Tedoo cu Brad Florescu

Europe Exotica (10). Guadeloupe. Pământul din ceruri.

O pâclă alburie și densă atârnă suspendată peste ocean, învelind orizontul. Nu e umezeală, e altceva, un incredibil altceva.

Europe Exotica este o călătorie de multe zeci de mii de kilometri prin aer, pe apă și pe uscat, care încearcă să descopere și să înțeleagă teritorii îndepărtate care au aparținut sau aparțin în continuare Europei. Traseul a inclus două insule din Oceanul Indian: La Reunion și Mauritius și patru din Marea Caraibilor: MartinicaSanta Lucia, Dominica și Guadeloupe.

Proiectul  este susținut de Air France România, care a oferit zborurile, și de Banca Transilvania, care a oferit fondurile necesare prin intermediul cardului BT Flying Blue Premium. Le mulțumesc sponsorilor fără de care această călătorie nu ar fi fost posibilă – și pe care o să-mi permit să îi pomenesc în poveste – și vă doresc tuturor lectură plăcută. Primele 9 episoade sunt aici.

Această poveste îi este dedicată Nicoletei Vișan, sufletul proiectului Europe Exotica.

Pământul din ceruri.

O pâclă alburie și densă levitează în așteptare peste ocean, învelind orizontul. Nu doar aici, în Guadeloupe, ci peste toate Antilele, pâcla aceasta bizară se întinde ca un strat subțire de brânză topită între două felii de cer. Nu e umezeală, e altceva, mi s-a răspuns și în Martinica și pe drum spre Santa Lucia, dar am refuzat să cred.

De aici, din micul hidroavion fără uși zburând la 300 de metri deasupra parcului marin, se observă mai bine că ceața nu e alcătuită din particule de apă.

Guadeloupe-7873

– E praf din Sahara – îmi spune și Erwan, pilotul – purtat de vânt mii de kilometri peste Atlantic. Foarte fin, o pulbere, nu coboară pe sol decât cu ploaia. Și atunci se-așterne peste tot, alb, de zici că a nins.

Dinspre Sahara, mai exact din coasta vestică a Africii, au venit și sclavii ai căror liberi urmași populează astăzi Caraibele. Și iată că deșertul i-a urmat. Sau poate venea pe aici de multă vreme, înaintea primilor oameni, ca o prevestire a ceea ce avea să se întâmple, ca o întrupare a marelui vânt al Istoriei. Istoria, cel mai crunt lucru care i se putea întâmpla vreodată omenirii.

Înainte să apară Columb și să sfințească locul, caribii îi spuneau Karukera, “insula cu ape frumoase.” Și mare dreptate aveau. Splendoarea lagunelor care mărginesc Guadeloupele se vede chiar și din avion.

Guadeloupele? Brăduț, parcă stăteai bine cu gramatica. Da, doamna profesoară, Guadeloupele, că-s mai multe. O guadeloupă, două guadeloupe, de la cele mari care alcătuiesc inima arhipelagului (Basse-Terre și Grande-Terre, despărțite de un canal îngust) la cele mai mititele, Les Saintes, La Desirade, Marie Galante, șase guadeloupe cu totul, dacă nu numărăm aici și ostrovurile pitice ca oximoronicul Grand-ilet sau minunatul Ile Caret peste care mă zboară acum Erwan.

Guadeloupe-7908

Un celt pe cerul Caraibelor.

– Ce nume e ăsta? De unde vii?
– Din Franța. E nume breton.
Un prieten de-al meu zicea că voi sunteți cam celți la origine.
– Cam suntem, da.

Și nu pot să mă întreb, deși plutesc zgomotos într-o muscă fragilă de metal cu hăul deschis la 5 centimetri de genunchiul meu drept, dacă nu cumva o exista o legătură între numele acestui aviator celt și cel al zeului sanscrit Erawan sau Airawana cel cu 33 de capete, stăpânul tuturor elefanților.

