Tedoo cu Brad Florescu

Tot ce vrei să știi despre tsunami, dacă vrei să știi.

Tsunami-ul petrecut pe 11 aprilie în largul coastei vestice a Sumatrei a pricinuit mai mult deranj în România decât în Asia.

Sumatra Aceh coast wave island

Catastrofalul, halucinantul și exclusivul dublu cutremur petrecut pe 11 aprilie în largul coastei vestice a Sumatrei a pricinuit mai mult deranj în România decât în Asia.

Am primit nenumărate mailuri și telefoane de la foști colegi din televiziuni, care îmi solicitau să intru în direct și să explic ce se întâmplă. N-aveam cum să știu, dintr-un motiv foarte simplu: mă aflam în munți, la 3.000 de kilometri de epicentru, într-un loc unde nu s-a simțit nici urma de seism, d’apoi să mai urce și vreun eventual tsunami.

Am luat imediat legătura cu prietenii mei din Indonezia, care mi-au expus calm situația. Da, lumea era speriată de cutremure, operațiunile de evacuare se desfășuraseră normal, alerta deja se ridicase și oamenii se întorceau la casele lor. “We are all well. No Tsunami. Just a big scare.” îmi scria Mahmud Bangkaru.

Dezastrul continua însă la televizor, spre spaima rudelor și prietenilor celor plecați în Asia. Cum nu e prima oară când un cutremur în Asia instalează panica în România, am decis să pun laolaltă toate lucrurile pe care le știu despre tsunami, subiect pe care m-am tot documentat – direct și indirect – pentru serialul Sumatra Tsunami Cafe.

Să ne uităm un pic pe hartă.

Tsunami-ul din Japonia m-a prins aici, în nord-vestul Sumatrei, epicentrul tradițional al celor mai cumplite cutremure din Asia.

În după amiaza zilei de 11 martie 2011 mă aflam cu un grup de români pe Pulau Asok – o insuliță pustie nu mai înaltă de doi metri aflată în Oceanul Indian, la 100 de kilometri de coasta Sumatrei. Un telefon care prinsese cumva un pic de semnal a început să bipăie isteric. De partea cealaltă a Asiei, un cutremur de 9 grade și un tsunami de 10 metri loviseră Japonia. Alerta de tsunami era extinsă pentru tot Pacificul, inclusiv Indonezia. Cei de acasă văzuseră „Indonezia” și se speriaseră cumplit, cu largul ajutor al stațiilor de televiziune. Geografia nu mai conta, contau doar cuvintele scrise terorizant cu galben pe roșu. I-am liniștit pe-ai noștri explicându-le unde suntem noi în raport cu nenorocirea și cât de mare este Indonezia.

O singură privire pe harta regiunii ne poate spune dacă e sau nu cazul să ne panicăm că ne va lovi tsunami-ul. De pildă, valul care a lovit Japonia n-ar fi putut niciodată să ajungă de partea cealaltă a Asiei, pentru că asta ar fi însemnat să traverseze mase largi de uscat. La fel, dacă un tsunami se produce în zona occidentală a Asiei de Sud-Est, acesta nu are cum să afecteze Filipinele sau Papua. Sigur, există un fenomen de refracție care poate imprima tsunami-ului direcții imprevizibile, dar nici așa nu trebuie să ne facem griji că un val care pornește din vestul Sumatrei va sări Peninsula Malay și va mătura Koh Samui-ul.

Cum se propagă un tsunami generat de un cutremur normal, cu epicentrul în nordul Sumatrei. Observă că acesta nu are cum să sară peste Peninsula Malay și să ajungă în Golful Thailandei..

Apropo de Samui, fac o precizare pentru toți cei care se tem că insulele din Golful Thailandei (Koh Samui, Koh Phangan, Koh Tao, Koh Samed, Koh Chang, Koh Khut) ar putea fi lovite de tsunami-uri generate în Japonia sau Indonezia. Oameni buni, stați liniștiți. Din punct de vedere fizic este aproape imposibil ca un val seismic să vă strice Full Moon Party-ul. Feriți-vă de motocicliștii beți, sunt mult mai periculoși și lovesc fără o alertă prealabilă.

Ce înseamnă de fapt tsunami. Când se dau alertele.

În zonele cu activitate seismică intensă, cutremurele cu intensități de 4-5 grade sunt la ordinea zilei, iar cele de 6-7 grade se întâmplă frecvent. Alaltăieri, de pildă, în nordul Sumatrei s-au produs 5 seisme, cu magnitudini în jur de 5 grade (la noi, televiziunile l-ar fi chemat de 5 ori pe domnul Mărmureanu), iar Papua s-a zguduit cu 6,8 grade Richter. Oamenii s-au obișnuit cu năravurile pământului și și-au adaptat stilul de viață la regimul seismic.

