Tedoo cu Brad Florescu

Inevitabilul s-a produs: AirBnb intră pe piața excursiilor.

AirBnb lansează “City Hosts”, un modul care permite utilizatorilor să-și cumpere, pe lângă cazare, și serviciile unui ghid local.

Ingredientele existau. Era doar o chestiune de timp până ce AirBnb, platforma oline de cazări la particulari, avea să facă următorul pas logic.

În urmă cu câteva ore, AirBnb a lansat versiunea beta a modulului City Hosts, care oferă utilizatorilor posibilitatea ca, alături de cazare with the locals, să-și cumpere de pe site și excursii/experiențe with the locals.

Ideea nu este nouă. O mână de site-uri oferă deja de ani de zile acest serviciu peer-to-peer, cu mai mult sau mai puțin succes: Vayable, Viator, WithLocals.

Dar nou-intratul AirBnb are avantajul unei rețele uriașe de destinații deja acoperite prin cazări, al unei comunități bogate de gazde care pot fi convertite în ghizi și al unei baze de clienți existenți, plus notorietatea de care se bucură site-ul printre călătorii din toată lumea. Restul e doar multă, multă muncă pentru găsirea și verificarea colaboratorilor și a experiențelor propuse de aceștia.

Faza betaCity Hosts acoperă doar câteva destinații, distribuite oarecum uniform de-a latul planetei: Miami, Nairobi, Florența, Havana, Londra, Los Angeles, Paris, San Francisco, Seul și Tokyo.

Experiențele oferite se vor a fi unele exclusiviste (la modul nimeni nu-ți mai oferă asta) și variază de la ture de alergare cu campioni kenyeni de atletism la cursuri de bucătărie florentină sau la imersiuni în lumea teatrului cubanez. Mai multe exemple găsești aici.

E un produs interesant care beneficiază de o idee deja verificată și de o infrastructură solidă (rețea de distribuție, notorietate). Îi prevăd un mare succes în următorii ani.

Comentarii - Un Comentariu

  1. Rox says:

    Daca vorbim de experiente si nu de bifat obiective turistice, de interactionat cu oameni faini si gustat viata locala, mie imi plac si romanii de la spoty.com
    Imi place si promovarea pe care o fac initiativelor altfel din Romania si sper sa continue mult de-aici inainte.

Lasă un comentariu la Rox