Dacă praful din Sahara a trecut Atlanticul, pentru o zeitate n-ar fi mare trudă să traverseze Eurasia de la est la vest. Sau invers. Imaginea unui mamut, pictată pe pereții peșterii Les Combarelles din sudul Franței, stă mărturie că orice e posibil.

Hai, pilotule, bagă gaz și poartă-mă peste ape așa cum legendarul Cu Chulainn l-a trecut râul pe învinsul Ferdiad, fiu al lui Daman. Vreau să văd ce se ascunde în spatele palmierilor acelora.

Ultimii stăpâni.

Să știi că în Guadeloupe oamenii nu sunt așa prietenoși ca la noi, mă prevenise gazda mea, Albina, încă de săptămâna trecută. Au o boală pe albi ceva de speriat!
– Dar eu nu sunt alb, draga mea, sunt român.

Pe 20 ianuarie 2009, blocul politic creol LKP (Liyannaj Kont Pwofitasyon) demara o grevă generală care avea să paralizeze Gouadeloupele pentru 44 de zile. Greva s-a întins după 2 săptămâni și în Martinica și amenința să cuprindă atât Guyana Franceză cât și îndepărtatul Reunion.

Guadeloupe-7534

Zeci de mii de oameni au ocupat piețele centrale din Point-a-Pitre și Fort de France. Nu funcționa nimic, nici apă la robinete nu curgea. Benzinăriile care rămăseseră deschise ofereau automobiliștilor doar hârtie igienică.  Palatul Elysee se confrunta cu un risc uriaș: pierderea controlului asupra teritoriilor d’outre mer.

Camuflată în bizara ortografiere creolă a LKP se afla ascunsă  – și se află în continuare – o problemă veche de 400 de ani: pwofitasyon. În termeni marxiști, exploatarea omului de către om. Sclavia modernă, cosmetizată și menținută de aceiași oameni dintotdeauna.

 

Pe Guadeloupe și Martinica trăiesc astăzi câteva mii de beke, francezi albi, descendenți ai foștilor stăpâni de plantații. Ponderea lor în totalul populației este de 1%. În jur de 87 de procente sunt creoli, iar suta se completează cu indieni și chinezi.

Acest procent alb controla 40% din comerțul cu amănuntul, 80% din industria alimentară și deținea 50% din terenurile agricole. Asta în 2009. Până azi cifrele au mai crescut. În termeni capitaliști, consolidare.

De pildă, afaceristul Bernard Hayot învârte prin holdingul său 2,5 miliarde de euro anual, aproape o treime din produsul intern brut al Guadeloupelor dar, la nivel de influență, controlează practic 70% din tot ce mișcă economic în arhipelag. Dacă mai punem la socoteală și prietenia omului de afaceri cu Nicolas Sarkozy și cu alți politicieni francezi de vârf, avem portretul perfect al guvernatorului colonial modern.

Guadeloupe-7959

Principalele revendicări ale LKP erau legate de nivelul de trai. Cu prețuri ca în Franța metropolitană, salarii ca în Africa și șomaj de 25% nu se putea trăi. Erau sclavi în propria lor țară. Lucrurile s-au mai schimbat un pic în urma grevei.

Angajatorii au mai aruncat o sută, două de euro la lefuri, iar Parisul a recunoscut, la nivelul declarațiilor politice, discrepanța nesănătoasă dintre clasa privilegiată și majoritate. În chiar ultima mea zi petrecută în Guadeloupe, Francois Hollande vizita Pointe-a-Pitre pentru inaugurarea ACTe (Memorialul Sclavagismului) și spunea: (dă pagina)

1 2 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 2 Comentarii

  1. […] Europe Exotica (10). Guadeloupe. Pământul din ceruri. […]

  2. […] – Bangkok/BKK 579 EUR București – Fort de France (Martinica)/FDF, Pointe-a-Pitre (Guadeloupe)/PTP 599 EUR. București – Rio de Janeiro/RIO 599 […]

Lasă un comentariu la Tedoo Deals. Primele promoții pe 2016, de la Air France, KLM și British Airways. | Tedoo cu Brad Florescu