Tedoo cu Brad Florescu

Europe Exotica (4). Mauritius. Vino, e loc sub soare pentru toți.

Indiferent cine ești și de unde vii, dacă vii cu gânduri bune se va găsi un loc și pentru tine sub soarele curat din Mauritius.

Europe Exotica este o călătorie de multe zeci de mii de kilometri prin aer, pe apă și pe uscat, care încearcă să descopere și să înțeleagă teritorii îndepărtate care au aparținut sau aparțin în continuare Europei. Traseul a inclus două insule din Oceanul Indian: La Reunion și Mauritius și patru din Marea Caraibilor: Martinica, Santa Lucia, Dominica și Guadelupe.

Proiectul  este susținut de Air France România, care a oferit zborurile, și de Banca Transilvania, care a oferit fondurile necesare prin intermediul cardului BT Flying Blue Premium. Le mulțumesc sponsorilor fără de care această călătorie nu ar fi fost posibilă – și pe care o să-mi permit să îi pomenesc în poveste – și vă doresc tuturor lectură plăcută.

Ludovic al douștreilea, Flegmaticul.

Vaporul care leagă într-o noapte Reunion-ul de Mauritius mai există doar pe internet. Cu o lună înainte de sosirea mea în arhipelag a fost vândut. Unii spun că nu mai respecta normele de siguranță, alții că onor compania a dat faliment. Ba am auzit chiar și varianta că nava a fost arestată pentru ceva droguri la bord. Cert este că va trebui să iau avionul.

Ca să-mi completez colecția de recorduri, după ce-am făcut cel mai lung zbor domestic din lume, din Paris la St. Denis, mă îmbarc într-unul dintre cele mai scurte zboruri internaționale. Între Reunion – adică Franța și Uniunea Europeană –  și Mauritius sunt 230 de kilometri cum zboară Airbus-ul A340 al Air Mauritius. Un avion de cursă foarte lungă, cu 300 de locuri din care nicio treime ocupate, trimis la munca de jos.

Munca de jos, într-adevăr, pentru că gigantica aeronavă, cea mai lungă din lume, se ridică după decolare la doar 6000 de metri. Stă acolo 10 minute după care, zgâlțâită de nepotolitul vânt de sud-vest, baletează amplu către pista impecabilă a aeroportului Sir Seewosagoor Ramgoolam. Cu totul am stat în aer mai puțin de o jumătate de oră și am plătit echivalentul unui euro pe kilometru. Dacă știam că e așa scump luam taxiul.

Polițiștii de frontieră sunt de o indiscreție teribilă. Mă ia unul încă de la coadă și-mi întinde formularul de imigrare. În interesează un singur lucru, de fapt: unde stau. Îi răspund: “la o prietenă”. Îmi luasem cazarea de pe AirBnb. Cum o cheamă? Sylvie. Unde locuiește? În Triolet. Adresa exactă? Uite-o. Bine.

Când îmi vine rândul la ștampilat trec prin același interogatoriu. Unde stau, ce e acolo, adresa exactă? Încerc să nu mă enervez și arăt cu degetul pe spațiul de pe formular unde am răspuns deja în scris la toate întrebările.  E hotel? Nu, e om. Cum o cheamă? Sylvie.

Ultimul ghișeu caudin este cel al controlului vamal. Funcționarul, un bărbat masiv și smead cu părul argintiu, nu dă atenție conținutului bagajului meu. Și pe el îl interesează același lucru. Unde stau. Protestez. Ce treabă are vama cu cazarea mea? Insistă. Îi răspund. E hotel? Nu, e om. Și cum o cheamă? Sylvie. Scopul vizitei? Sex, dom’le, sex. Am venit să fac sex, e bine? Colega lui de ghișeu, la fel de tuciurie, pufnește în râs.  Vameșul îmi aruncă o căutătură dojenitoare și-mi restituie pașaportul.

Mauritius Images

– Salut, scuză-mă că am întârziat. M-au hărțuit ăștia la controlul pașapoartelor.
– Hm. Nu e nicio problemă. Emoții la aterizare, ai? Se vedea din parcare cum se leagănă avionul.

Șoferul pe care l-am antamat e un etnic indian grăsuț și flegmatic. Îmi dă impresia că orice l-aș întreba îmi răspunde cu un mișto. Nu un mișto la adresa mea, ci la adresa ideii de a pune întrebări și a răspunde la ele. La câte sute de din ăștia ca mine o fi plimbat la viața lui, pare că a obosit să flașneteze aceleași replici. Cam devreme, are doar 26 de ani. Nu-i prevăd un viitor strălucit în industria turistică.

– Cum te cheamă?
– Ludovic.
– Ooo, ai nume de rege francez.
– Hm. Pe bune? Nu știam.

În Mauritius se vorbesc douăsprezece limbi, niciuna oficială: franceza, engleza, două soiuri de creolă, câteva dialecte indiene plus mandarina. Ludovic al meu le vorbește pe toate douăsprezece în același timp, deși teoretic conversăm în engleză.  Ia cuvinte de pe cele două maluri ale Canalului Mânecii, le amestecă într-o topică mascarenă, le aplică pronunții și tonalități din Golful Bengalului și le stropește cu câte-o interjecție chinezească, lah. Nu mai știu cu ce să mănânc ghiveciul ăsta lingvistic: cu furculița, cu bețigașele sau direct cu mâna?

Cum s-a construit Versailles.

La fel ca vecina sa Reunion, Mauritius a fost descoperită de arabi la finele primului mileniu după Hristos și a rămas așa, descoperită și pustie încă cinci sute de ani, când au redescoperit-o portughezii. Nea Pedro Mascarenhas n-a adăstat prea mult aici, că avea treabă în mult mai profitabilele indii. În urma lui au rămas doar numele arhipelagului Mascarene (care cuprinde Reunion, Mauritius și Rodriguez) și trei puncte în plus pe harta Oceanului Indian.

