Tedoo cu Brad Florescu

Aventură, natură, cultură. Impresii din tura Sumatra 3.

Sumatra e o experienţă după care, întors în România, exclami: ce de lucruri de care n-am nevoie sunt în viaţa mea! Sigur, Sumatra înseamnă nisip alb şi palmieri, orangutani păroşi şi ţestoase ouătoare de mingi de ping pong, junglă şi peşti, dar mai ales zâmbet şi lumină în ochi, acorduri de chitară şi voci care ar câştiga oricând “Românii au talent”.

Sinabung Vulcan Activ Berastagi Sumatra

Tura Sumatra 3 s-a încheiat acum o săptămână. E deja vremea fotografiilor, a amintirilor, a poveştilor cu prietenii şi a celebrării faptului că, din nou, nimeni nu a făcut malarie! Iată câteva faze importante de pe parcursul celor 15 zile ale călătoriei recent încheiate:

Medan – am mers împreună la un club cu muzică live şi am cântat piese Batak. Localnicii au fost atât de bucuroşi să audă nişte vestici cântându-le melodiile încât au aruncat în noi cu bani, whisky şi multă prietenie. Asta a fost doar încălzirea pentru Lacul Toba.

Berastagi – am urcat călare pe vulcanul Sibayak, ne-am bălăcit în izvoarele termale, am fost subiect de poză pentru toţi copiii din lume. Am avut parte de un cer incredibil de senin, perfect pentru fotografii. Gazda noastră, Stephan, l-a provocat pe Mihai la o partidă de ping-pong şi şi-a luat o bătaie de neuitat. 5-1 la meciuri. Stephan mi-a zis să nu mai aduc români la Berastagi, că le rupe picioarele :-)

Singkil – în ciuda ploii torenţiale de dimineaţă, am reuşit să vedem câteva zeci de maimuţe şi, perla Coroanei, un orangutan imens, care dormea liniştit în cuibul lui. O ocazie cu care te întâlneşti o dată în viaţă. Dacă lumea îşi păstrează direcţia actuală, generaţiile următoare nu vor mai putea vedea orangutani în sălbăticie, din păcate.

Insula Balai – ne-am luptat cu 14 crabi imenşi, pe care domnul Maysal ni i-a preparat după o reţetă locală. Imediat după masă, am cântat şi dansat alături de cea mai tare trupă de muzică tradiţională de pe insulă.

Insula Asok – după o zi perfectă, o tură cu caiacul, un cer plin de stele şi o şedinţă de înot nocturn în oceanul fosforescent, ne-a lovit din senin o furtună violentă, care ne-a zburat corturile. Am înnoptat în casa paznicului insulei, domnul Ama Sudi, împreună cu nevasta, copiii, pisicile şi găinile acestuia.

Insula Tailana – furtuna ne-a forţat să găsim o alternativă, aşa că am petrecut o noapte pe Tailana, o altă insulă superbă, considerată a fi cel mai bun loc de snorkeling din arhipelagul Banyak. În lipsă de alte bunătăţi, am fript 3 peşti, 4 homari şi o caracatiţă imensă. Băieţii s-au plâns că nu avem ulei de măsline ;-)

Insula Bangkaru – tovarăşii de drum mi-au confirmat: Bangkaru e cea mai frumoasă insulă din lume. În patrula de seară am văzut nu mai puţin de 11 ţestoase care depuneau ouă în nisipul cald al nesfârşitei plaje de sud-vest. Dimineaţa s-a făcut baie în valurile perfecte ale Oceanului. La reflux, băieţii au cules stridii şi au făcut snorkeling. Mihai a avut o întâlnire de gradul trei cu o ţestoasă verde, la câţiva metri de mal.

Lacul Toba – aici s-a lăsat cu dezmăţ mare. Am avut trei seri de muzică superbă şi două zile de colindat, cu barca şi motoretele. Ne-am făcut încă un milion de prieteni şi bănuiala mea e că, din nou, o bucăţică din inimile românilor a rămas acolo. Le-am răspuns muzicienilor Batak cu un cântec românesc: “Când s-o împărţit norocul”. A rămas că îl vor învăţa pentru data viitoare.

Le mulţumesc celor 12 români care s-au pus la mintea mea din noiembrie anul trecut şi până azi. Ca să încheiem frumos un ciclu – Sumatra 4 fiind ultima tură pe acest an – am cules de la ei câteva impresii despre experienţa pe care au trăit-o pe a şasea cea mai mare insulă a lumii. Te rog să le citeşti.

