O poveste-pledoarie pentru cei care scriu despre călătorii. Vezi că e lungă.

Cele mai frumoase imagini Tedoo.ro din 2012 și un screen saver care să te inspire în 2013. La mulți ani!

Când mă pregăteam să decretez că spa-ul și detoxul e sinonim cu exclusivismul, un mic resort din Koh Chang a ținut să mă contrazică.

Doi timișoreni care citesc Tedoo s-au dus în Maldive și au stat “la țărani”. Cum au procedat? Inteligent. Cât i-a costat? Puțin. Putem și noi? Da, dacă citim.

O zi de navigație, din Koh Samed la Koh Chang. Mă confrunt cu trei elemente criminale. Povești de groază din Golful Piraților.

Koh Samed e atât de aproape de Bangkok încât , dacă tot ai venit în Thailanda, ar fi păcat să nu petreci măcar două nopți pe insulița asta veselă și dulce.

Koh Samed, o insulă perfectă la nici patru ore distanță de Bangkok. De ce s-or duce turiștii până hăt, în Phuket și Samui?

5 insule minunate pe care să te ascunzi când vrei să nu te găsească nimeni.

Cu chiu, cu vai, reușim să fugim de violatorii din Masqui. Doar ca să dăm peste alții.

Accident cu rechini. Ce gust are supa de broască țestoasă protejată. O fiesta în familie și o noapte cu cuțitul sub pernă.

În această atmosferă familiară de sat oltenesc am picat noi, doi tineri naivi în căutarea paradisului pierdut. Am ales cazarea lui Miguel pentru că era cea mai ieftină din tot arhipelagul: doar 80 de euro pe zi pentru un cort, trei peşti prăjiţi şi 10 litri de apă dulce pentru spălat. În Los Roques nu există izvoare.

Am plecat din Suedia în iulie. Aveam bani cât să-mi ajungă 5 ani, cu condiţia să mă limitez la un buget de 6 dolari pe zi, care să includă totul. Îmi cumpărasem bilet doar dus până în Indonezia.

În Venezuela, carnea, laptele şi ouăle se vindeau pe cartelă. Dar marijuana, berea şi benzina erau disponibile în cantităţi infinite şi la preţuri de nimic. Din aceste ultime motive, taximetristul afişa un zâmbet larg, o burtă cât toate zilele şi un motor de 4 litri sub capotă.

Nu mai e nimic, René. Nici căsuţele din copaci, nici hamacul acela în care te legănai, nici musulmanca aceea drăguţă care-ţi gătea rendang, nici soţul ei care-ţi aducea pe ascuns rachiu de palmier şi friptură de purcel.

Hărţile lumii sunt de două feluri: cele care arată Laccadivele şi cele care nu. Poate e o chestiune de scară, de detaliu sau de politică. Micuţele insule din Oceanul Indian ba există, ba nu. În schimb, Maldivele apar pe toate hărţile, deşi sunt la fel de mărunţele.

O aventură pe o insulă pustie care n-a mai fost să fie.

Am fost ieri pe plajă să-i spun ei şi mării că nu ne vom mai vedea atât de des. Sclipeau amândouă vesele în soare şi îmi place să cred că sărbătoreau decizia mea de a merge mai departe.

– Tsunami-ul a smuls vaporul din port şi l-a adus până aici, în mijlocul oraşului.
– 2600 de tone cărate 5 kilometri de un val?
– Exact, domnule. Într-o clipită.

Zanzibarul este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ. Are cele mai turcoaz ape, cel mai fin nisip alb, cele mai turcoaz ape, cei mai frumoşi peşti, cele mai turcoaz ape şi cei mai imposibili locuitori. Dar are cele mai turcoaz ape!

Un metru din nisipul plajei a fost luat de ape şi mutat pe fundul mării. Valurile şi-au schimbat forma şi dinamica. Laguna arată ca un lac liniştit. Păsărelele cântă, fluturii zboară, turiştii se scaldă. Avioanele şi feriboturile şi-au reluat cursele. Zici că nu s-a întâmplat nimic.

Nimeni nu înţelege ce se întâmplă. Martie şi aprilie sunt cele mai secetoase luni din an, cu temperaturi urcând spre 38 de grade şi precipitaţii coborând spre zero. Anul trecut ni se topeau creierii din cap. Nu bătea niciun pic de vânt, puţurile secaseră, stăteam cu capul în găleata cu gheaţă.

Căpitanul sorbi ultima gură de whisky şi se întoarse în cockpit. Copilotul strânse ziarul împrăştiat pe tot bordul şi decuplă pilotul automat. Urmă un viraj strâns către dreapta, combinat cu o pierdere rapidă de altitudine.

10 minute mai târziu şi 4500 de metri mai jos, avionul survola, zburând în cerc, un atol superb, pierdut în mijlocul Oceanului Indian. O voce se auzi din cockpit:

– Vezi, Mr. Brad, aşa se face treaba aici. Cu cap, cu muncă multă, cu seriozitate şi cu cinste. Fermierii ne ascultă şi cultivă cafeaua la standardele pe care impunem. Fără compromisuri. La rândul nostru, le contractăm oamenilor întreaga recoltă, le plătim preţul pe care l-am agreat de la început şi îi ajutăm cu expertiză şi logistică. De aceea, unele dintre cele mai bune soiuri de cafea din lume poartă numele acestei regiuni.

6 români – Alina, Cristina, Diana, Mădălina, Costi şi Brăduţ – au făcut o tură de peste 1000 de kilometri în a şasea cea mai mare insulă a lumii: Sumatra, Indonezia.

M-am urcat pe acoperişul pavilionului unde se face yoga şi am descoperit plaja perfectă: curată, cu nisip alb, apă turcoaz şi complet pustie.

Bărbatul de 49 de ani, masterand în ştiinţe politice, economie şi finanţe, fost copywriter de senator american, fost ghimpe în coasta lui IBM, fost angajat de vârf al unei companii din Top 500 Forbes, sfătuitor personal şi prieten apropiat pentru bogaţii Americii, jucător la bursă şi probabil multimilionar, singurul farang autorizat să predea gastronomie thailandeză în Thailanda, se spală pe mâini, bea un pahar zdravăn de apă şi se aşează în faţa mea, pregătit pentru interviu.

Doi italieni, un neamţ şi un canadian într-un jam session de mare efect la Omega Bar.

Deşi era printre cei mai bine plătiţi 5% dintre americani, posesiunile lui William P. Pitts constau dintr-o chitară, un pat, o colecţie de vinuri şi 300 de cărţi de bucate, înghesuite în mica sa garsonieră. A, şi să nu uităm motocicleta pe care am întâlnit-o mai devreme pe Golden Gate Bridge.

Salomeea e sănătoasă şi cuminte pentru că a fost născută acasă, în dragoste şi pentru că a fost cu mine din prima secundă. Dacă o năşteam la spital, mi-o aduceau s-o văd cinci minute, dar aşa a stat cu mine în fiecare clipă a vieţii ei. Eu mă ghidez după ideea de grijă naturală.

În fiecare miercuri seara, muzicienii şi melomanii din Koh Phangan se adună la Omega Bar, în Chaloklam.