Tedoo cu Brad Florescu

Ultraportabile (8).Cea mai mare greșeală din istoria omenirii.

O decizie luată acum 15.000 de ani a modelat ireversibil istoria, prezentul și viitorul omenirii.

Thailand Rice terrace

Unele voci susțin că cercetătorul american Jared Diamond a exagerat un pic în articolul “The Worst Mistake in the History of the Human Race”, publicat în 1987. Că nu aceasta ar fi cea mai mare greșeală a umanității, că sunt altele mult mai mari și că, în fond, imensa eroare e a fost de fapt un pas major către progresul speciei.

Dar teoria lui Diamond se bazează pe câteva argumente greu de combătut. Cu atât mai mult astăzi, când avertismentele lansate de autor devin evidente pentru toată lumea.

Jared Diamond susține că cea mai gravă eroare din istoria umanității a fost renunțarea la viața nomadă de vânător-culegător și trecerea la agricultura sedentară. 

Sedentarizarea populației, începută acum 15.000 de ani, a avut efecte nefaste asupra omenirii, atât în plan biologic cât și în plan social.

Mulți, mici și bolnavi.

Dieta nomazilor, constând în nu mai puțin de 75 de sortimente diferite, era mult mai bogată în nutrienți decât cea a fermierilor. Datele arată că trecerea la agricultura sedentară a scurtat, pe fondul unei alimentații monotone, speranța de viață de la 25 la 19 ani. Analiza unui lot de schelete descoperite în Illinois relevă faptul că nomazii erau, în medie, cu 11 centimetri mai înalți decât fermierii și că aveau o stare de sănătate mult mai bună. Așadar, odată cu sedentarizarea, omenirea s-a ales cu o dietă săracă (bazată în special pe carbohidrați) care i-a șubrezit sănătatea și i-a diminuat talia. Fermierii mâncau mult și prost.

O altă consecință a trecerii la agricultură a fost explozia demografică. În societățile nomade, un cuplu era obligat să mențină intervale de patru ani între copii, pentru ca mama să poată avea grijă de prunc până când acesta devenea capabil să se deplaseze pe propriile picioare. Abundența hranei – fie ea și de proastă calitate – și sedentarizarea au făcut ca femeile să poate naște mai des. La asta s-a adăugat și nevoia mâinii de lucru la câmp. Cu cât mai mulți copii, cu atât mai mult ajutor la treburile fermei.

Pornind de la teza lui Diamond, Tom Standage explică, în “An Edible History of Humanity”, impactul pe care surplusul de alimente, rezultat al agriculturii sedentare, l-a avut asupra organizării sociale.

Prima (și probabil cea mai dăunătoare) idee născută din sedentarism a fost dreptul de proprietate. Societățile nomade se ghidau după un set de reguli complet diferite de cele acceptate azi ca dat natural. Cantitatea de bunuri pe care o familie sau o comunitate nomadă le puteau deține era limitată de însăși natura itinerantă a vieții lor. Standage face un inventar al efectelor din dotarea unei familie de nomazi acum câteva milenii:

“Un cuțit, o suliță, arc și săgeți, o brățară, un năvod,  pieptăn, castaniete, fluier, centură, ciocan și pălărie”.

Bunurile de mai sus nu erau propriu-zis proprietatea celui care le transporta. Ele aparțineau comunității și se aflau la dispoziția membrilor acesteia. Același lucru se aplica și în privința hranei. Vânătorul era obligat să își împartă trofeul cu toți ceilalți. Clamarea proprietății asupra bunurilor, resurselor sau terenurilor era cu desăvârșire interzisă. Toți membrii grupului erau egali, indiferent de vârstă sau iscusință într-ale vânătorii. Asta ținea comunitatea unită și flexibilă în fața neprevăzutului.

Esența istoriei.

În societățile sedentare, pe de altă parte, surplusul de hrană a generat inegalități și rivalități. Cei cu hambare pline își permiteau să angajeze mercenari și să confiște, prin forță, terenurile celor mai săraci. Conceptul de proprietate asupra terenurilor și resurselor – inexistent în societățile nomade – a stat la baza tuturor războaielor de la începutul erei agrare și până astăzi.

“Gestionarea surplusului,” scrie Standage “reprezintă însăși esența istoriei”.

Kuznar și Sedlmeyer, doi specialiști în antropologie matematică și teorie a culturii, au demonstrat printr-un model informatic că războiul din Darfur (Sudan), soldat cu zeci de mii de morți și două milioane de refugiați, a avut la bază un conflict între cele două tipuri de agricultură: cea nomad-pastorală și cea sedentară. Varianta oficială afirmă că dezastrul a pornit de la rivalități de ordin etnic sau politic. Studiul celor doi americani dovedește contrariul: o perioadă prelungită de secetă a fost scânteia care-a aprins conflictul între cele două facțiuni, conflict alimentat și de deteriorarea constantă a mediului. Oamenii s-au luat la bătaie pentru că pământul, obosit, nu mai putea să hrănească și vitele unora și culturile de mei ale celorlalți.

Agricultura sedentară se face vinovată și pentru existența granițelor statale de astăzi care nu sunt altceva decât imense garduri simbolice între o fermă și alta. O privire în paralel asupra hărții fizice a Pământului și a celei politice ne oferă o imagine corectă asupra diferenței de abordare dintre gândirea și cultura nomadă, în primul caz, și perspectiva sedentaristă, în al doilea. Lumea liberă s-a terminat acum 15,000 de ani, când a început împărțirea ei în parcele.

Ce s-a pierdut pe drum.