Impresii din Sumatra

Mihai, director de vânzări: „Sumatra e o experienţă după care, întors în România, exclami: ce de lucruri de care n-am nevoie sunt în viaţa mea! Sigur, Sumatra înseamnă nisip alb şi palmieri, orangutani păroşi şi ţestoase ouătoare de mingi de ping pong, junglă şi peşti, dar mai ales zâmbet şi lumină în ochi, acorduri de chitară şi voci care ar câştiga oricând “Românii au talent”.”

Diana, PR Specialist Marketing Executive: “Azi, când mă gândesc la Sumatra văd: peşti de toate culorile, oameni mari zâmbind ca nişte copii mici şi văd cum mii de luminiţe îmi înconjoară corpul în timp ce înot noaptea în Oceanul Indian (“Doamne, e mai grozav ca în Avatar!” am strigat). Aaa… şi îl mai aud pe Brăduţ cântând la chitară în acord cu băştinaşii.”

Irina, designer: “O experienţă copleşitoare, un experiment reuşit, alături de nişte oameni frumoşi. Să te trezeşti odată cu jungla, să-i spui “bună dimineaţa”, apoi să aluneci cu barca pe canalele deltei în căutarea orangutanilor, la prânz să înoţi în jurul unei insule pustii, printre corali şi mii de peşti, seara să cânţi cântece batace împreună cu Tika şi Alex şi să închei ziua cu un “noapte bună” spus vulcanului.”

Costi, director de vânzări: “M-am reîntors în copilărie când o excursie cu cortul şi fără prea multe facilităţi în jur te fascina prin modul în care descopereai lucruri noi, parcă numai ale tale. În acelaşi timp, mi-a redefinit modul în care trebuie să arate o vacanţă după un an de muncă, acum rămâne să mai găsim brăduţi de aceeaşi calitate. Pe curând”

Ilinca, regizor: “Călătoria asta m-a transformat dintr-un om plin de griji şi negativist într-unul relaxat şi fericit. Nu ştiu dacă asta a venit de la foşnetul junglei, alunecarea cu barca pe râul Alas, scufundările printre peştii Nemo sau de la optimismul lui Brăduţ, dar cert e că am devenit altcineva.”

Alina, antreprenor: „Nu ştiu cum aş putea descrie ce am simţit…Cum poţi descrie ce simţi când stai la amurg între arbori de cafea şi portocali, într-o linişte dumnezeiască, întreruptă doar de cântecul muezinului ? Cum poţi descrie ce simţi când răsăritul şi apusul ţi se arată de pe o insulă pustie şi nimic altceva nu le ştirbeşte măreţia ? Cum poţi descrie ce simţi când la miezul nopţii eşti la capătul lumii, pe malul oceanului, veghind o broască ţestoasă care ouă sau pe micul pui, avântându-se în valuri şi în viaţă? Cum poţi descrie jungla noaptea, cu zeci de sunete şi mii de licurici ? Cum poţi reda sunetul chitarelor pe care le auzi plimbându-te pe înserat printr-un sat aşezat lângă cel mai frumos lac? Cum poţi descrie strălucirea din ochii unor oameni care nu au uitat să se bucure de lucrurile simple? Nu poţi. Trebuie să le trăieşti.

La ora la care citeşti acest articol, un alt echipaj e gata de drum. Sumatra 4 începe pe 10 iulie. Abia aştept.

Foto: Brăduţ Florescu, mai-iunie 2011.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 9 Comentarii

  1. andang aceh.. spune:

    selamat membaca brad,,kapan main ke singkil???

  2. Camelia spune:

    Am citit articolul de mai sus,mi-a placut la nebunie ceea ce am citit asa ca abia astept sa particip si eu la o tura viitoare.Toate cele bune si have fun in Sumatra4!

  3. Delia Handolescu spune:

    Pe cand urmatoarea calatorie in Sumatra? Este ceva in plan pentru luna Oct?

  4. Silviu Matei spune:

    Salut.Ma intereseaza si pe mine o tura in Sumatra( de genul Aventură, natură, cultură. Impresii din tura Sumatra 3 dar si Sumatra 4) dar si in Thailanda.Sunt fotograf de meserie si ma intereseaza atat oamenii cat si locurile salbatice, natura salbatica, animale( fotografie wildlife).
    Imi poti spune in buget pentru doua persoane?
    Numai bine.
    Silviu Matei

  5. CristianC spune:

    Salut,

    Imi poti spune cam care ar fi costul pentru 2 persoane?

    Multumesc mult.
    Cristi

  6. [...] plec în tura Sumatra 3.  Elena trimite toate lucrurile la Chiang Mai, vine şi ea împreună cu motanul familiei, [...]

  7. [...] şi broaşte ţestoase, am cântat cu localnicii. Nu mai descriu itinerariul, că l-am explicat aici şi [...]

Lasă un comentariu