Tedoo cu Brad Florescu

14 idei geniale pentru companiile low cost

Pasagerii vor avea dreptul de a sta pe scaune cu rândul, în ture de 20 de minute. Pe durata celor 20 de minute, ceilalți pasageri vor sta în picioare. Astfel, se va dubla practic capacitatea aeronavei. Pasagerii care vor dori să stea jos pe toată durata zborului vor fi încadrați la clasa tarifară „low business class” și vor plăti un supliment de 100%.

1. Avioanele noastre vor zbura mai jos decât celelalte, de unde și numele de low cost. Ca urmare, se va elimina presurizarea cabinei, iar aerul condiționat va fi oprit deoarece la altitudinea de croazieră (3-4.000 de metri) este întotdeauna răcoare. Pe timp de iarnă, pasagerii vor putea achiziționa pături la bordul aeronavei.

2. Pentru reducerea consumului de carburant, în timpul zborului se va folosi un singur motor. Dacă vântul va bate din spate, se vor opri ambele motoare.

3. Întrucât pilotul automat controlează avionul pe 70% din durata unui zbor, piloții vor fi plătiți doar pentru decolare și aterizare, fiindu-le permis ca în restul timpului să-și completeze veniturile prin efectuarea oricărei activități lucrative ce poate fi derulată în cabină: telemarketing, croșetat, traforat, etc.

4. Pasagerii care au achiziționat bilete promoționale vor fi recrutați ca însoțitori de zbor; îmbarcarea va fi condiționată de acceptul acestora de a vinde răcoritoare și gustări la bordul aeronavei.

5. Avioanele vor fi adaptate pentru a funcționa pe bază de GPL.

6. Mentenanța aeronavelor va fi realizată la un service autorizat din Giulești.

7. Pasagerii vor avea dreptul de a sta pe scaune cu rândul, în ture de 20 de minute. Pe durata celor 20 de minute, ceilalți pasageri vor sta în picioare. Astfel, se va dubla practic capacitatea aeronavei. Pasagerii care vor dori să stea jos pe toată durata zborului vor fi încadrați la clasa tarifară „low business class” și vor plăti un supliment de 100%.

8. Pe timpul zborului, jaluzelele vor fi coborâte. Pasagerii care vor dori să se uite pe geam vor plăti o mică taxă suplimentară.

9. Pasagerii care doresc să plătească mai puțin vor călători în cala de bagaje și vor ajuta la încărcarea și descărcarea acestora.

10. Banda de bagaje din aeroport va fi echipată cu o mașină de fise. Pasagerii vor trebui să introducă o fisă de 1 euro pentru ca banda să avanseze 10 metri.

11. Se va introduce un mic dispozitiv cu fise și în structura scaunelor din avion. Pasagerul va trebui să plătească 1 euro pentru a putea debloca și înclina spătarul.

12. După fiecare zbor, pasagerii care au achiziționat bilete dus-întors vor fi reținuți la bordul aeronavei pentru a face curățenie.

13. Se vor introduce două noi clase de zbor premium: „WC Class” pentru pasagerii care doresc să folosească toaleta pe timpul zborului și „WC First Class” pentru cei care doresc prioritate la coada de la toaletă.

14. În cazul în care niciun pasager nu optează pentru cele două clase de mai sus, se va introduce o a treia clasă „Mogul Super Class”, care va oferi pasagerilor cu dare de mână posibilitatea să călătorească într-un spațiu intim, la bordul toaletelor.

Comentarii - Un Comentariu

  1. andra says:

    hahaha chiar geniale!!!!!

Lasă un comentariu