Ironia sorții a făcut să fiu alergic la ciupiturile de insecte. Acum două săptămâni am petrecut o noapte la spital din cauza unei furnicuțe care s-a găsit să-și bage colții în piciorul meu. M-am umflat tot, m-am umplut de pete roșii, mi-a scăzut grav tensiunea și dârdâiam de frig, deși afară erau 25 de grade. În fine, am scăpat. Toată povestea o puteți citi aici.
Pentru un om care iubește plimbările în natură, e un mare handicap. N-am alergie la nimic altceva. Nici câini, nici pisici, nici polen, nici medicamente, nici vreun fel de mâncare. Mă expun doar dacă mă plimb în picioarele goale sau aproape goale pe iarbă. Adică fix ce-mi place mie. Offf.
Cum traseul meu prin Thailanda include și destinații off-the-beaten-track, există riscul să fiu furnicat din nou, într-o zonă fără facilități medicale. Trebuie luate măsuri, să nu moară bloggerul.
Ieri m-am dus la doctorul Worawut, în Thong Sala. E un tip tânăr, simpatic, amabil, calin și bun vorbitor de engleză. I-am prezentat problema. Ideal, zice el, ar fi să am la mine injecții cu adrenalină. Doar că adrenalina, dacă n-o injectezi cum trebuie, îți face praf cordul. Am optat pentru o soluție mai puțin eficientă, dar și mai puțin riscantă. Cortizon injectabil în mușchi, plus pastile antihistaminice, anti-mâncărimi, anti-nu-știu-mai-ce. Am o pungă întreagă.
Dacă – Doamne ferește – mă ciupește din nou furnica ucigașă, să mă vedeți cum mă înțep eu în braț, singur, în mijlocul junglei, înconjurat de fiare sălbatice. Mai ceva ca Rambo doi 🙂
Comentarii - Niciun comentariu