Tedoo cu Brad Florescu

Răsărit și Apus (1). Adevărata legătură dintre marinari și libertate.

O poveste despre legătura indisolubilă dintre cumpătare și libertate. O poveste cu corăbii vechi și oameni la fel de vechi. O poveste despre lecțiile de viitor pe care ni le poate da trecutul.

Notă: Serialul Răsărit și Apus, o poveste despre libertate și cumpătare, a fost posibil mulțumită susținerii financiare acordate de Unilever și zborurilor oferite de Air France/KLM, companii cu proiecte pe termen mediu și lung în zona sustenabilității. Articolele pot conține referiri la acțiunile sau serviciile sponsorilor. Lectură plăcută (durează aproximativ 14 minute).

Cealaltă planetă.

Conform unor estimări realiste, rezervele de petrol se vor epuiza în 25-30 de ani, iar gazul natural se va fâsâi în aproximativ un secol. Altfel spus, nepoții noștri nu vor cunoaște cuvântul “benzinărie” și nu vor mai auzi duduit de motoare diesel, iar dacă vor dori să protesteze în stradă vor fi nevoiți să înlocuiască celebrele cocktailuri Molotov cu unele electrice – să le spunem cocktailuri Tesla –  asta dacă vor avea unde să le încarce.

Cât despre nepoții noștri, dacă mintea poate bate până acolo, ei vor trăi într-o lume din care îngrășămintele chimice și plasticul vor lipsi aproape cu desăvârșire. Curentul electric va fi mai scump după închiderea termocentralelor, iar încălzirea pe gaze va fi deja înlocuită de cea globală.

Firește, lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte, ci progresiv. Mulți dintre noi, cei deja născuți, vor fi martorii acestei treceri de pe un Pământ care se învârte repede, propulsat de combustibili fosili, la unul mai lent, mai silențios și, din nefericire, mai fierbinte. Mulți dintre noi vor îmbătrâni pe o cu totul altă planetă decât cea pe care au văzut lumina zilei.

O meserie de viitor.

Mi-am dorit foarte mult să învăț navigația cu vele nu pentru a dobândi o aură de lup de mare în imaginația cititorilor mei, ci mânat de viziunea de mai sus. A cunoaștele elementele naturii și modul în care le poți atrage de partea ta nu mai e un hobby, ci o necesitate. Când toată energia ascunsă de milioane de ani în scorburile Pământului se va epuiza, ne vor rămâne doar soarele, vântul și sufletul din noi.

M-am întrebat adeseori de ce imaginea unei bărci cu pânze declanșează instantaneu ideea de libertate, iar cea a unui yacht, oricât de performant și de arătos ar fi, nu o face. Am găsit răspunsul abia recent, după întâmplările pe care am să le povestesc în acest serial: corabia înseamnă libertate – dincolo de metaforă – fiindcă viața pe o corabie presupune minimă dependență de darurile uscatului.

Marinarul știe să utilizeze cu o măiastră eficiență resursele pe care le are la îndemână: apa, vântul, combustibilul și electricitatea (dacă există la bord), hrana, timpul și energia umană. Asta îi dă o autonomie mult superioară pământeanului, un grad de independență pe care trăitorii în orașe nu îl au. Și care, prin comparație, tinde asimptotic către libertatea absolută.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Nu e o metaforă, așadar, nu e un construct sută la sută cultural. E o intuiție. Sau, dacă e să ne luăm după Platon, e o anamneză, adică dez-uitarea unor lucruri pe care le știm din născare, dar pe care le-am rătăcit prin sertarele de jos ale minții.

Veliștii sunt mai liberi pentru că stăpânesc arta cumpătării. Noi, ceilalți – pe cea a cumpărării.

Marinăria cu vele a fost, timp de secole, atât o meserie cât și o școală de viață. Apariția motoarelor a înghesuit-o în colțul dedicat sporturilor și timpului liber, dar ea nu și-a uitat nici învățăturile, nici istoria și nici menirea. A așteptat, cuminte și proaspătă, să-i vină iarăși rândul, după ce uriașele cargoboturi și indecentele nave de croazieră vor trage la cheu pentru ultima oară.

Momentul acela a început să sosească. Pe măsură ce duduitul propulsoarelor diesel se stinge, fâlfâitul velelor umflate de vânt începe să se audă din nou. Și, deși nu te-ai aștepta, luminița sustenabilității  răsare în cultura cardinală care a dat lumii motorul cu ardere internă, electricitatea, industrialismul, capitalismul și super-marketul: în Apus. De unde și titlul serialului.

Britanicii, olandezii, francezii și americanii, popoare de la capătul superior al lanțului trofic, au realizat că așa nu mai merge. Unii dintre ei, mari corporații (cum ar fi Unilever, sponsorul acestui serial), au inițiat proiecte globale de reducere a risipei și, implicit, a impactului asupra resurselor și sănătății Terrei.

Alții, deși mult mai mici, au inițiat o mișcare de întoarcere la bunul simț și la sustenabilitatea pre-industrială: transportul de mărfuri și pasageri pe nave cu vele, cu utilizarea aproape exclusivă a vântului.

1 2 3 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 4 Comentarii

  1. elena says:

    Abia astept continuarea. Si daca mai vii prin Anglia ai o cazare si un dus fierbinte pe la noi atat cat ai nevoie! Din pacate velier sau apa mai mult decat un canal nu:)

  2. Ana says:

    …de-abia astept continuarea…

  3. cristi_angh says:

    Ai “debutat” frumos! Sper să închei… epic! Hai, odată!

  4. Maria says:

    Scris în stilul Brăduț! Foarte fain! Aștept continuarea!

Lasă un comentariu la Ana