Ca să înțelegem ce înseamnă “adaptare”: cele două cutremure, de 8,6 și 8,2 din 11 aprilie s-au lăsat cu 5 victime. Cinci. Pentru comparație, seismul din România din 1977, care s-a soldat cu 1.400 de morți și 11.000 de răniți, a avut o magnitudine de 7,2 Richter, care se traduce într-o intensitate de circa 10 ori mai mică decât ce s-a întâmplat în Sumatra acum o săptămână. Încă un termen de comparație: cutremurul de 8,6 de miercurea trecută a durat aproximativ 5 minute, iar cel care a îndoliat România a ținut doar 55 de secunde. (Vezi mai jos cum s-au desfășurat operațiunile de evacuare pe insula Simeulue, lângă epicentru, după alerta de tsunami din 11 aprilie. Filmarea mi-a fost trimisă spre difuzare de către Andang, un prieten care locuiește pe insulă).

Nu toate cutremurele generează tsunami-uri. Și nu toate tsunami-urile declanșate sunt proporționale cu magnitudinea. Seismul care a declanșat tsunami-ul devastator din 2004 a fost urmat, în martie 2005 de unul comparabil (Nias Earthquake, 8,6 grade Richter) în urma căruia oceanul s-a ridicat doar 3 metri. Seismul de 7,8 grade din aprilie 2010 n-a declanșat niciun tsunami. Pentru ca mișcarea tectonică să declanșeze un val periculos, trebuie întrunite anumite condiții, pe care n-am să le detaliez aici.

Cert e că, atunci când aceste condiții sunt întrunite, organismele care se ocupă de monitorizare lansează o primă alertă pentru întreaga regiune care ar putea fi afectată. Se continuă cu calcule, măsurători și observații până când alerta este confirmată sau retrasă. Un centru serios de observație poate determina cu aproximație mărimea valurilor, viteza de deplasare și ora la care acestea urmează să atingă un punct sau altul. Dar, insist, nu orice lansare de alertă înseamnă că tsunami-ul se va produce.

Cum nu funcționează sistemele de alertă tsunami în Indonezia și Thailanda

Un tsunami este extrem de greu de depistat în larg, acolo unde nu diferă de celelalte valuri decât prin viteza uluitoare cu care se deplasează (în jur de 800 de kilometri pe oră). De aici vine și numele tsunami, – în japoneză, „val de port” – dat de pescarii care se întorceau seara de pe o mare calmă ca să își găsească locuințele devastate de stihia lichidă. Chiar și cele mai moderne echipamente pot rata un tsunami sau îl pot depista când e deja prea târziu.

O altă problemă o constituie fiabilitatea sistemelor de monitorizare. În 2010 – probabil că nu știai – în Sumatra s-a mai produs un tsunami notabil, care a făcut peste o sută de victime în arhipelagul Mentawai. Sistemul performant instalat de indonezieni după catastrofa din 2004 nu a emis nicio alertă. Mai târziu s-a dovedit că niște oameni de bine demontaseră o parte din componente și le vânduseră piesă cu piesă. Cine-ar cumpăra așa ceva, nu pot să-mi imaginez.

Nici în Thailanda, o altă țară afectată de tsunami-ul din 2004, situația nu e mai roz. În decembrie anul trecut, a reieșit că sistemul de detecție și o parte din turnurile de alarmă nu funcționează cum trebuie. În condițiile în care coasta Mării Andaman, cu Phuket, Krabi sau Khao Lak, nu este pusă la adăpost, e normal ca autoritățile să sufle și în iaurt. Săptămâna aceasta au fost câteva cutremure de 2-3 grade în regiunea Phuket și toată lumea stă pe jar.

O sursă credibilă pentru astfel de informații este în continuare Pacific Tsunami Warning Center care, în ciuda numelui, acoperă nu doar Pacificul, ci și Oceanul Indian și Marea Caraibilor. Aici poți să vezi exact ce alerte de tsunami sunt în vigoare care sunt parametrii acestora. Parametrii merită studiați cu atenție, fiindcă o alertă de tsunami se poate referi la un val de 30 de metri sau la unul de 90 de centimetri. Alerta din 11 aprilie a fost una corectă: cutremurele au produs într-adevăr un tsunami, dar înălțimea maximă a acestuia a fost de un metru și nouă centimetri, la Meulaboh. Păcat că televiziunile românești au ratat acest breaking news.

În caz de tsunami

Dintre miile de oameni – turiști și localnici – răspândiți pe plaja Mai Khao din Phuket în dimineața zilei de 26 decembrie 2004, doar Tilly Smith, o fetiță de 10 ani din Anglia, și-a dat seama că urmează să se întâmple o catastrofă. Apa mării se retrăsese brusc și lumea pornise cu entuziasm la cules de scoici. Tily a dat fuga la tatăl său și l-a avertizat: trebuie să fugim, ăsta e semn de tsunami, am învățat la ora de geografie. Domnul Smith și-a ascultat copila, a adunat alți câțiva turiști care erau dispuși să audă vești proaste în a doua zi de Crăciun și i-a îndrumat spre înălțimi, la adăpost.

Valurile care au lovit coasta vestică a Thailandei câteva minute mai târziu au măsurat între 5 metri (Phuket) și 10 metri (Khao Lak), ucigând pe loc 2500 de localnici și tot pe-atâția turiști. Pierderea atâtor vieți omenești a fost cauzată în primul rând de necunoaștere.

