Tedoo cu Brad Florescu

Triunghiul de Aur: Cum am văzut Thailanda, Burma şi Laos într-o după-amiază.

Din panta templului, valea fierbinte a Mekongului curgea până la linia aceea unde realul şi imaginarul, geografia fizică şi panteismul se întâlnesc la un ceai şi-o felie de consens. În contururile diluate de căldură, încercam să desluşesc unde se termină Thailanda, unde ar începe Myanmarul şi dacă cumva, dincolo de câmpurile acelea, desluşesc zâmbetul Laosului. Demers imposibil. Pământul îmi apărea continuu şi coerent, nedispus să gireze obsesia oamenilor de a-l împărţi în bucăţele imaginare mai uşor de stăpânit.

Thailand Golden Triangle Mekong Sunset Boat

Deşi la o scară geografică şi temporală mai restrânsă, povestea de mai jos reflectă cu o decentă fidelitate calitatea experienţei pe care ţi-o oferă călătoritul-viteză, pe care eu îl mai numesc şi colecţionarism. Pentru cei dispuşi să sacrifice economii şi zile de vacanţă ca să-şi acopere frigiderele cu magneţi, povestea de faţă poate fi utilă. Pentru ceilalţi, doar amuzantă. Aşa cum a fost şi pentru mine s-o trăiesc şi s-o scriu. Am văzut trei ţări într-o după-amiază. Te pui cu mine?

Ora 12. Thailanda.

La momentul la care imaginea domnului Chen dispăru din retrovizoare, bifasem deja prima ţară: Thailanda. Nici nu era greu, întrucât mă aflam în ea de ceva timp. Am pornit spre Mae Sai, oraşul de pe malul Mekongului, punct de trecere a frontierei către Burma (Myanmar). Într-o oră ar fi trebuit să ajung acolo şi să mai înfig o piuneză în harta mea de cuceriri. Mă simţeam rapid.

Dar nu eram. Un moment de slăbiciune, o privire aruncată în stânga peste livezile de ananaşi mi-a turnat zahăr în rezervor. La câţiva kilometri distanţă, silueta de fluture a unui templu, proiectată peste verdele misterios al pădurii a smucit ghidonul Unirii, deturnându-ne pe amândoi prin meandrele unui drumeag de ţară. Când mi-am dat seama ce se întâmplă, urcam deja la pas pe un deal, remorcat hipnotic de un stol de fluturaşi albi a căror prezenţă, coroborată cu imaginea templului, mă determina să mă frec la ochi mai des decât s-ar cuveni. Fluturii m-au tras după ei până aproape de vârf, părăsindu-mă doar pentru a se însoţi la vale cu cei trei călugăraşi novici care veneau din cer şi se duceau la masă.

Din panta templului, valea fierbinte a Mekongului curgea până la linia aceea unde realul şi imaginarul, geografia fizică şi panteismul se întâlnesc la un ceai şi-o felie de consens. În contururile diluate de căldură, încercam să desluşesc unde se termină Thailanda, unde ar începe Myanmarul şi dacă cumva, dincolo de câmpurile acelea, desluşesc zâmbetul Laosului. Demers imposibil. Pământul îmi apărea continuu şi coerent, nedispus să gireze obsesia oamenilor de a-l împărţi în bucăţele imaginare mai uşor de stăpânit.

Ora 14. Myanmar.

Poate că aş fi ajuns mai devreme dar, la capătul drumului lăturalnic, se făcea un alt drum lăturalnic, ce dădea spre Peştera Phum, unde se afla un alt templu pe care a trebuit să-l cercetez. În ritmul ăsta o să ţi-o ia toţi înainte, măi Brăduţ. Gata, gata, acuş plecăm şi nu ne mai oprim până la graniţă.

Tipic pentru o localitate de frontieră între două ţări inegale economic, singura menire a orăşelului Mae Sai e să mai atenueze din contrast, ca o tobă de eşapament care domoleşte zgomotul altfel monstruos produs de motor. În Mae Sai totul se mişcă, se filtrează, se converteşte. Myanmarul pompează materie primă, sub formă de lucrători (la negru), mărfuri (de obicei contrafăcute) sau cherestea şi jad (mai mult sau mai puţin legale) pe care Thailanda trebuie fie să le proceseze în regim de urgenţă, fie să le facă scăpate printre degete. Pentru nişte thailandezi, poliţiştii de frontieră din Mae Sai sunt neobişnuit de încruntaţi. Dar ce e chestia aia care vine pe cărare?

Trei bărbaţi în uniformă se aruncă în faţa motoretei, cu mâinile ridicate.

- Domnule, n-ai voie să treci în Myanmar cu motocicleta închiriată. Trebuie s-o laşi aici.
- Nu e închiriată. E motoreta mea. Poftiţi actele.

N-ar fi fost mare efort să trec pe jos în ţara vecină, de care mă despărţea doar o sută de metri. Dar mi se spusese de mai multe ori că n-ai voie să intri în Myanmar cu vehicolul propriu şi voiam să verific informaţia.

Cu degetele înfipte în scăfârlie, ofiţerul se uita când la actele mele, când la mine, când la Unirea. Colegii mai tineri şi mai slabi în grad priveau scena ca nişte studenţi la medicină care iau parte la o operaţie grea. Circulaţia se oprise. Nimeni nu mai intrase în Myanmar de 5 minute, dar din fericire nu claxona şi nu protesta nimeni, că m-aş fi simţit ca o blocadă. Bărbatul îşi şterse transpiraţia de pe frunte cu dosul palmei, îmi restitui hârtiile şi, aplecând un umăr către mine, mă informă părinteşte.

- E ok, poţi să treci, dar nu stai peste noapte acolo. Te duci, te plimbi un pic şi te întorci, ne-am înţeles?
- Nu vă faceţi nicio grijă, domnule ofiţer, n-am să înnoptez în Myanmar, că azi trebuie să ajung şi în Laos.

Eu călătoresc, dom’le, nu stau.

Tranzitul se derula pe trei canale: pietoni, motociclete şi maşini. Pentru că, legal vorbind, conduceam o motoretă, am fost direcţionat către banda aferentă. Doar că Unirea, cu tot cu ataşul ei, era prea lată. Ca să fie circul complet, am agăţat masa vameşilor, pe care am târât-o doi metri cu tot cu lucrătorul care se ţinea disperat de ea, încercând să protejeze telefonul, calculatorul şi registrele. Punctul de trecere a frontierei se transformase într-un semn de mirare.

În Myanmar toate merg de-a-ndoaselea faţă de Thailanda. Şi economia, şi drepturile omului, şi maşinile. La jumătatea podului care leagă cele două ţări, brusc, toată lumea se muta de pe un sens pe celălalt. Pentru că în Thailanda se conduce pe stânga, ca la englezi, iar în Myanmar pe dreapta, ca la români.

Am petrecut o oră burmeză şi, chiar de-aş fi vrut să stau mai mult, n-ar fi avut rost. Străinilor le e interzis să meargă mai departe de 10 kilometri de Thuchilek (ca să nu facă accident frontal cu realităţile ţării), iar Thuchilek-ul în sine e doar un mare şi zgomotos bazar, în care toată lumea încearcă să-ţi vândă produse contrafăcute în cele mai originale moduri. iPhone-uri la 25 de euro, Chivas Royal şi Viagra pentru câţiva firfirei, toate mărcile de ţigări Marlboro, ceasuri Breitling şi Rolex (un pic mai scumpe, fiind placate cu aur şi diamante) plus altele pe care, chiar dacă nu le aveau pe stoc, vânzătorii ţi le puteau procura imediat de la “some people”.

Nu am cumpărat nimic, nici măcar ţigări, după ce un pachet de mahoarce originale luate cu un an în urmă îmi provocase o groaznică şi îndelungată usturime în gât. Fumatul ucide, dar nici chiar aşa.

Ora 17.30. Laos.

Când au văzut că mă întorc, vameşii thailandezi au arborat o panică amuzată. Şi nu m-au primit înapoi în Ţara Zâmbetelor până ce n-au lărgit un pic banda pentru motorete şi tras la adăpost birourile, echipamentele şi fiinţele vii pe care monstrul meu de metal ar fi putut să le târască sălbatic prin colbul roşcat.

