Tedoo cu Brad Florescu

Concursul “Thailanda, Te Iubesc!” și-a desemnat câștigătorul.

70 de articole, mult Claritin în ochii juraților, un week-end sacrificat și un verdict.

Juriul spune că n-a fost ușor deloc: multe texte bune, câteva foarte bune, greu să alegi. Blogosfera românească de travel arată din ce în ce mai bine.

În fine, după un week-end sacrificat și mai multe rânduri de Claritin în ochi, cei doi jurați – Nicoleta Vișan (KLM România) și Mădălina Nan (Autoritatea pentru Turism a Thailandei/T.A.T.) – au ajuns la un verdict.

Câștigătorul ediției 2014 a concursului de travel blogging “Thailanda, Te Iubesc!” este domnul Alexandru Savin, cu articolul “Viața ca o cutie de bomboane” publicat pe blogul Treispre10 în data de 16 mai și înscris în concurs la aceeași dată.

Pe lângă felicitările noastre binemeritate domnul Savin va primi din partea KLM și T.A.T. o săptămână de 5 stele la Ramada Plaza Mae Nam Riverside Bangkok și Ramada Khao Lak, cu zboruri și transferuri incluse.

Cum s-a desfășurat procesul de jurizare.

– Jurații au citit toate cele 70 de postări înscrise și au făcut, fiecare în parte, o selecție de 10 materiale. S-au adunat punctele acordate de fiecare jurat și s-a consolidat o listă cu 10 articole.
– Materialele finaliste au fost apoi supuse unei verificări minuțioase care a vizat originalitatea textului și a imaginilor, acuratețea factuală și alte elemente tehnice.
– Jurații au efectuat o a doua lectură a materialelor și le-au repunctat ținând cont și de rezultatele verificării.
– S-au adunat noile punctaje și a rezultat un clasament final. Materialul care a acumulat cele mai multe puncte a fost declarat câștigător.

Top 10.

Regulamentul concursului nu ne obligă să publicăm clasamentul. O vom face totuși, riscând controversele, pentru că toate cele 10 materiale din finală plus multe altele dintre cele înscrise merită atenția voastră. În fond, oamenii scriu pentru oameni, nu pentru premii. Felicitări tuturor pentru pasiunea și talentul cu care ați zugrăvit Thailanda. Mulțumim și blogurilor care au avut bunătatea de a găzdui articolele autorilor care nu aveau propriul site.

17 puncte: Alexandru SavinViața ca o cutie de bomboane.

16 puncte:  Olivia Steer Mae Sa Snake Farm. O jumătate de oră pentru o fobie întreagă.

15 puncte: Tudor PopaDe ce urăsc Thailanda.

14 puncte: Florin ChirilăCrăcean și Alina CiorganThailanda și noi.

13 puncte: Dorin ChișIstoria unei dorințe și Cristina ChrilăInsula Secretă.

12 puncte: Mihai Maurizio GyörgyiThailanda, te iubesc! și Maria Elena MănoiuThailanda mea sau cum să iubești aproapele.

10 puncte: Răzvan Căpățână5 săptămâni în Thailanda.

Mulțumiri pentru premiu:

KLM România, Organizator.

KLM Inspiration

Motto-ul KLM este “Călătoria, sursă de inspirație”, iar principala preocupare a companiei olandeze în comunicarea sa este să inspire oamenii să călătorească.

Prin hub-ul său Amsterdam-Schiphol, KLM deservește 17 destinații de pe continentul asiatic. În zona Asiei de Sud-Est, KLM operează 5 zboruri pe săptămână către Bangkok  și zboruri zilnice către Singapore, Kuala Lumpur, Hong Kong, Manila, Jakarta și Denpasar (Bali).

Mai multe detalii despre orarul zborurilor și tarife sunt disponibile pe www.klm.ro

Autoritatea pentru Turism a Thailandei, partener.

TAT New Slogan

Autoritatea pentru Turism a Thailandei (pe scurt T.A.T.) a fost înființată la Bangkok pe 18 martie 1960, fiind prima organizație din Thailanda responsabilă cu promovarea turismului. În prezent există 22 de oficii locale și 15 oficii internaționale ale T.A.T. Biroul pentru Balcani, înființat în urmă cu 11 ani, are sediul la București.