Retragerea bruscă a apei este unul dintre semnalele (nu neapărat obligatorii) ale iminenței unui tsunami. Dacă s-a întâmplat un cutremur, dacă zona unde ești ar putea fi geografic expusă și dacă vezi că apa se retrage, nu te duce după scoici. Du-te pe un deal și așteaptă.

Am pomenit mai sus “valurile”, nu “valul”. Un al doilea lucru pe care, din păcate, turiștii din Phuket și Khao Lak nu l-au știut e că un teletsunami (tsunami care se propagă la distanțe mari, cum a fost cazul celui din 2004) nu e compus dintr-un singur val, ci din mai multe, care se succed la intervale de până la o oră. Iar primul val din serie nu este neapărat cel mai mare. La tsunami-ul din 2004, abia al doilea val a fost cel mai înalt. Cei care au ieșit pe plajă după primul crezând că urgia s-a terminat, n-au avut nicio șansă (vezi acest video).

Să ne retragem definitiv în munți?

Multe voci susțin că un tsunami de dimensiunile celui din 2004 se poate întâmpla odată la un milion de ani. Studiile au demonstrat că, în cazul catastrofei care-a ucis 250.000 de oameni în Asia și Africa, s-a produs o ruptură de 1.300 de kilometri de-a lungul faliilor submarine. Cu alte cuvinte, o bucată imensă din fundul oceanului s-a deplasat fulgerător pe verticală, dizlocând un front lichid de dimensiuni colosale. De aici și traiectoria aparent ciudată a tsunami-ului raportată la epicentrul seismului.

Ruptura de falie din decembrie 2004 a imprimat tsunami-ului o intensitate și o arie de impact fără precedent.

Tsunami-uri au fost și vor mai fi. Important e să nu lăsăm ignoranța și setea de senzaționalism să ne redeseneze harta lumii. Orice coastă la ocean deschis e o potențială zonă de risc, din California în Madagascar și din Japonia în Florida. Ce să facem, să ne mutăm cu toții în munți? Să nu mai coborîm niciodată la plajă?

Soluția e simplă și cuprinde cei trei pași pe care i-am descris dezlânat până acum. 1. Dacă afli de un cutremur, înainte de a te panica uită-te pe hartă și dă-ți seama dacă poate ajunge până la tine. 2. După cutremur, indiferent dacă s-a lansat sau nu alertă de tsunami, adăpostește-te într-un loc înalt. 3. Dacă, Doamne-ferește, vine valul, nu-ți părăsi adăpostul până când nu ești sigur că s-a terminat nenorocirea.

Sigur că se impune să fim prudenți și asta s-ar traduce în primul rând prin a ne informa. Viața e oricum o preocupare riscantă. În fiecare an, accidentele de mașină ucid de cinci ori mai mulți oameni decât cel mai devastator tsunami din istorie.

Pentru povești și imagini de pe coasta Sumatrei, devastată de tsunami-ul din 2004, citește episodul 13 și episodul 14 din serialul Sumatra Tsunami Cafe.

Comentarii - 8 Comentarii

  1. Masli spune:

    Stiam ca stai in munti dar ne faceam griji ca cine stie pe unde bantui in explorari si te ia valu :)

  2. neagrigore spune:

    Excelent material, felicitări! O singură adăugire, legată de dealuri. Trebuie avut grijă ce fel de deal este ales pentru adăpost. Se poate întîmpla ca dealul cu pricina să fie locul de întîlnire a două valuri, a se vedea articolul de aici http://articles.latimes.com/2012/mar/11/opinion/la-oe-holguin-veras-tsunami-20120311

  3. noru spune:

    Foarte bun articolul, felicitari !

  4. Sorin Voiculesu spune:

    Pe orice subiect se fac discuții la noi, cel mai bine este sa inchizi televizorul :)

  5. Corina Murafa spune:

    Eram in Chiang Rai saptamanile trecute (de fapt, prin muntii din imprejurimi, intr-un loc absolut bestial, btw, daca mai ajungi pe acolo – se cheama Bamboo Nest – http://bamboonest-chiangrai.com/) si intr-adevar panica maxima era la rudele din Romania, nicidecum la localnicii de acolo. In zilele urmatoare, in Chiang Mai, am intalnit turisti care fusesera in Krabi si Ko Lanta chiar in momentul in care s-a dat alerta si care ne-au spus ca sistemele de alerta au functionat f bine si ca evacuarea s-a desfasurat impecabil.

  6. [...] Sunt singurul care munceşte în biroul ăla. - Păi şi Asia îţi trebe ţie, Vasi? Acolo e sunami în fiecare zi, mamă. Vrei să te ia dracu printre străini? Păi am eu bani să te aduc de-acolo [...]

  7. [...] lansat The Impossible, filmat în Khao Lak, povestea extremă a unei familii europene prinse de tsunami-ului din 2004. Anul acesta va apărea pe ecrane mult aşteptatul Only God Forgives, cu Ryan Gosling în rolul [...]

Lasă un comentariu