Tedoo cu Brad Florescu

Asia low cost (2). Cu ce companii low cost poți zbura în și din Malaezia.

Air Asia, Malindo Air, Firefly, MAS Wings și Berjaya. Rute și prețuri.

Continuăm astăzi ghidul companiilor low cost asiatice. După ce am vorbit în amănunt despre Thailanda, e rândul să trecem în revistă transportatorii din țara vecină, Malaezia.

Când spui Malaezia și low-cost te gândești automat la Air Asia, cea mai competitivă și mai premiată companie aeriană budget a continentului și una dintre cele mai competitive din lume. Există însă și alte inițiative low-cost, e drept, firave, de care trebuie ținut cont. Dar să începem cu liderul incontestabil al categoriei.

Air Asia Berhad și Air Asia X.

Când avea 12 ani, Tony Fernandez, președintele grupului Air Asia, a plecat să studieze la Londra. Cu câteva zile înainte de Crăciun i-a telefonat mamei lui și i-a spus “vreau acasă de Sărbători, mi-e dor de voi.” “Vai, Tony, mă tem că nu se poate”, i-a replicat mama, “ar costa enorm biletul de avion”. În clipa aceea – zice legenda – Tony ar fi răspuns “într-o bună zi o să fac să nu mai coste atât de mult.”

23 de ani mai târziu Tony, care cunoscuse o carieră înfloritoare sub bagheta lui Richard Branson, decide să cumpere o companie falită a statului malaezian – pentru suma simbolică de 1 Ringgit (aproximativ 1 RON). Primea la schimb două avioane Boeing 737 și o datorie de 11 milioane de dolari. Toată piața a râs de el și a pariat că o să-și rupă gâtul în mai puțin de un an.

Însă Fernandez era pregătit să aducă pe piața malaeziană – și pe cea sud-est asiatică – un model pe care în studiase cu atenție în anii petrecuți în vest: modelul low cost implementat cu succes de Ryanair și EasyJet în Europa, respectiv de SouthWest în Statele Unite. Se spune că, înainte de demararea afaceriii asiatice, Tony Fernandez își petrecuse săptămâni întregi pe aeroportul London Gatwick notând și chiar filmând operațiunile EasyJet pentru a înțelege mai bine cum trebuie să se miște un low cost pe teren.

Airbus A320 Air Asia în culorile deja celebre.

Airbus A320 Air Asia în culorile deja celebre.

O fi fost de la minuțiozitatea documentării, o fi fost de la meseria furată de la mentorul său Richard Branson, cert e că, un an mai târziu, Air Asia intra pe profit, deschidea noi rute și-i sufla în ceafă companiei naționale, Malaysian Airlines, care până atunci stăpânise autoritar piața.

În anii care au urmat Air Asia și-a consolidat hub-ul de la Kuala Lumpur și a ocupat altele trei pe teritoriul Malaeziei, a deschis subsidiare domestice în Thailanda, Indonezia, Filipine și India precum și una mediu și lung curier – Air Asia X – care a ajuns la un moment dat să acopere aproape jumătate din globul pământesc, din UK până în Japonia. Sub sloganul “Now Everyone Can Fly”, Air Asia a ridicat procentul malaezienilor care zburaseră vreodată cu avionul de la 4% în 2001 la 40% în 2014.

Ca să nu apară confuzii: astăzi vorbim despre Air Asia Malaezia – în scripte Air Asia Berhad – , prima companie a grupului, nu despre subsidiarele din alte țări (despre Thai Air Asia am scris deja), motiv pentru care am simțit nevoia unui scurt istoric. E drept, în ziua de azi și cu deschiderea ASEAN de anul viitor, este greu să mai faci distincția între Air Asia Malaezia, Air Asia X sau Air Asia India. De la Pune la Osaka și de la Yangon la Melbourne, cerul este plin de avioanele alb-roșii ale lui Tony Fernandez.

