M-am convins: Thailanda e o ţară periculoasă. Deşi poţi merge pe stradă noaptea fără să-ţi dea cineva cu un bambus în cap, deşi poţi să-ţi laşi casa descuiată fără teamă de hoţi, Thailanda e periculoasă. Şi pericolul cel mai mare nu e acela de a-ţi pierde bunurile, ci de a le înmulţi, dându-ţi peste cap toată ordinea vieţii.

Parcul Naţional Ob Luang arată ca şi cum Natura ar fi trebuit să-şi părăsească grabnic vila spaţioasă şi să se înghesuie, împreună cu toate avuţiile sale, într-o garsonieră. Muntele – aşezat între şifonier şi fereastră. Cele două peşteri – una pe balcon şi una pe hol. Trei cascade – două în baie şi una pe televizor. Izvorul termal – între şifonier şi uşă. Aşezarea omenească veche de 3 milenii şi picturile murale de două ori mai bătrâne – una după aragaz, cealaltă sub pat. Atârnate de lustră – cele două sute de specii de păsări ale căror aripi abia au loc să se deschidă în toată învălmăşeala asta. Şi canionul? Unde punem canionul, doamna Natură? Lăsaţi-l în mijlocul camerei, îi găsesc eu un loc.

Pentru că n-am văzut prea multe filme de groază, nu am cu ce să compar drumul până aici. Cele o mie de curbe dintre Chiang Mai şi Mae Hong Son sunt o glumă. În doar 20 de mile, am urcat de la 400 la 1800 de metri, pe pante interminabile de 25-30 de grade. motorul icnea şi pocnea, de câteva ori am crezut că o să cad pe spate, am uzat de toate trucurile posibile ca s-o conving pe Unirea să treacă şi de hopul ăsta.

Wat Rong Khun este singurul templu alb din Thailanda. În vreme ce ctitorii tuturor celorlalte aşezăminte de cult au găsit de cuviinţă să toarne în aur povestea gloriei lui Buddha, domnul Chalermchai Kositpipat a privit proiectul din altă perspectivă: cea a curăţeniei interioare. Templul este alb pentru că sufletul lui Buddha este imaculat.

Încă de la intrarea în provincie aveam să aflu cine e şeful. Seninul monoton din Chiang Mai-ul vecin s-a spart în mii de bucăţele, norii au început să deseneze modele îndrăzneţe, purtaţi de vântul nebun de peste munţi. Concertul de culori şi desene s-a încheiat apoteotic sub forma unei ploi torenţiale, care m-a însoţit pe ultima sută de kilometri.

Ce ţară! Ce oameni! Sunt şocat să descopăr un nivel extraordinar de ospitalitate şi bun gust în cele mai ascunse coţuri ale Thailandei. Îţi dau mai jos trei exemple, toate culese doar în ultima săptămână. Atenţie: nu vorbim despre Mandarin Oriental sau Banyan Tree sau alte lanţuri hoteliere de 5 mii de stele! Vorbim despre nişte oameni simpli, care s-au apucat de turism ca să câştige un ban în plus.

Abia ajuns într-un dubios orăşel de graniţă, eşti abordat de un bărbat necunoscut care îţi propune să mergi cu el în nişte sate din munţi. Ce faci? Te duci?

Nămolul de la Phu Klon, indiscutabil cel mai bun din Thailanda, este puternic mineralizat de apele termale cu care se amestecă pe drumul către suprafaţă. Combinaţia chimică de nămol şi ape minerale este desfăşurată explicit pe teritoriul complexului: în stânga, cum intri, o piscină cu apă curată, fierbinte şi plină de săruri. În dreapta, băltoaca noroioasă şi bolborositoare în care intri bolnav, fierbi la 70 de grade şi ieşi sănătos.

Dacă m-aş fi născut în Huay Pu Keng ca băiat, mai întâi aş avea un iepure al meu, apoi aş prinde un elefant, l-aş îmblânzi şi l-aş vinde. Mi-aş petrece zilele pescuind pe râu, scăldându-mă, împletind sau reparând năvoade, tăind pădurea ca să fac loc de culturi şi rost de lemne pentru foc.

Undeva între 7 şi 14 ani, orice fecior de thailandez buddhist trebuie să petreacă o perioadă la templu. Este doar prima sa experienţă monahală, ce marchează trecerea de la copilărie la adolescenţă. După majorat, dacă nu trebuie să stea acasă şi să-şi ajute părinţii la treburi, va îmbrăca din nou roba portocalie pentru cel puţin trei luni. Ambele evenimente se lasă cu bucurie şi fast pentru părinţi. E o onoare să îţi călugăreşti copilul.

Cascada are doar 10 metri înălţime, dar astfel de frumuseţi nu se măsoară cu ruleta, ci cu prezenţa. Cum cobori dinspre şosea, bambuşi tineri ţâşnesc din solul roşcat ca nişte ciufuri de puştan obraznic. Pădurea densă şi proaspătă se apleacă deasupra şuvoiului ca şi cum ar vrea să facă o baie. În stânga se formează un bazin natural în care cascada aruncă apă limpede şi răcoroasă. O piscină perfectă.