Diamond și Standage nu trec cu vederea beneficiile sedentarizării. Surplusul de hrană a alimentat nu doar inegalități și conflicte, ci și dezvoltarea meșteșugurilor și a artelor, progresul tehnic și științific. O societate fără grija mesei de mâine și-a permis luxul de a inova, lucru pe care nomazii nu l-au reușit. De aici și decalajul imens între lumea modernă (a noastră) și puținele insule de nomadism care au supraviețuit, în special pe continentul african (tuaregii, masaii, boșimanii din deșertul Kalahari).

Unde-ar fi ajuns omenirea dacă vânătorii și pescarii de acum cincisprezece milenii nu s-ar fi lăsat seduși de beneficiile agriculturii este greu de spus. Cert este că nu ne mai putem întoarce la momentul zero. Șapte miliarde de oameni nu pot trăi doar din pescuit și culesul fructelor sălbatice, mai ales în condițiile în care mare parte din fostele păduri au fost transformate în ferme și plantații.

Pe de altă parte, un studiu atent al sistemului social din comunitățile nomade ne poate oferi un răspuns la multe dintre întrebările de astăzi. De ce avem atâta sărăcie într-o eră a belșugului, atâta război într-o epocă a păcii, atâtea boli într-un ev de aur al cercetării științifice. Ceva esențial s-a pierdut pe drum.

De citit:

Jared Diamond: The Worst Mistake in the History of the Human Race. (free)
Tom Standage: An Edible History of Humanity (Amazon)
Studiul Kuznar-Sedlmeyer (free, pe site-ul University of California)

Seria “Ultraportabile – povești  ușoare și rapide” este redactată și publicată pe un ultrabook Portégé pe care TOSHIBA România mi l-a oferit ca să-mi fie mai ușor la drum. Și-mi este.

Comentarii - 11 Comentarii

  1. Raluca spune:

    Intrebarea e daca (mai) este astazi posibila o schimbare fundamentala a sistemului, sau daca inertia ne impinge pe panta asta a consumerismului si a inechitatii sociale..

  2. Florentina spune:

    Cred ca marii proprietari ai zilelor noastre vor intretine si dezvolta consumerismul. Totul se traduce in BANI.

  3. marc.qene spune:

    Foarte interesanta perspectiva.

    S-ar putea sa asistam la ciclicitate. Comunismul a fost o faza cu influente nomade. (repartitii si proprietate limitata)

  4. Marius W. spune:

    Corporatismul și consumerismul vor mai exista pentru multă vreme, dar la un moment dat resursele vor deveni prea puține pentru a hrăni atâtea guri, iar atunci s-ar putea să ne apucăm să reinventăm roata.

    Interesant punctul de vedere al lui Diamond și mulțumim de recomandări.

  5. sfinx spune:

    eu unul cred ca a insemnat inovatie

  6. Jad spune:

    Imi place cum se speculeaza despre trecut, de parca le-ar stii pe toate. Se framata o scanteie de idee, dar se lasa neterminata cu concluzia buy my book. There’s more complexity to this then your mind can grasp or imagine.

  7. suntzutzu spune:

    vad din nou reluat mitul libertatii comunitatilor de vanatori-culegatori. toti o ardeau hipioteste in pace si intelegere, intr-o continua vacanta activa, avand ca hobby principal gratarul de antilopa. dar daca toata lumea stia sa arunce cu sulita si poteca ta se intersecta cu cea a altor comunitati erau mare sanse sa devii vanat la randul tau. si vanatorii doresc sa isi apere resursele.
    apropo de garduri simbolice: nici leul nu poate sa plece la plimbare cum are el chef prin savana, ca in momentul in care miroase diferit a pipi se cam termina libertatea.

  8. Ghita Bizonu' spune:

    Da, cum sa nu.. greseala!!
    Insa cum de au disparut cei care nu au gresit? Ca erau mai bine harniti, mai longevivi mai …
    Asta imi aduce aminte de zicala aia ca mortu e de vina … Deci cine a murit si cine a supravietuit ?!

  9. Fx spune:

    Yuval Harari reia foarte frumos argumentele de mai sus in capitolul: Cea mai mare inselatorie a istoriei din cartea Sapiens. A brief history of humankind.

  10. George spune:

    Interesant punctul de vedere, in masura in care porneste o discutie. Probabil a fost cea mai buna alegere facuta vreodata de omenire, de ce nu?
    Cu siguranta acum ne-am fi uitat la luna in loc sa mergem pe ea si sa punem roboti pe comete. Si probabil am fi trait 40 de ani in loc de 80. Si-am fi petrecut intreaga zi cautand hrana – cum fac majoritatea animalelor salbatice.
    Iar ultima idee “De ce avem atâta sărăcie într-o eră a belșugului, atâta război într-o epocă a păcii, atâtea boli într-un ev de aur al cercetării științifice. Ceva esențial s-a pierdut pe drum.” – e , scuzati, pura prostie. Se bazeaza pe ce? Pe ce vede autorul la televizor? Ce-ar fi sa ne referim la fapte:

    http://www.slate.com/articles/news_and_politics/foreigners/2014/12/the_world_is_not_falling_apart_the_trend_lines_reveal_an_increasingly_peaceful.html

    • Brad Florescu spune:

      @George: autorul se bazează pe călătorii, cărți și relatări de presă. Presupun că nu negi autenticitatea războiaelor sau a actelor teroriste despre care tot aflăm de câțiva ani încoace. Articolul pe care-l dai drept contra-argument acoperă ultimele 7 decenii, de la WWII până în zilele noastre. Teoria lui Diamond acoperă ultimele 10 milenii. Dacă lucrurile ar fi atât de roz cum scriu Pinker și Mack, după 10.000 de ani de sedentarism ar fi trebuit să nu mai avem războaie, genocid, boli și sărăcie deloc.

Lasă un comentariu