Cele două Boeing-uri 737 preluate în 2001 au zburat demult din flota Air Asia, fiind înlocuite cu extrem de economicele Airbus A-320-200, din care compania deține nu mai puțin de 121 de exemplare, din care 81 operează pentru Air Asia Berhad, alte 250, model NEO, fiind deja comandate fabricii din Toulouse. Această flotă consistentă îi permite companiei să ofere peste 80 de destinații cu plecare din cele 4 hub-uri ale sale: Kuala Lumpur (terminalul KLIA 2), Penang, Kuching și Senai. Am inclus în numărătoare și subsidiara long-haul Air Asia X. Hai să le luăm pe rând și să vedem unde ne poate duce Air Asia din Malaezia.

Rute Air Asia din Kuala Lumpur (KLIA 2).

Intern: Johor Bharu, Penang, Kuala Terengganu (poarta către insulele Perhentians), Kota Bharu, Alor Setar, Langkawi, Labuan, Kuching, Sibu, Bintulu, Miri, Sandakan, Kota Kinabalu. Tawau.
Indonezia: Bali, Balikpapan, Banda Aceh, Bandung, Jakarta, Lombok, Makassar, Medan, Padang, Palembang, Pekanbaru, Semarang, Surabaya, Yogyakarta.
Australia (Air Asia X): Adelaide, Perth, Melbourne, Sydney, Gold Coast.
Thailanda: Bangkok, Chiang Mai, Hat Yai, Phuket, Krabi, Surat Thani.
India, Sri Lanka și Nepal: Bengaluru, Chennai, Colombo, Hyderbad, Kathmandu (cu XAX), Kochi, Kolkata, Tiruchirappalli.
China, Macau și Taiwan: Beijing, Chengdu, Chongqing, Guangzhou, Guiling, Hangzhou, Hong Kong, Kunming, Nanning, Shanghai (XAX), Shenzhen, Taipei, Macau, Xi’an.
Laos, Cambodgia, Vietnam și Myanmar: Da Nang, Hanoi, Ho Chi Minh (Vietnam), Phnom Penh, Siem Reap (Cambodgia), Vientiane (Laos), Yangon (Myanmar).
Filipine: Cebu, Clark, Manila, Kalibo-Boracay.
Japonia și Coreea de Sud: Busan, Seoul (XAX), Osaka-Kansai, Tokyo (XAX), Nagoya (XAX), Osaka-Kansai (XAX).

Alte destinații: Singapore, Brunei, Jeddah.

Rute Air Asia din Penang.

În Malaezia: Kuala Lumpur, Johor Bahru, Kota Kinabalu, Kuching, Langkawi, Miri.

Pentru zboruri internaționale se face conexiunea în Kuala Lumpur.

Rute Air Asia din Kota Kinabalu (Borneo, provincia Sabah).

În Malaezia: Kuala Lumpur, Johor Bahru, Kota Bahru, Kuching, Miri, Penang, Sandakan. Se remarcă aici o excelentă acoperire a Borneo-ului malaezian.
Internațional direct: Bali, Jakarta, Guangzhou, Hangzhou, Hong Kong, Shenzhen (China), Manila, Singapore. Pentru zborurile Air Asia X se face conexiunea în Kuala Lumpur.

Rute Air Asia din Kuching (Borneo, provincia Sarawak).

Intern: Kuala Lumpur, Sibu, Bintulu, Miri, Johor Bahru, Kota Kinabalu, Kota Bahru, Penang, Langkawi.
Internațional direct: Singapore.

Rute Air Asia din Senai/Johor Bahru:

Intern: Kuala Lumpur, Kota Bahru, Penang, Kuching, Sibu, Miri, Tawau, Kota Kinabalu.
Internațional direct: Ho Chi Minh (Vietnam), Surabaya, Lombok, Bandung, Jakarta (Indonezia).

În cazul Johor Bahru trebuie menționat un lucru: aeroportul Senai se află la aproximativ o oră cu mașina de Singapore. Astfel, Air Asia devine o opțiune low cost pentru cei care aceeasează Asia via Singapore și vor să zboare ieftin în Malaezia (continentală și Borneo), Vietnam sau Indonezia. De luat în calcul.

