Tedoo cu Brad Florescu

Avionașul de pe Dunăre

E uimitor câte minuni poți descoperi dacă, măcar din când în când, ieși de pe drumul cu care ești obișnuit și te lași să rătăcești puțin. Azi o să vă povestesc cum puteți vedea Dunărea din cer.

E uimitor câte minuni poți descoperi dacă, măcar din când în când, ieși de pe drumul cu care ești obișnuit și te lași să rătăcești puțin. Azi o să vă povestesc cum puteți vedea Dunărea din cer.

La 130 de kilometri sud-est de București se află localitatea bulgărească Silistra. Ajungeți la ea cu bacul. Punctul corespondent de pe malul nostru se numește Ostrov, e la doi pași de Călărași. De la Silistra continuați câțiva kilometri spre est, pe drumul către Dobrich. La un moment dat, pe stânga, veți începe să vedeți avioane. Mai întâi, două AN2-uri grăsane și bătrâne, folosite pentru agricultură. Apoi, printre ele, două aparate Cessna 172 Skyhawk de agrement. Ridicați bariera și intrați. Ați ajuns la Aerodromul Kajnardja.

Aici ființează Aeroclubul Rebus, păstorit de Stoyan Georgiev. Stoyan e pilot și instructor de zbor, vorbește engleza foarte bine și este un tip foarte amabil. El este omul cu care trebuie să vorbiți dacă vă doriți să vedeți Dunarea de la înălțime, Bulgaria și România.

Zborul e împărțit în 3 etape pe care am să le denumesc “misiuni” (vedeți imediat de ce)

Misiunea 1: Canionul.

Avionul e folosit pe post de roller coaster. Imediat după decolare, Cessna urcă la 300 de picioare, apoi plonjează în inima unui canion croit de un râu secat. Timp de două minute, avionul virează abrupt prin coturile canionului. Fiecare viraj te face să te întrebi “de ce naibii n-am stat eu acasă?” Ieșirea din canion e cea mai spectaculoasă. Stoyan duce avionul cu viteză spre o stâncă și, taman când crezi că o să te facă praf, trage puternic de manșă și se ridică iar deasupra câmpiei. De data asta ai scăpat.

Misiunea 2: Dunărea, mereu aproape.

Cessna urcă din nou, cu nasul îndreptat spre Dunăre și își aliniază cursul la cel al fluviului. Stoyan zice “now, we’re going to fly 2 meters above Danube”. Încearcă să negociezi: “how about flying 10 meters above the Danube?” “OK, 5 meters” conchide Stoyan în secunda în care plonjează din nou cu avionul spre apele Dunării, spre deliciul silistrenilor care se plimbă pe malul stâng.

De-aici, aventura începe să semene cu ce vedem pe Discovery Channel. Aparatul zboară foarte jos, la nivelul șlepurilor, luându-se la întrecere cu păsăretul rezident. Apa e atât de aproape încât curentul elicei aduce stropi pe geamurile avionului care huruie turat la maxim. E o nebunie.

Stoyan trage din nou de manșă, Cessna se ridică brusc și virează dreapta, lasându-te să descoperi frumusețea Dunării la orele apusului. Stoluri de păsări, bărci care se întorc spre casă și două țări – Bulgaria și România – pe care le cuprinzi într-o singură privire.

Misiunea 3: A closer look to agriculture.

Repetă întrucâtva reteța misiunii 2, doar că de data asta nu zbori low deasupra Dunării, ci deasupra culturilor de grâu, porumb, respectiv castraveciori (ca doar ești în Bulgaria). De la distanță, avionul pare că mângâie spicul cu burta. Totul e făcut fix la limita la care pilotul știe că zborul e sigur, iar tu crezi exact contrariul.

Toată tura asta durează 30 de minute, după care va întoarceți pe aerodrom. Aterizarea se derulează atât de lin și de regulamentar, încât începi să crezi că domnul pilot are dublă personalitate. Şi eu bănuiesc același lucru: sunt doi Stoyani.

În speranța că te-am înspăimântat suficient, trebuie să știi că se poate zbura și fără “misiuni”. Doar ai grijă să-i spui omului de la început formula magică: “No Canyon trick, no Danube trick, no trick at all”. O să te privească surprins, dar o să facă așa cum vrei. La urma urmei, un zbor lin și pitoresc deasupra Luncii Dunării e suficient pentru a-ți umple stomacul de fluturi. Nu e nevoie de mai mult.

După aterizare, vei fi invitat în biroul lui Stoyan ca să bei o cafea și să și se înmâneze “Certificatul”. Actul are o valoare inestimabilă, atestând faptul că ești suficient de nebun încât să pleci de-acasă sâmbătă dimineața, să conduci două ore, să treci cu bacul într-o țară străină și să te sui în avion cu un om pe care nu-l cunoști, doar pentru că ai citit despre asta pe website-ul unor indivizi despre care știi că nu sunt foarte zdraveni. Felicitări!

Cât costă:

180 € ora, pentru un avion de 4 locuri (dintre care două sunt rezervate pilotului și copilotului). Ca să iesi ok la bani, ia un zbor de 30 de minute (e mai mult decât suficient) și mai ia cu tine un prieten, ca să împărțiți locul și costul la doi. O să ieși la 45 €, cât două beri în Bamboo.

Ca să zbori, e suficient să te prezinți la poarta aerodromului. Totuși, ca să fii sigur, poți să dai un e-mail înainte. Adresa este rebus_air@abv.bg.

Comentarii - 3 Comentarii

  1. alina says:

    Seamana cu Harrison Ford, domnul pilot

  2. Bogdan S says:

    Fain, dar cand am vazut titlul ma asteptam sa te fi dat cu cei de la Moa Avio (modelul cela de amerizeaza) 🙂 http://www.moa-avio.ro/index.php/galerie_foto/

  3. Eros says:

    Salut!
    Superba povestirea, mi-a trezit dor de zburat!

    Din pacate, adresa de mail din articol nu mai e valabila. Adresa noua este info@rebusfly.net iar site-ul oamenilor cu avioane este http://rebusfly.net/ro/services.html

    Intre timp oamenii nu mai au avioanele alea cu 4 locuri, au doar avioane cu 2 locuri, deci pot lua doar un singur pasager, iar pretul a crescut, din cauza de legi noi in privinta combustibilului pentru aviatie in Bulgaria, la 80eur/persoana/30 minute…

    Am gasit o alta oferta aici: http://www.regional-air.ro/zboruri-agrement/index.php

    Adica: 180eur/3persoane/ora+TVA = 30eur/persoana/30 minute + TVA… dar tipii astia nu cred ca-ti dau acrobatiile pe care le dadeau bulgarii… ma rog, o sa vedem daca-i incercam pe romani.

Lasă un comentariu