Rolul T.A.T. este acela de a oferi informații despre destinații turistice și de a promova Thailanda pentru a încuraja atât thailandezii cât și turiștii internaționali să își petreacă vacanțele în Thailanda. În plus, T.A.T. elaborează studii pentru a stabili planuri de dezvoltare în zonele turistice și sprijină dezvoltarea personalului din sfera turismului.

Mai multe detalii pe site-ul T.A.T. România.

Contestații.

Din Regulament: “Eventualele reclamații legate de derularea Concursului se vor putea trimite pe următoarea adresă: KLM România, strada Buzești nr. 85, etaj 2, sector 1, București, România, în atenția <Serviciul Marketing>, în termen de maxim o săptămână de la data anunțării Câștigătorului. După această dată Organizatorul nu va mai lua în considerație nicio contestație.”

Fotografia care însoțește acest articol e luată de pe blogul lui  Alexandru Savin. Sper să nu se supere.

Comentarii - 11 Comentarii

  1. Andreea says:

    Felicitari castigatorului!
    Nu imi ascund totusi regretul ca nu a castigat Olivia…

  2. Laura says:

    Felicitări! Frumoase povești!

  3. Kiru says:

    Multumesc pentru acest concurs! Cred ca ar fi util sa publici toata lista cu linkurile povestilor incluse in concurs, sa le putem citi si noi.

    • @Kiru: am vrut, dar mi-a zis webmasterul ca Google o sa inteleaga ca fac spam sau ceva. Anyway, mare parte dintre inscrieri au linkurile in sectiunea de comentarii a articolului care anunta concursul.

  4. auras lucia says:

    Felicitari Alex si Laura!Bravo,mi ati umplut sufletul de bucurie si de ,,fudulie”ca sunteti ,,ai nostri”!Tre’ sa bem ceva ptr. asta!Va pup!

  5. stoica adrian says:

    Pe bune? locul 1 e plictisitor de-a dreptul, cel de pe locul doi – isteric.
    Fara a-l cunoaste personal, inca de la primele fraze se vede ca cel de pe 3 stie sa scrie. Merita detasat fata de ceilalti doi premiul. Dar gandindu-ma ca uraste Thailanda, probabil ca nu regreta prea mult ca nu l-a primit.
    In sfarsit, dezaprobarea mea pentru evaluatori…..poate la anul vor fi altii mai buni la punctaje 🙂

  6. Marian S says:

    Hm. S-a terminat şi cu fotbalul, am mai mult timp pentru bloguri.
    Şi pentru amintiri neplăcute.
    1. Se lansează concursul, cu lipsuri.
    2. Mă apuc eu să “latru“, aici, pe FB şi pe alte bloguri.
    3. Pac! Din spuma mării thailandeze apare pdf-ul cu regulamentul oficial.
    4. Hop şi bloggerii care nu scapă niciun pişcot. Pentru ei merită să schimbăm regulamentul, nu-i aşa? Că e mare chinuială să faci un cont de wordpress (sau blogspot), de.
    5. Constat azi că am avut dreptate.

    Ştiţi ceva, doamnelor şi domnilor? Nu am nici o bucurie că am avut dreptate. Dar niciuna, zău.

    • @Marian: Regulamentul a apărut din prima secundă, odată cu articolul care anunța concursul. Și nu din spuma mării, ci de la departamentul juridic al Organizatorului. Bloggerii care s-au oferit să găzduiască articole n-au obținut niciun pișcot din asta. A fost plăcerea lor de a oferi șansa de a participa unor oameni care au ce scrie dar nu au unde, iar Organizatorul a fost de acord că o astfel de derogare nu afectează principiile acestui concus. În fine, câștigătorul postase entry-ul pe blogul propriu, de unde trag concluzia că ai o supărare de principiu. Pe care, sigur, o înțeleg perfect. Sper ca la viitoarea competiție de acest gen să avem un regulament mai bun și să te înscrii și tu.

  7. Marian S says:

    Ha! Supărare de principiu, ai?
    Da. Se numeşte dezamăgire.
    Sub formă de întrebare sună cam aşa: toţi, Doamne, chiar toţi sunt la fel? Tocmai mi se păruse că văd o excepţie.

  8. […] barbă. Știu că nu-i a bună. I-am promis că-i scriu despre cum a fost în Thailanda, cum a fost premiul câștigat, revendicat și savurat. Au trecut luni de atunci și nu m-am apropiat de articolul […]

Lasă un comentariu