Sute de crapi albaştri înoată leneş în râuleţul care ţâşneşte de sub munte. Îi poţi privi, îi poţi hrăni, dar nu te gândi să-i pescuieşti: Buddha însuşi le oferă protecţie.

Nu mai departe de acum 20 de ani, dealurile din jurul Ban Rak Thai erau cultivate cu mac. Heroina şi Yaa Baa se plimbau dincolo şi dincoace de graniţă ca la mama lor acasă. Localnicii zăceau ore întregi în transă, ghemuiţi lângă lulele uriaşe, iar când se trezeau puneau mâna pe mitraliere şi se împuşcau cu clanurile de traficanţi din Burma.

Oamenii mari merg la temple şi spală, simbolic, statuile lui Buddha şi mâinile călugărilor, de la care primesc binecuvântarea. Tineretul se înarmează cu butoaie, găleţi, furtune şi puşti cu apă şi stropeşte tot ce mişcă. Doar monahii şi bătrânii scapă neudaţi. Poliţia şi armata, nu.

Cartierul Gâturilor Lungi e aşezat în spatele satului thailandez, pe celălalt mal al pârâului. Apărătorii drepturilor omului l-ar cataloga drept human zoo sau touristic getto. Personal, aş adopta o atitudine ceva mai nuanţată.

Dacă şansele mele de a străbate cei 270 de kilometri prin munţi au stârnit dispute, sfătuitorii mei au îmbrăţişat consensul într-o privinţă: de la Chiang Mai la Mae Hong Son sunt nu mai puţin de 1000 de curbe.

Thailandezii sunt curaţi ca pisicile de rasă. Prin comparaţie cu ei, albii imaculaţi sunt nişte îngălaţi şi nişte mizeri.

Vagonul de clasa a doua miroase a deodorant, controlorii la fel. Paturile sunt curate, cu aşternuturi scoase din ţiplă. Avem aer condiţionat şi duş cu apă caldă, avem steward care ne face paturile şi ospătar care ne aduce supe de creveţi, curry chicken şi fructe exotice.

Proiectul “Thailander, Turul Thailandei pe o motoretă cu ataş” – premieră mondială – este susţinut de biroul pentru Balcani al Autorităţii pentru Turism a Thailandei. Faza I a acestuia s-a derulat în perioada martie-aprilie 2010 şi a cuprins 7 provincii din sudul Ţării Zâmbetelor, acoperind o distanţă totală de 3700 de kilometri.

În noaptea de 6 aprilie 2010, pe Terra au avut loc două evenimente notabile. Primul: Barcelona a învins Arsenal cu 4-1, toate cele 4 goluri ale catalanilor fiind marcate de Lionel Messi. Despre al doilea am aflat abia la micul dejun.

Chatuchak e locul ideal pentru a cumpăra produse locale: confecţii, artizanat, decoraţiuni, ceramică, uleiuri aromate, pielărie şi milioane de alte lucruşoare foarte drăguţe. Marfa e relativ ieftină, nu o să ai spor la negociere decât dacă achiziţionezi cantităţi mai mari (pentru 10 tricouri, de pildă, o să primeşti un discount de 25-30%).

Jurnal de bord al căpităniței Picard. Acestea sunt călătoriile navei Entreprise. Misiunea sa continuă de a explora lumi noi și primitoare, de a căuta noi forme de relaxare și binefacere, de a se lăsa curajos pe mâna extraordinarilor terapeuți din universul insulei thailandeze Ko Samui.

Într-un clasament personal al celor mai potrivite locuri pentru a petrece ani sabatici, Pakmeng vine lejer pe locul doi, după Ko Pha Ngan.

Nea barcagiul și-a pus vesta de salvare, a luat o lanternă între dinți și a sărit în apă. “You, come”. Am sărit după el. Aveam de înotat 80 de metri pe sub pământ, prin întuneric, până la Tham Morakot, peștera de smarald.

Thailanda se numără printre cele mai frumoase țări din lume. Trang e una dintre cele mai frumoase provincii ale Thailandei. Iar Ko Kradan e considerată drept cea mai frumoasă insulă din Trang.

Capul Yong Star este o bomboană. E mic și vesel, împodobit cu roci ciudate, flori colorate și aromă de Tom Yam Kung fierbinte. Simpla lui apariție m-a încălzit instantaneu.

La ce te gândești când spui “insulă tropicală”? Exact, la asta mă gândesc și eu: nisip alb, palmieri, câteva bungalowuri pe plajă, baruri reggae sau, și mai bine, pustietate totală, robinsoneală. De fapt, la asta mă gândeam până să ajung pe Sukorn. Aici am aflat că există și insule normale.

După circa 10 kilometri prin pădure și după ce-am trecut mai multe poduri și podețe, am ajuns în sfârșit la mare și am oprit, șocat. Ştiam plaja asta. O visasem cu o lună în urmă.

Ko Hingam e o insulă mică, nelocuită, pe care poate nimeni nu s-ar fi obosit s-o viziteze dacă zeii n-ar fi împodobit-o cu pietre prețioase.

La Than Yong Po nu mergi pentru cazări, fructe de mare și sporturi nautice. Pentru că nu există. Există în schimb apusuri de soare peste Parcul Național Tarutao și stânci încrustate cu scoici prețioase.