Drumul între Mae Sai şi Golden Triangle e ca o vânătoare de mustangi La fiecare colţ de şosea, încercam să dibuiesc crupa sclipitoare a Mekongului galopând dinspre gheţurile Himalayei către coralii Golfului Thailandei. Fluviul sălbatic lucea o secundă printr-un răriş al copacilor, apoi se ascundea meşter în spatele dealurilor pleşuve de culoarea soarelui apus. Abia târziu, după o oră de urmăriri, am reuşit să-l capturez şi să mă sui în spatele lui, la bordul unei bărcuţe. Diii, fluviule!

Din mijlocul Mekongului am văzut literalmente trei ţări în 3 secunde. Myanmarul e în faţă, Thailanda – în stânga, Laosul – în dreapta. Barcagiul m-a dus un pic în amonte, apoi s-a întors şi m-a depus pe insuliţa Don Sao care, de iure, aparţine Laosului. De facto, Don Sao e un port liber, un bazar unde localnicii prosperă din vândut prostioare la turişti, iar copiii, mai simplu, din cerşit. Primul laoţian cu care am luat contact, o fetiţă de o frumuseţe sălbatică, mi-a aruncat un zâmbet de bun venit în ţara ei, apoi mi-a cerut bani pe el.

Vitrina de produse a insulei-bazar m-a copleştit şi, cu greu, am ales reuşit să aleg pentru dumneavoastră cel mai premium produs existent: whisky-ul de şarpe care, zice-se, vindecă toate bolile din lume şi, ca orice emanaţie a farmaciei tradiţionale din haloul Chinei, sporeşte potenţa. N-am cumpărat multilateralul produs, dar am convingerea că, doar privind fotografia acestuia, o să te simţi mai bine.

În rest, ca şi la Thuchilek, oferta abunda de produse originale şi de artizanat multimilenar sosit săptămâna trecută pe Mekong cu unul dintre sutele de barcazuri chinezeşti care duduie prosper în susul şi în josul marelui fluviu. Negăsind nimic mai bun de făcut în Laos, i-am trimis mamei o vedere şi m-am întors în Thailanda, să nu mă prindă noaptea în străinătate.

Foto şi Video: Brăduţ Florescu, Mai 2011.

Comentarii - 4 Comentarii

  1. Iulian Sirbu spune:

    Foarte tare experienta ta, mai ales ca nu vrei sa te lauzi cu ea! :) Ceva asemanator am trait si eu anul trecut, Iordania, Turcia si Romania in mai putin de 12 ore (doar aeroporturi, bineinteles). Nu ma laud nici eu cu ea! :D

    Un alt loc de unde poti vedea trei tari in acelasi timp este raul Iguazu, in aval de cascada, de unde se vad Brazilia, Argentina si Paraguay. Din pacate n-am putut sa ma aflu pe raul respectiv, m-am multumit cu privelistea dinspre partea argentiniana.

  2. [...] http://www.tedoo.ro : Unde-ți stă capul iți vor sta și picioarele. ( in urma cu cateva secunde ) 0 vizualizari  |  via Bun_De_Citit |  Ingroapa |  |   |  | Pe Blog | travel Toate [...]

  3. [...] Triunghiul de aur – e destul de departe de Chiang Mai (circa 250 de kilometri), dar există mulți operatori care oferă day trip-uri până la Chiang Saen, punctul unde se întâlnesc granițele Thailandei, Myanmarului și Laos-ului. Excursiile includ un stop la Templul Alb de lângă Chiang Rai, o excursie cu barca până pe Don Sao, o insuliță laoțiană din mijlocul Mekongului și, opțional, un desant scurt până în Tachilek, un orășel-bazar din Myanmar. Pleci dimineața la 7 și te întorci la Chiang Mai pe la apus. E cam pe fugăreală, dar așa-i viața când n-ai timp. Am povestit mai multe aici. [...]

  4. [...] parcurși cu van-ul domnului Kit, răbdătorul nostru șofer. Pentru că am mai mers cu barca pe Mekong, Pai, Kok, cu pluta pe Tham Lang, cu caiacul pe Mae Ngat, cu camioneta spre triburile Karen, Akha [...]

Lasă un comentariu