Ce rute se mai coc. Honolulu, poate Londra.

2012 a fost un an greu pentru Air Asia și mai ales pentru subsidiara sa lung curier, Air Asia X. Pe fondul creșterii prețului la petrol, compania a fost nevoită să închidă patru rute importante, cele către Londra, Paris, Bombay și New Dehli. La momentul respectiv, pe fondul unori pierderi substanțiale, managementul a decis concentrarea pe regiunea Asiei de Est și a Pacificului. S-au mai închis Auckland, Abu Dhabi și Christchurch.

În urmă cu câteva zile, Azran Osman Rani, CEO-ul Air Asia X, a anunțat posibilitatea ca, de anul viitor, mulțumită scăderii consistente a prețului la carburant, compania să repornească zborurile între Kuala Lumpur și Londra Gatwick și să adauge două destinații long-haul noi: Sapporo și Honolulu.

Un alt semnal cert al evoluției viitoare pe rute lungi îl reprezintă comenzile ferme pentru aparate de zbor. Air Asia X așteaptă nu mai puțin de 99 de aparate Airbus A-330-300, A330neo și A-350-900 cu autonomii de zbor cuprinse între 11.500 și 15.000 de kilometri. La un moment dat se discuta chiar despre interesul Air Asia de a-și stabili un hub în Europa de Est. Poate se întâmplă.

Păcat că, la începutul acestui an, compania a închis ruta Kuala Lumpur – Male, care oferea o legătură cât de cât low-cost între Asia de Sud-Est și insulele din Oceanul Indian. Poate se răzgândesc.

Promoții Air Asia curente.

Cele două catastrofe aviatice care au implicat anul acesta Malaysian Airlines au afectat și Air Asia. Cu o imagine distrusă, compania de stat a fost obligată să scadă tarifele chiar și sub pragul profitabilității, iar competiția low cost a urmat automat același trend. Cifrele pe anul în curs nu arată bine nici pentru MAS nici pentru Air Asia. Prețurile, însă, au luat-o în jos, iar ieftinirea petrolului promite promoții încă și mai consistente.

La momentul redactării acestui articol, Air Asia Malaezia oferă bilete pe zboruri interne cu prețuri începând de la 8 EUR (one way, taxe incluse, fără bagaj de cală). Pe destinații regionale avem tarife excelente (16 EUR pentru Bali, 18 EUR Jakarta, 24 EUR pentru Cochin și așa mai departe, one way, fără bagaj, taxe incluse). Pe rute long-haul, Air Asia X propune Perth la 104 EUR, Hangzhou la 78 EUR, Kathmandu la 69 EUR sau Osaka la 113 EUR (toate one way, taxe incluse, fără bagaj de cală).

Site-ul Air Asia.

Malindo Air.

Cu un astfel de Boeing 737-900ER, nou-nouț, am zburat de la Kuala Lumpur în Bali.

Cu un astfel de Boeing 737-900ER, nou-nouț, am zburat de la Kuala Lumpur în Bali.

Văzându-și supremația amenințată pe piața indoneziană de intrarea Air Asia, Lion Air, principalul transportator low-cost al celui mai mare stat insular din lume a contra-atacat, înființând o subsidiară în Malaezia împreună cu National Aerospace and Defence Industries.

Deși este o operațiune relativ recentă, primul zbor având loc în martie 2013, Malindo și-au construit rapid o listă de destinații consistentă atât intern cât și regional. Mai rămâne să-și umple avioanele, sarcină deloc ușoară pe o piață dominată de Air Asia și Malaysian Airlines.  Compania are o cotă de piață de 10% pe rutele domestice și de 4% pe cele internaționale cu plecare din KLIA2.

Flota este compusă din 11 aeronave ATR-72, 6 Boeing 737-900ER și un Boeing 737-800. Pe lista de achiziții figurează alte 22 de aparate, din care 4 ATR și 18 Boeing 737-900.

Modelul de business al Malindo este ușor atipic, întrucât pe avioanele 737-900 se operează cu două clase, business și economy. Spre deosebire de majoritatea companiilor low cost din regiune (și din lume), Malindo oferă console de in-flight entertainment (de fapt niște tablete încastrate în spătarul scaunelor), gustări și băuturi răcoritoare, precum și bagaj de cală gratuit (20 kg la economic, 30 kg la business). Cu toate acestea, prețurile sunt cât se poate de competitive.

Rute Malindo Air.

Intern (din KL Subang și KLIA2): Kota Kinabalu, Kuching, Langkawi, Penang, Kuala Lumpur, Ipoh, Melaka, Alor Setar, Johor Bahru, Kota Bahru, Kuantan, Kuala Terengganu, Kertih.
Internațional (din KLIA 2): Chittagong și Dhaka (Bangladeș), Cochin, Dehli, Mumbai, Trichy și Visakhapatnam (India), Bali, Jakarta, Bandung, Batam, Medan și Pekanbaru (Indonezia), Bangkok și Krabi (Thailanda), Singapore.

Promoții Malindo Air în curs.

Pe site apar tarife promoționale începând one way de la 59 MYR (17 EUR) pentru zboruri către destinații interne plus Singapore precum și câteva promoții pe rutele noi, pornind de la 16 EUR pe segment.

Malindo propun și câteva tarife promoționale interesante pentru clasa business, one way:  Delhi 699 MYR (162 EUR), Penang, Langkawi, Singapore 299 MYR one way (70 EUR), Bangkok, Kuching, Jakarta 399 MYR (92 EUR), Kota Kinabalu, Cochin, Bali 499 MYR (116 EUR).

Am zburat cu ei anul acesta în luna august de la Kuala Lumpur la Bali cu 50 EUR (one way, zbor de 3 ore) all inclusive. Avion nou (737-900ER), o cabină foarte comfortabilă, servicii bune, zbor fără probleme.

Site-ul Malindo Air.

Firefly.

ATR 72 al companiei Firefly.

ATR 72 al companiei Firefly.

Ce faci când ai o companie aeriană care merge așa și așa? Mai înființezi una. Asta a fi pe scurt povestea apariției Firefly, entitate deținută sută la sută de Malaysian Airlines. Fondată în 2007, compania Firefly s-a poziționat de la început ca un “community airline” (ce naiba o însemna asta), preluând de la MAS rutele domestice subțiri și neprofitabile și permițându-i companiei mamă să-și eficientizeze operațiunile proprii.

În ciuda faptului că practică prețuri mici – un site de fare comparison o clasează drept cea mai ieftină companie aeriană din lume – Firefly nu operează ca un low cost clasic. În tarif sunt incluse bagajul de cală (20 de kilograme) plus o atenție și  o măslină după decolare.

Marele lor avantaj, dacă mă întrebi pe  mine, este faptul că zboară de pe Subang/SZB, vechiul aeroport al Kualei Lumpur, care se află la doar 20 de minute de centrul orașului, spre deosebire de KLIA până la care faci cam o oră cu taxiul. Al doilea hub al companiei este Penang.

Rute Firefly.

Firefly zboară o flotă de 17 avioane cu elice ATR72 cu care deservește 19 destinații interne și regionale, după cum urmează.

Din Subang: Penang, Langkawi, Kota Bharu, Kuala Terengganu, Kerteh, Johr Bahru , Alor Setar (domestic), Koh Samui (Thailanda), Medan, Pekanbaru și Batam (Indonezia) plus Singapre.

Din Penang: Subang, Kota Bahru, Kuantan, Langkawi (domestic), Phuket și Koh Samui (Thailanda), Banda Aceh (Indonezia).