Cu un secol mai târziu au debarcat olandezii, altă mare nație de exploratori, și-au zis “aici e de noi”. Nici ei n-au făcut prea mulți purici. Au făcut în schimb malarie, friguri și câteva naufragii dureroase de-a lungul recifului pervers care protejează lagunele albastre ale insulei. Dar la vremea aceea nimeni nu avea ochi pentru frumos. Singurul turism care se practica era cel de business. Și, dacă nu renta, o destinație era scoasă de pe lista “100 places to conquer before you die”.

Mauritius Images

După câțiva ani de luptă cu uraganele și bolile tropicale, batavii au dat-o la întors: “nu, nene, aici nu e de noi; prea mult stres pentru prea puțin profit”. Și-au strâns calabalâcul și s-au dus să civilizeze triburile din actuala Indonezie. Cu ciomagul. Au lăsat în urmă un nume mai mult – ales în cinstea prințului Mauritius Von Nassau – și o specie mai puțin: pasărea dodo, actuala mascotă in absentia a micului stat insular.

Insula a rămas iar singură să-și lingă rănile, unele ireparabile. În 1715 pe tronul Franței urca Ludovic (Louis) al XV-lea, gloriosul omonim al șoferului meu. În același an, prin zona Mascarenelor s-a rătăcit un căpitan francez. Și dacă tot era aici, a declarat Mauritius teritoriu francez, i-a schimbat numele în St. Louis și s-a cărat după trei zile. Așa se făcea treaba în acele vremuri. Tot ce găseai și puteai apăra era al tău. Așa se face treaba și azi.

Francezii s-au dovedit niște imperialiști mai determinați și mai iscusiți decât predecesorii lor. Africa era aproape, insula avea pământ bun, zahărul de trestie se vindea profitabil, prost să fi fost – sau olandez – să nu vezi potențialul. Au început să curgă stăpânii albi, sclavii negri și banii. De partea cealaltă a lumii, Ludovic finaliza grandiosul proiect început de Regele-Soare: Palatul Versailles.

Ca fapt divers – și dacă interesează pe cineva – comerțul cu sclavi care a urmat fulgerător fiecărui pas din epoca marilor exploratori s-a desfășurat cu binecuvântarea Bisericii Catolice. Încă din 1492, când lusitanii începuseră să tatoneze coastele Africii, Papa Nicolae al V-lea emitea bula Dum Diversas prin care-l autoriza pe regele Alfonso să înrobească “sarazinii, păgânii și necredincioșii”. Amin.

În același an, atenție, vecinii spanioli, prin vocea regelui Carlos (tot al) V-lea, scot sclavia în afara legii și tot din rațiuni religioase. Spania, cu toate păcatele ei, devenea astfel primul stat european care abolea sclavia nu doar pe propriul teritoriu, ci și în coloniile sale de peste ocean. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care supremația sa inițială a pălit în fața concurenței din mai nordul continentului. Olandezii, francezii și britanicii au capturat, vândut, ucis și exploatat sclavi încă aproape două sute de ani.

Mauritius Images

Se estimează că, de la descoperirea Americii de către Columb și până la abolirea sclaviei, nu mai puțin de 10 milioane de africani au fost deportați peste Atlantic, incluzându-i aici și pe cei care au murit pe drum. Conform altor statistici, ponderea Africii din suma populației planetare a scăzut, între secolul XV și secolul XIX, de la 14% la 7%

Asta e povestea din spatele palmierilor. Am promis c-o spun. Trebuie spusă.

Englezii au preluat insula prin forță în 1810, și au abolit sclavia 25 de ani mai târziu, nu înainte de a le plăti proprietarilor de sclavi o generoasă compensație de 2 milioane de lire sterline (aproximativ 120 de milioane la valoarea azi). Marii latifundiari au găsit atunci o soluție ingenioasă pentru a acoperi nevoia de mână de lucru: au adus indieni din cele mai sărace regiuni ale sub-continentului. Liberi, firește, și plătiți, firește, cât se putea de puțin.

Am să închid această lungă și plictisitoare paranteză cronologică consemnând singurele două momente care au avut un rol civilizator în povestea insulei Mauritius: obținerea independenței parțiale în 1968 – izvorâtă din revoluția lui Gandhi – și ieșirea definitivă de sub Coroana Britanică în 1992. Vorba aceluiași Gandhi (continuarea pe pagina 2):

1 2 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 4 Comentarii

  1. Florin says:

    Mauritius, “dodo”. Prima ocazie din istorie în care omenirea a dovedit ca e capabila în câțiva ani sa șteargă de pe fata lumii o specie. Adică aproape total… mai supraviețuiește pe pavilionul maritim național. Brad, sunt niște visuri, locurile astea. Roz Avel își dorește de douăzeci de ani sa se bălăngaăne pe valurile Oceanului Indian, între Reunion, Seychelles, Madagascar și Mauritius. Mulțam ca ne ajuți, pe el și pe mine, sa întreținem speranța.

  2. […] Europe Exotica (4). Mauritius. Vino, e loc sub soare pentru toți. […]

  3. […] Să știi că este o corvoadă pentru mine să scriu articole cu “sfaturi practice”. Mă simt de parcă aș redacta Mersul Trenurilor: o înșiruire minuțioasă de nume și cifre de care, oricum, CFR-ul nu ține cont. Prefer să scriu despre lucruri care nu se schimbă atât de repede. […]

  4. […] – Kuala Lumpur/KUL 470 EUR București – Johannesburg/JNB 519 EUR București – Mauritius/MRU 568 EUR (e cu schimbare de aeroport […]

Lasă un comentariu la Florin