Tedoo cu Brad Florescu

7 insule (4.2). Borneo. Un tatuaj cât o viață de om.

Sus pe râul Limbang, în inima junglei din Borneo, întâlnesc un senior al războiului care își poartă epoleții direct pe piele.

Se dedică acest episod micuței Maria, fata amicului Bogdan care m-a însoțit în călătoria din Borneo. Ca să știe și ea cu ce se ocupa taică-său când era ficior. La mulți ani, pitico.

Coborâm din copaia lui Nea Payong pe la 9 seara, aburcându-ne cu greu pe mal prin noroiul până la genunchi. Doi feciori din sat, avertizați de sosirea noastră, aleargă în picioarele goale prin zloată să ne ajute cu lăzile de mâncare și, mai ales, cu cea de rachiu. Lumina unui bec chior ne îndrumă către sat.

Satul care ne e casă.

Satele Iban sunt alcătuite dintr-o singură casă. Luuungă, ca un bloc orizontal, de unde și supranumele de “long house”. Căsăunele este compartimentat, prin pereți subțiri de placaj, în locuințe familiale. Dar toți sătenii dorm literalmente sub același acoperiș și își petrec mare parte a timpului liber pe aceeași verandă, comună, care se întinde pe toată lungimea casei, spre exterior.

Genul acesta de construcție mi-a amintit de o carte a arhitectului Florin Biciușcă, lucrare care studia arhitectura atipică a proiectului “Cățelu” din București, și remarca impecabila componentă comunitară a complexului respectiv. Locuințele din proiectul Cățelu sacrificau o parte din intimitatea individuală sau familială în folosul siguranței comunitare.

Complexul beneficia de vaste spații comune, ușor de supravegheat de oricine se afla prin preajmă. Astfel, în timp ce adulții erau plecați la muncă, era de ajuns o mână de bunicuțe sau femei casnice pentru a ține sub observație copiii aflați la joacă în curte sau pe verande.

Deși structura long house-ului Iban era mult mai simplă decât cea a complexului bucureștean, rolul său de auto-control și auto-protecție era în mare similar. Orice faptă nelalocul ei, orice furtișag, bătaie sau interferență cu pacea satului ar fi fost imediat observată și cineva ar fi putut da alarma. În 10 secunde toată lumea ar fi fost afară, gata să reinstaureze ordinea.

Dar la ceasul acesta târziu, când până și crocodilii pe cale de dispariție au închis cei doi ochișori din dotare, nu e nimeni pe verandă să anunțe invazia omului alb. Ne lăsăm ciubotele înnămolite la intrarea în satul-casă și dispărem, nedepistați, în spatele ușii care delimitează “apartamentul” lui Nea Payong, căpetenia așezării.

Trabucul, Chivasul și scorpionii.

Doamna Payong, o bătrânică durdulie și zâmbăreață, ne-a pregătit deja cina și câte un ceai cald. Mâncăm în tăcere, cu înghițituri mari. Avem poftă de mâncare și, după ce-am trăit pe râu, o și mai mare poftă de viață. Doar Joe și Nea Payong mai scot câte o vorbă. Se pun la curent cu noutățile. Nu s-au mai văzut de câteva luni, de la precedentul concediu al ghidului nostru. Am mâncat cu mâna, după obiceiul locului și sunt plin de zoaie. Întreb unde e baia.

– Pe scări în jos și la stânga, îmi explică Joe, agitând și el o mână zemoasă în direcția respectivă. Dar ai grijă pe unde calci, că mai sunt scorpioni.
– Glumești.
– Nu, Brad, le place la baie că e întuneric, umezeală și nu-i paște niciun prădător.

Privind în urmă, cred că faza cu scorpionii iubitori de closete a fost doar o nouă “glumă de Borneo” a spiritualului meu amic. Cert e că, în zilele care au urmat, mi-am făcut treaba la baie strângând din fund. Ceea ce, pe anumite sectoare de activitate, nu e deloc lucru ușor. Scorpioni n-am văzut.

Bogdan simte nevoia să sărbătorim sosirea la destinație și să-l cinstim cum se cuvine pe Nea Payong, acest Caron asiatic care ne-a trecut cu o diavolească îndemânare de pe tărâmul luminii de neon pe cel al licuricilor. Cotrobăie prin rucsac și scoate sticla de Chivas și patru trabucuri. Moșul primește cu un zâmbet apariția licorii, căreia se oferă personal să-i dea cep, dar cu cohiba nu știe ce să facă. O ia între degete, o sucește, o învârtește, o miroase, o pipăie, gustă dintr-un colț și i-o returnează lui Bogdan.