De reținut faptul că Firefly este una dintre puținele companii care deservește Koh Samui (în afară de incumbentul Bangkok Airways), chiar dacă o face la prețuri destul de piperate. Spre exemplu, un roundtrip SZB-USM în februarie costă aproape 200 EUR.

Că tot veni vorba de bani, următoarea perioadă anunță tarife interesante la Firefly. Câteva simulări pentru luna februarie ne dau așa: Kuala Lumpur – Penang 32 EUR, Kuala Lumpur – Singapore 50 EUR, Penang – Krabi 100 EUR, dus-întors, taxe și bagaj de cală incluse. E decent.

Site-ul Firefly.

MAS Wings și Berjaya Air.

În final merită menționate alte două companii malaeziene care se remarcă prin specializare.

MAS Wings este o companie regională care acoperă exclusiv insula Borneo/Kalimantan. MAS Wings operează o flotă de 19 avioane, toate cu elice, și deservește destinații din cele trei țări care-și împart insula: Malaezia, Indonezia și Brunei. MAS au o rețea foarte densă, zburând inclusiv pe aeroporturi ca Long Seridan, Bario sau Marudi. La acest moment, pe site-ul companiei apar tarife promoționale de 20 EUR pentru zboruri interne și 31 EUR pentru cele internaționale (one way, cu taxe incluse).

Berjaya Air face parte din imensul holding Berjaya Grup, deținut de Vincent Tan, grup printre ale cărui active se numără și Berjaya Times Square Plaza (din buricul Kualei Lumpur) precum și mai multe resorturi de vacanță. Berjaya Air a fost înființată tocmai pentru a deservi destinațiile turistice în care operează compania mamă. Cele 7 avioane ale Berjaya Air leagă Kuala Lumpur și Singapore de insulele Tioman și Redang. Biletele nu se pot cumpăra de pe site.

În episodul viitor povestim despre companiile low-cost singaporeze.

Comentarii - 8 Comentarii

  1. catalin serbanescu says:

    Salut, in cazul in care ai senzatia ca muncesti fara folos si ca nimeni nu apreciaza, te asigur ca nu este asa! Articolul este foarte bine documentat, plin de informatii, doar ca nu prea ai ce comenta, ca si cititor:)
    Eu iti scriu ca sa te felicit pentru un astfel de articol!

    Daca imi permiti, am o sugestie: as fi vrut pe aceasta pagina un link cu primul articol pe aceasta tema, articol pe care l am citit la vremea respectiva si pe care as fi dorit sa l frunzaresc din nou. Este o chestiune de care personal m am mai lovit pe site-ul tau.

    Toate bune!

    • @Cătălin: mulțumesc. Nu am impresia că lucrez fără folos. Primesc feedback de la cititori după ce aplică ce au citit aici. Și, deși durează un pic, e mult mai mare bucuria. Mulțumesc pentru sugestie, e bună, o s-o pun în aplicare.

  2. Mircea says:

    Multumim pentru material util. Citeva sugestii

    1. Nu lucreaza toate linkurile catre companiile avia, de ex pentru Malindo Air

    2. de adaugat careva motoare de cautare speciale pentru biletele avia din Asia , poate exista , in afara de cele traditionale – Momondo, skyscanner etc

    3. Careva tipsuri daca exista la unele companii avia

    In rest totul e ok, asteptam noi materiale

  3. kimmy says:

    chiar daca nu vand online, de la berjaya poti lua biletele de peste mari si tari.

  4. z4m0lx3 says:

    stie cineva zboruri low cost in america de sud? o sa plec in curand in columbia si ma gandeam ca poate gasesc niste zboruri mai accesibile la tarile din jur 🙂

  5. […] (Dă click să vezi ce legături low cost ai mai departe din Bangkok și Phuket sau din Kuala Lumpur.) […]

  6. […] low cost al orașului) este excelent conectat cu toată regiunea mulțumită rețelei Air Asia (vezi aici un articol detaliat). E drept că un zbor către Kuala Lumpur e o idee mai scump decât unul către Bangkok sau Krabi, […]

Lasă un comentariu