Nomadice (30). Șapte.

Nu știu cum se face că în fiecare octombrie am foarte multe pe cap și uit că a mai trecut un an. Și de data asta am uitat. Trecură șapte de când am plecat (nouă de când ai site-ul acesta).

Și poate că nu mi-aș fi adus aminte nici de data, și poate că n-aș fi scris nimic, dar în ziua de azi, când reușitele sunt atât de rare încât se sărbătoresc până și intențiile, a sărbători o poveste care trăiește și crește devine un ritual necesar nu atât pentru autoglorificarea protagoniștilor cât pentru a le reconfirma îmblânzitorilor de cai verzi că nu tot ce e țesut din vis se destramă dimineața.

Ușor n-a fost și nu e. Nimic pe lumea asta nu e ușor, dar dintre toate cele grele doar unele sunt și frumoase. Celelalte sunt doar grele.

***

Mă contrai cu un concetățean la o bere acum o vreme, pe vederi politice și pe plajă. Exasperat probabil de reacționarismul meu la diversele teze revoluționare pe care le formula, interlocutorul a dat sticla de Chang peste cap și mi-a zis, sătul și de bere și de discuție:

– Bag seamă că tu ești cam comunist, așa.

N-am avut ce să-i replic, fiindcă singura replică pe care o pot da unuia care-și acuză comesenii de comunism ar fi bag seamă că tu ești cam McCarthist. Dar cum puțini dintre anticomuniștii de rit nou știu cine a fost și ce a făcut McCarthy, am zis să nu-l încerc pe om și am ridicat din umeri că da, probabil e cum zice el.

Două zile mai încolo mă scoate tot la o bere vecinul și prietenul Cristi, care asistase la vorbărie, și-mi zice:

– Pangurule (așa mă alintă el), mă, tu ești cel mai liberal om pe care l-am cunoscut vreodată. Ești sută la sută pe spezele tale, la 7000 de kilometri de casă, de câte ori ai o problemă o descurci singur, inventezi, creezi, nu te-a pus nimeni unde ești, ți-ai construit totul cu mâinile tale. Păi dacă tu ești comunist eu ce sunt, restul lumii ce e?

In cervisium beritas.

***

Ambii interlocutori au jumătatea lor de pahar de dreptate. Așa cum cred că am scris deja – sau am visat că am scris – cred că omul are dreptul de a fi liber și datoria de a-și pune libertatea în slujba binelui lumii. Libertatea, dragostea și cunoașterea (fie aceasta obținută prin studiu, fie prin intuiție-iluminare, fie pe ambele căi) sunt cele trei stări de agregare sufletească fără de care omul nu ființează ca Om.

Și nu pot, acestea trei, exista decât interdependent, căci omul neliber nu poate cunoaște, omul necunoscător nu poate iubi, iar omul neiubitor nu va găsi niciodată poarta către libertate. Iar dacă o va găsi din întâmplare va trage de ea până-i va rupe mânerul, neștiind a citi semnul foarte alb pe care scrie cu foarte roșu „PUSH”.

***

Să fi știut eu că timp de șapte ani voi fi singurul responsabil pentru viața mea, mi-aș fi scuipat în sân și m-aș fi dus direct la cinematograful din mall să văd un film de acțiune prost și să mă felicit că uite, ăștia de pe ecran au curaj să facă tot felul de chestii dar sunt actori, deci nimic nu-i adevărat, deci nimeni nu poate.

E bine, totuși, să mai existe și visători pe lumea asta pragmatic-binară care reține doar ceea ce este real și observabil, scăpându-i printre digiți ceea ce ar putea fi și ceea ce ar fi fost dacă, adică taman acele neglijabile și neobservabile care ne fac patetici, slabi și invincibili.