Acesta,– nefumător la rândul lui, de atflel, dar mare iubitor de good life – taie muștiucul trabucului, îl aprinde, pufăie din el de câteva ori, tutorial, și i-l întinde moșneagului. Nea Payong trage un fum, se îneacă, mai trage unul, îl dă afară pe nas și pufnește într-un râs de puștiulică prins că se uită cu oglinda pe sub fustele fetelor.

– Știți, zice Joe, Nea Payong nu a fumat nicodată în cei 65 de ani de viață. Nici țigări, d’apăi trabucuri. E o seară mare.

Vedeți deci: cum apare omul alb, cum corupe indigenul.

1 2 3 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 2 Comentarii

  1. Iulius Carebia says:

    Salut!

    As avea ceva de comentat,

    Tatuajele-floare cum le numesti tu sunt renumitele “bunga terung”, adica floarea de vinete, care cum am descoperit au alta simbolistica.
    Sunt primele tatuaje pe care orice tanar dayak in general si Iban in particular (probabil mai predominante din Sarawak pana in Pontianak in Kalimantan Barat) le primeste la maturizare. Sau initiere cum se spune in zona.
    Deoarece probabil ai observat, inauntrul florii vei vedea mormolocul, acea spirala ce reprezinta maturizarea. (in elementul natural mormolocul este intermediar intre ou si broasca). Deci practic in Romania s-ar spune ca ti-au crescut pene, ai dat jos puful. O alta simbolistica a mormolocului este drumul vietii, omul incepe sa umble, isi paraseste casa si familia.

    Povestea sta in felul urmator: tinarul primeste initierea si va pleca in calatoria lui initiatica in jungla (berjalai – in bahasa malay, berjalan-jalan in indonesiana). Dar pentru a fi protejat de vrajile oamenilor, de spiritle padurii, de animale si tot asa, va primi un semn, o binecuvantare. IN cazul de fata cele 2 tatuaje pereche.

    Binenteles ca se fac in pereche pentru balanta. Pentru protectia ambelor parti, stanga si dreapta.
    Dayacii ce i-am intalnit in orasele mari javaneze si purtatori de ‘bunga terung’ mi-au spus ca se poarta in pereche pentru a fi protejat de cele 2 vanturi care bat in regiune. Vantul de Est, respectiv de vest.
    Alta ipoteza ar fi ca se fac pe umeri si nu alte zone pentru a fi puternic in a cara straita sau rucsacul (sau cosarca in spate. evident ca umerii sunt folositi la caratul cu spatele).

    ca sa concluzionez tatuajele se aplica tinerilor care ajung la maturitate si vor pleca pentru prima oara in jungla pentru a fi protejati de spiritele padurilor.
    (In insula Seram din arhipelagul Maluku am fost informat sa anunt tovarasul de drum daca merg la toaleta, ca sa nu ma fure spiritele padurii sau oamenii zburatori sau invizibili etc…)

    Am vazut diverse culturi si diverse etape in maturizare. Diverse initieri. De la oamenii batak sau minang din Sumatra care invata silat sa se apere in drumul obligatoriu ce-l vor urma, triburile din Mentawai care isi deseneaza tot drumul vietii pe piele, la triburile Nualu din Seram, apoi Korowai, Kombai din Papua si la oamenii cu tatuaje in relief de pe Sepik in Papua noua Guinee (care-si cresteaza tot spatele in semn de solzi de crocodil pentru a inlatura sangele matern si a deveni barbat in comunitate) pana la luptatorii maori din NZ care au aceeasi spirala, ce reprezinta frunza “silver fern”, simbolul lor…

    toate se aseamana, toate au un rol si toate pornesc din acelasi lucru. Identitatea tribala si cultura animista.
    poate mai discutam, ti-am urmarit de multa vreme articolele, aici m-ai prins. Sunt mare fan si am fotografiat cativa oameni, atat albi cat si localnici avand bunga terung.

    salut,
    Iulius.

  2. Adi Serbu says:

    Brad e un nume barbatesc, imposibil de frumos. Pe tema articolului, scrie-ne, te rugam, ceva mai mult despre varianta lunga de adresare “Hello miss…….” Multumim

Lasă un comentariu