Tedoo cu Brad Florescu

Ryanair, promoție aniversară. Londra 47 EUR, Madrid 72 EUR, Maroc 98 EUR.

Promoție aniversară Ryanair. Tarife low cost pentru Londra, Madrid, Bruxelles, Fez, Milano, Bologna, Roma.

Ryanair au împlinit 30 ani de când colorează cerul Europei în nuanțe low cost. Cu ocazia aniversării, compania irlandeză aruncă pe piață un milion de locuri la tarife cu discount. Promoția include și rutele operate din București.

Sunt câteva tarife adorabile. Fie direct, fie în combinații prin  diverse hub-uri Europene. Cu ajutorul cititorului – și flight hacker-ului – nostru Vali Nicula, îți prezint câteva pe care am apucat deja să facem simulări.

București – Londra 47 EUR. Dus-întors, taxe incluse, comision de plată cu cardul inclus, fără bagaj de cală. Simulare pentru octombrie.

București – Fez (Maroc) 98 EUR. Se compune dintr-un București – Bruxelles Charleroi la 37 EUR și un Bruxelles Charleroi – Fez la 61 EUR. Dus-întors, taxe incluse, fără bagaj de cală. Necesită o noapte la Bruxelles.  Simulare pentru noiembrie.

București – Madrid 72 EUR. Dus-întors, taxe și comision incluse, fără bagaj de cală. Simulare pentru noiembrie.

București – Marrakesh 112 EUR. Din Madridul de mai sus se ia un zbor către Marrakesh care costă 40 EUR dus-întors. Total – 112.

București – Eindhoven 95 EUR. Se combină un București – Londra Stansted cu un Londra Stansted – Eindhoven la 47 EUR.

Madrid – Tenerife Nord 70 EUR. Îl combini cu București – Madrid. Verificat pentru septembrie-octombrie.

Bruxelles Charleroi – Oslo 33 EUR. Îl combini cu OTP-CRL și ieși la un total de 70 și un pic de EUR.

Perioada de călătorie: septembrie 2015  – ianuarie 2016. Biletele sunt în vânzare până pe 12 iulie. Simulările sunt în galeria de imagini.

Articol în curs de actualizare, mai căutăm variante.

Dacă găsești ceva interesant lasă un comentariu. Atenție cum pupi datele și orele pentru conexiuni. Mai multe informații pe site-ul Ryanair.

UPDATE 10.46 (ora României): Deja prețurile au început să crească, semn că locurile la tarife promo s-au dat. Charleroi e acum 48 EUR dus-întors. Partea bună e că se poate zbura la tariful acesta încă din iulie.

În august am găsit Charleroi (CRL) – Ibiza la 66 EUR. Vezi captura în galerie.

UPDATE 11.00 (ora României). S-au scumpit și Londra, Madrid, Dublin. E posibil să suplimenteze numărul de locuri promo, dar cine știe. Dacă nu, asta a fost. Insistați, totuși, înțeleg că mai sunt ceva locuri prin noiembrie (mulțumesc, Dorin).  Nu s-au scumpit, îmi arăta mie site-ul alte prețuri pentru că nu făcusem ce scrie mai jos.

UPDATE 12.15. Dacă ai umblat prin site-ul Ryanair și acum îți apar tarife mai mari fă una dintre următoarele operațiuni: curăță cache-ul browserului sau intră din nou în modul incognito. Tarifele bune sunt în continuare acolo (mulțumesc, Vali).

Ryanair incognito

Site-ul Ryanair în modul incognito. Tarifele promo apar din nou.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu