Cartierul Gâturilor Lungi e aşezat în spatele satului thailandez, pe celălalt mal al pârâului. Apărătorii drepturilor omului l-ar cataloga drept human zoo sau touristic getto. Personal, aş adopta o atitudine ceva mai nuanţată.

Dacă şansele mele de a străbate cei 270 de kilometri prin munţi au stârnit dispute, sfătuitorii mei au îmbrăţişat consensul într-o privinţă: de la Chiang Mai la Mae Hong Son sunt nu mai puţin de 1000 de curbe.

Thailandezii sunt curaţi ca pisicile de rasă. Prin comparaţie cu ei, albii imaculaţi sunt nişte îngălaţi şi nişte mizeri.

Vagonul de clasa a doua miroase a deodorant, controlorii la fel. Paturile sunt curate, cu aşternuturi scoase din ţiplă. Avem aer condiţionat şi duş cu apă caldă, avem steward care ne face paturile şi ospătar care ne aduce supe de creveţi, curry chicken şi fructe exotice.

Proiectul “Thailander, Turul Thailandei pe o motoretă cu ataş” – premieră mondială – este susţinut de biroul pentru Balcani al Autorităţii pentru Turism a Thailandei. Faza I a acestuia s-a derulat în perioada martie-aprilie 2010 şi a cuprins 7 provincii din sudul Ţării Zâmbetelor, acoperind o distanţă totală de 3700 de kilometri.

Un metru din nisipul plajei a fost luat de ape şi mutat pe fundul mării. Valurile şi-au schimbat forma şi dinamica. Laguna arată ca un lac liniştit. Păsărelele cântă, fluturii zboară, turiştii se scaldă. Avioanele şi feriboturile şi-au reluat cursele. Zici că nu s-a întâmplat nimic.

Azi-noapte au fost 30 de pene de curent. Acum 4 ore, ca să nu mai existe discuţii, reţeaua electrică a picat de tot. Mai am baterie pentru postul ăsta şi net mobil care merge cu 1K pe secundă.

Pârâiaşul care curge pe lângă casă în ritmuri de feng-shui s-a transformat peste noapte într-un torent furios. Albia lui îngustă colectează apele de pe dealul din spate. La cât plouă, în curând o să dea pe dinafară.

Nimeni nu înţelege ce se întâmplă. Martie şi aprilie sunt cele mai secetoase luni din an, cu temperaturi urcând spre 38 de grade şi precipitaţii coborând spre zero. Anul trecut ni se topeau creierii din cap. Nu bătea niciun pic de vânt, puţurile secaseră, stăteam cu capul în găleata cu gheaţă.

În noaptea de 6 aprilie 2010, pe Terra au avut loc două evenimente notabile. Primul: Barcelona a învins Arsenal cu 4-1, toate cele 4 goluri ale catalanilor fiind marcate de Lionel Messi. Despre al doilea am aflat abia la micul dejun.

Ce s-a confirmat si ce nu s-a confirmat din predictiile Tedoo in ultimii doi ani.

Săptămâna viitoare, cum se mai liniştesc furtunile groaznice de pe aici, urcăm pe vapor şi o luăm spre nord. Doar eu şi Unirea. Elena rămâne în Koh Phangan, să aibă grijă de site, de motan şi de voi.

Am fost avertizată că este extrem de obositor să fac visa run “dintr-o bucată” şi că mai bine ar fi să dorm o noapte undeva pe drum. N-am ascultat şi iată ce s-a întâmplat.

Thailandezii nu gătesc acasă. E mult mai comod şi mai ieftin să mănânce la food market.

Inevitabilul s-a întâmplat într-o dimineaţă. Laptopul lui Brăduţ a alunecat, el a reuşit să-l oprească dar a vărsat cafea pe tastatură. I-am dat shut down imediat, l-am şters cât am putut de bine dar toată linia cu de la Q la P nu a mai mers.

M-am urcat pe acoperişul pavilionului unde se face yoga şi am descoperit plaja perfectă: curată, cu nisip alb, apă turcoaz şi complet pustie.

Mi s-a parut important, aşa că a doua zi la două m-am întors la templu. Am ascultat discursuri şi incantaţii timp de două ore, încolonată între zeci de doamne thailandeze îmbrăcate în alb.

Thewi şi Markus, doi austrieci frumoşi ca nişte stele de cinema, au decis să se căsătorească în stil thailandez pe o plajă din Koh Samui. Ei ne-au invitat pe noi, iar noi te invităm pe tine să vezi cum se desfăşoară o nuntă după tipicul thailandez.

Un clip nou, melodia şi versurile “Alles hat Seine Zeit” de Michael Pritzke – a.k.a. Mr. Campfire. Un cântec scris într-o noapte pe plaja din Chakloklum, Koh Phangan.

A încercat de două ori să fugă din lagărul comunist. A construit capitalismul cu mâinile lui. Şi-a luat mâinile şi le-a pus pe chitară.

Bărbatul de 49 de ani, masterand în ştiinţe politice, economie şi finanţe, fost copywriter de senator american, fost ghimpe în coasta lui IBM, fost angajat de vârf al unei companii din Top 500 Forbes, sfătuitor personal şi prieten apropiat pentru bogaţii Americii, jucător la bursă şi probabil multimilionar, singurul farang autorizat să predea gastronomie thailandeză în Thailanda, se spală pe mâini, bea un pahar zdravăn de apă şi se aşează în faţa mea, pregătit pentru interviu.

Doi italieni, un neamţ şi un canadian într-un jam session de mare efect la Omega Bar.

Îţi dedic un post pe Thailander. Scriu despre cum ne-am bălăcit în Golful Thailandei, despre cum am fost la spa în Hua Hin, despre cum am mâncat dulciuri la Prachuap Kiri Khan sau despre cum ne-am udat ciuciulete de Anul Nou thailandez în Mae Hong Son. Ca şi cum ai fi fost acolo, cu Unirea şi cu mine.

Deşi era printre cei mai bine plătiţi 5% dintre americani, posesiunile lui William P. Pitts constau dintr-o chitară, un pat, o colecţie de vinuri şi 300 de cărţi de bucate, înghesuite în mica sa garsonieră. A, şi să nu uităm motocicleta pe care am întâlnit-o mai devreme pe Golden Gate Bridge.

Salomeea e sănătoasă şi cuminte pentru că a fost născută acasă, în dragoste şi pentru că a fost cu mine din prima secundă. Dacă o năşteam la spital, mi-o aduceau s-o văd cinci minute, dar aşa a stat cu mine în fiecare clipă a vieţii ei. Eu mă ghidez după ideea de grijă naturală.

Povestea unui om care-a plecat din Europa pentru că nu mai avea voie pe plajă.

Dacă zbori la Bangkok cu o cursă AirFrance/KLM, pe aeroportul Suvarnabhumi vei primi o cartelă SIM gratuită, cu suficient credit cât să suni la redacţia Tedoo ca să afli cum e vremea în Koh Phangan 🙂

Până la urmă, râul e cel mai bun metrou din Bangkok.

În fiecare miercuri seara, muzicienii şi melomanii din Koh Phangan se adună la Omega Bar, în Chaloklam.

Cătălin şi Adina au lucrat în presă până de curând, şi-au dat demisia şi şi-au oferit 3 luni sabatice în Thailanda.