Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 8) – Cafeaua care l-a omorât pe Tolo.

Lolo, Molo și Tolo sunt 3 zibete care, fără consimțământul lor, contribuie la edificarea societății capitaliste. De dimineață până seara sunt hrănite cu boabe de cafea pentru ca, a doua zi, din intestinul lor gros să reiasă deliciosul Kopi Luwak, cea mai scumpă cafea din lume: până la 600 de dolari kilogramul.

Locul unde toți țăranii au cont pe Facebook

Nepăsarea și inconștiența sunt două trăsături definitorii ale sumatranilor. Indiferent câtă spoială vestică ar încerca să imprime afacerilor lor, nepăsarea și inconștiența răzbat din fiecare cuvânt și din fiecare gest. Nu-i de mirare. Oamenii ăștia se mulțumesc cu atât de puțin și duc o viață atât de riscantă încât efectiv nu pot pricepe concepte ca “siguranță”, “comfort”, “loc la picioare” sau “apă caldă”. Dorm câte zece într-o cameră, călătoresc câte 40 într-un microbuz de 15 locuri, beau apă din râurile în care se spală și nu-și repară mașinile decât dacă acestea nu mai merg deloc, dar absolut deloc.

Săraci? Greu de dat un răspuns. Dacă judeci după condițiile de viață da, sunt niște oameni foarte săraci. Dar o să fii foarte surprins când o să vezi că fermierul mărunțel și negricios călare pe măgăruș butonează ultimul model Blackberry, Facebook-ready. Nu vreau să sune peiorativ, dar în Sumatra toți țăranii au cont pe Facebook. Banii, puțini sau mulți, se duc pe telefoane mobile și pe expedierea odraslelor la oraș, întru o viață mai bună. Acum, dacă mă întrebi pe mine, decât să-mi trimit copilul la Medan, mai bine îl dau la tigrii sumatrani (Panthera Tigris Sumatrae).

Ce înțeleg unii prin „eco-friendliness”

Există două metode de colectare a faimosului Kopi Luwak. Metoda unu, cea tradițională, presupune ca oamenii să colinde jungla și să caute excrementele cofeinizate ale luwak-ilor (pe românește, zibete). Dar asta e o metodă dificilă, care necesită mult timp și multă resursă umană. Așa a apărut a doua metodă, care l-ar face mândru și pe Henry Ford.

Pentru promoționalul preț de 100 de dolari bucata, un „specialist” din Sidikalang pune capcane în pădure și îți prinde luwakul. Iei zibeta, o bagi la cuşcă şi o îndopi cu fructe de cafea, plus ceva mere și banane pentru variație. Rezultă Kopi Luwak, buyeri, engrosiști, cafenele de lux prin Londra sau Sydney și bani frumoși.

Frații Sinaga sunt primii samosirezi care aplică această tehnologie de succes. Când am ajuns în satul lor, zibetele serveau – de voie, de nevoie – masa. Animalele erau închise în cuști, iar cuștile stăteau în holul casei, la adăpost de hoții sau invidioșii care ar fi putut atenta la mina de aur a familiei Sinaga. În rest, pereți scorojiți, mobilier mai deloc, condiții de trai mai mult decât spartane. Doamnelor și domnilor, de aici pleacă cea mai scumpă cafea din lume.

Zibeta e un animal sălbatic, timid și iubitor de libertate. Animalul e activ doar noaptea, când iese prin junglă și livezi, în căutare de fructe. Ziua doarme pitit, să nu-l dibuiască vreun prădător. Lolo, cea mai mare dintre zibetele captive ale fraților Sinaga, s-a înduplecat cu greu să iasă din fundul cuștii. A apucat delicat o banană, de cafea nu s-a atins, și a tulit-o înapoi în întuneric. Molo nu s-a arătat deloc. Prea multă lumină și prea multă gălăgie.

– This is bio, eco-friendly coffee, îmi explică doamna Sinaga.
– Are you sure?
– Yes. We only use organic fertilizer for the trees. .

Tolo fusese capturat cu doar o lună în urmă. Capcana îi zdrobise una dintre lăbuțe. Când m-am apropiat de cușca lui, a început să mârâie și să scuipe, tremurând din toate mădularele. Tolo era încă pui și prefera bananele și ananasul, dar proprietarii îl trecuseră deja la noul regim alimentar: cafea, cafea și cafea. Animalul nu mânca și, judecând după nivelul de stres afișat, nici nu cred că dormea prea bine.