem scris la sfârșitul secolului XVIII. Muzica a fost aleasă de muzicologul franco-rus Tolia Nikiprowetzky, care a căutat printre cântecele populară o melodie potrivită. A fost adoptat în 1960 și este considerat unul dintre imnurile cele mai dificil de cântat.

Îl menționez aici nu pentru dificultățile pe care le presupune ci pentru că este un caz aparte în heraldica muzicală a lumii. În primul rând nu are deloc solemnitatea, emfaza sau militantismul care caracterizează majoritatea imnurilor de stat. E un fatchou, ritm popular pe coasta de vest a Africii și are exact sonoritatea aceea minimalist-hipnotică a muzicii africane. Voce, ngoni și bătăi din palme, fără alămuri sau ansambluri corale. Încercarea de a îl fanfariza îi spulberă tot farmecul.

Melodia ca melodia, dar textul este încă și mai atipic pentru rolul pe care îl joacă de obicei imnurile naționale. Poemul lui Baba Ould Cheich (despre care mi-a fost imposibil să găsesc referințe) e un îndrumar religios. Nimic despre patrie și neatârnare, deși Mauritania o fi avut și ea ceva polițe de plătit după câștigarea independenței. Imnul Mauritaniei are un singur vrășmaș: erezia. Poporul să urmeze calea cea dreaptă a Islamului și totul va fi în regulă. Încerc o traducere via engleză a primei părți.

“Fii ajutor al lui Dumnezeu și stăvilește ceea ce nu este îngăduit
Și întoarce-te la legea pe care El vrea să o urmezi
Nu te încrede în nimeni a fi bun sau rău, ci doar în El,
Mergi pe cărarea celor aleși și mori mergând pe aceasta!
Căci ce a fost îndeajuns pentru primii dintre noi va fi îndeajuns și pentru ultimul.
Pe cei care fac rele lasă-i judecății Domnului.
Ei l-au zugrăvit mincinos și au găsit tot felul de scuze.
Ei au pretins grozăvii și au înnegrit tomuri întregi
Ei au adus amarul și pentru nomazi și pentru cei așezați.”

Despre imnul actual al României am scris aici în urmă cu 4 ani.

Sursa foto: Getty Images. Surse documentare: Wikipedia, National Anthems, YouTube.

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu