Tedoo cu Brad Florescu

Răsărit și Apus (8). La ZAD, teritoriul pierdut al Republicii Franceze.

În miezul Bretaniei, nu departe de Nantes, câteva sute de rebeli au pus stăpânire pe 1650 de hectare destinate unui aeroport și au înființat o comunitate egalitaristă numită ZAD (Zone A Defendre). M-am inflitrat și raportez.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Notă: este un text lung, îți recomand să-i aloci măcar 20 de minute sau să-l pui deoparte pentru mai târziu. Primele șapte episoade ale serialului sunt aici.

Motto:

“At one time in the world
There were woods that no one owned.”
Cormack McCarthy

De ce le ia francezilor 50 de ani să nu construiască un aeroport.

Unsprezece adulți, un bebeluș, două pisici, un câine și optsprezece păsări de curte viețuiesc la ferma Noe Verte (Iazul Verde, în bretonă) de pe raza comunei Notre Dame des Landes, aflată la 30 de kilometri nord de Nantes. Dacă sugarul și orătăniile se bucură deocamdată de prezumția inconștienței, adulții sunt, oficial, inamici ai statului francez. Huligani. Sabotori. Pirați. Într-un cuvânt, ZAD-iști. Sau, mai pe românește, ZĂDeni.

[Povestea noastră începe la mijlocul anilor ’60, când Guvernul Franței aprobă proiectul unui nou aeroport al Nantes-ului, parte dintr-un complex de transport multimodal, care mai cuprindea extinderea portului St. Nazaire și interconectarea rutieră și feroviară. Amplasamentul noului aeroport: Notre Dame des Landes, pe o suprafață de 1650 de hectare acoperită cu pășuni, culturi și zone umede.

Proiectul aeroportului s-a lovit imediat de opoziția localnicilor, constituiți în asociația Paysants-Travailleurs (țărani-muncitori) și a fost abandonat pentru următoarele trei decenii.]

Autostrada care leagă Brest de Nantes era frumoasă, dreaptă și liberă. Am închiriat un Fiat 500, cea mai economică mașină pe care am găsit-o, și l-am condus cu viteza sub-regulamentară de 90 de kilometri la oră, ca să minimizez consumul și emisiile. Profitând și de faptul că niciun partener de trafic nu m-a zorit din flash-uri, într-o săptămână am străbătut astfel aproape o mie de mile prin Bretania cheltuind doar 113 euro pe benzină.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Când m-am apropiat de Le Temple-de-Bretagne, pe asfaltul autostrăzii au început să apară graffiti-uri colorate. ZAD PESTE TOT. REZISTENȚĂ! De la distanță, semnele în formă de cerc pictate pe șosea și pe poduri semănau cu simbolul flower-power, dar în realitate reprezentau un avion într-un cerc roșu de interzis: nu aeroportului.

[La începutul mileniului 3 proiectul aeroportuar este relansat în dezbaterea publică și declanșează noi proteste alimentate de nou constituita ACIPA (Association Citoyenne Intercomunnale des Populations Concernees par le Project d’Aeroport), un conglomerat de 50 asociații politice și sindicale care se opun cu fermitate aeroportului. Franța lui Chirac și Jospin dă iarăși înapoi.]

Și aparatul de radio îmi dădea de veste că intrasem într-un tărîm rebel. Frecvența 107.7, pe care ascultasem de la Brest încoace emisia operatorului autostrăzii, Vinci Autorute, era deturnată pe o rază de câțiva kilometri de postul pirat Radio Claxon, iar în locul Patriciei Kaas și al lui Francis Cabrel răsunau din boxe acorduri de reggae și punk.

Despre comunitatea de la Notre-Damme-des-Landes îmi povestise Sandrine în episodul 2. Nu știa ea foarte bine ce și cum se întâmplă acolo dar, aflând că sunt interesat de comunități sustenabile, mă sfătuise să dau o fugă dacă tot eram în zonă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am ieșit din autostradă și am pornit-o pe câmpurile reavăne, pictate fie cu galbenul rapiței, fie cu albul văcuțelor. Gândul că pe locul tuturor acestor pășuni, smârcuri și păduri s-ar putea înălța un aeroport mi s-a părut deopotrivă nepotrivit și curajos. Singura legătură pe care imaginația mea o putea face între cele două stări de agregare a pământului erau păsările albe care decolau precipitat din coroanele copacilor când simțeau apropierea micului meu bolid.

[Abia în 2008, după venirea pe tron a lui Nicholas Sarkozy, L’Aeroport du Grand Ouest devine oficial proiect de utilitate publică, iar guvernul declanșează procedurile de expropriere. În următorii doi ani, mare parte dintre fermieri acceptă să-și vândă pământurile pe sume generoase și în baza angajamentului guvernamental că vor putea folosi terenurile până la demararea propriu-zisă a lucrărilor.

Rămân neînduplecate doar 4 familii de localnici, care refuză oferta statului și, confruntate cu presiuni, fac apel public la ocuparea zonei. Li se oferise câte un milion de euro fiecăreia.

Apelul fermierilor se concretizează în organizarea la Notre Dame des Landes, în 2009, a Camp Action Climat, o tabără-festival care adună militanți ecologiști și anticapitaliști din toată Franța. Timp de o săptămână, participanții contestă proiectul noului aeroport și acuză impactul negativ asupra speciilor din zonă (câteva rare, câteva unice) și a calității aerului.]

Cum intrarea în sufletul oricărui sat se face prin cârciumă, am oprit la Recre, restaurantul comunal, la ora aceea plin de lume. Localnicii, majoritatea la vârsta a treia, se delectau cu specialitatea zilei, limbă cu măsline, amănunt mundan pe care nu-l menționez decât pentru simbolistica sa. Când am întrebat de ZAD, de proteste, de baricade, toată lumea a părut să-și fi înghițit, cu sau fără măsline, limba.

1 2 3 4 5 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu