Tedoo cu Brad Florescu

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 10) – Sfatul șamanului: v-a mușcat o cobră? Faceți sex!

– De când lucrez ca ghid, am fost mușcat de 5 ori. Două cobre și trei vipere. Ultima oară chiar aici, la râu, când mă spălam pe picioare. Şi uite, n-am murit.
– Cuvintele tale sunt o adevărată alinare. Dar cum ai făcut? Ai avut ser anti-venin la tine?
– Ei, na! De unde ser anti-venin în Ketambe? Am aplicat metoda tradițională.

Dukunul din Ketambe

Domnul Ali are 95 de ani. Pe lângă statutul de dukun, domnul Ali este și panan, termen care îi descrie pe cei ce cunosc jungla ca pe buzunarul lor. În 1971, când deschidea stația de cercetare științifică de la Ketambe, olandezul Herman Rijksen îl angaja pe domnul Ali ca expert.

Mai aveam o oră sau două de mers până în sat. Johan mergea înaintea mea, croind cărări noi cu maceta și tropăind ca să sperie șerpii.

– De la Ali am învățat tot ce știu. Despre junglă, despre natură, despre leacuri.
– Aș vrea să-l cunosc. Poți să mă duci la el?
– Normal că pot. E taică-meu.

Casa bătrânului era la doi pași de cea a feciorului. Ali trăia alături de Bidah, soția sa cu douăzeci de ani mai tânără, de Khatijah, sora lui Johan, o femeie zdravănă și zâmbitoare și de Siska, fata Khatijei, un drăcușor de fată, frumoasă ca o zână. Am intrat în cerdacul jos și ne-am așezat la o măsuță.

– Nu se simte prea bine zilele astea. L-a ajuns și pe el bătrânețea. Tată, hai încoace, ai musafiri!

Dukun-ul s-a lăsat așteptat 10 minute, iar când a apărut am fost dezamăgit. Nu purta pene de vultur, nu era pictat pe față iar în mână, pe post de toiag magic, ținea un baston de lemn cu împingea anii către centenar. Ochii lui necruțător de albaștri – poate de la natură, poate de la vreo boală – s-au așezat în fața mea și s-au uitat prin mine. De fapt, nici nu sunt sigur că mă vedea. Poate era orb. Johan își aprinse un kretek și mă înghionti cu cotul.

– Hai, întreabă-l. Ce vrei să știi?
– Ăăă…

„Oamenii vin la mine atunci când ajung să vorbească singuri. Asta li se întâmplă din două motive. Ori sunt posedați de un spirit rău, și atunci dukun-ul poate să-i vindece. Ori de la prea mult gândit. Drogurile și alcoolul îi fac să gândească prea mult. Pe ei, dukun-ul nu are cum să îi ajute. Pot să mă uit la tine și să-ți spun dacă ești posedat de un duh sau dacă gândești prea mult. Dar tu ești sănătos, nu pari să vorbești singur. Pe lângă asta, sunt bătrân și bolnav, nu mai pot să vindec oameni.”

Asta a fost tot. Bătrânul Ali n-a mai scos niciun cuvânt. În cerdac veniseră și doamnele și copiii. Trei generații de oameni ai junglei. Mezinul Iqbal se freca de genunchii bunicului. Am profitat de moment pentru o fotografie de familie. Bătrânul s-a ridicat în baston și a plecat să se odihnească, iar eu am ieșit cu Johan în grădină.

– Dacă tatăl tău nu mai vindecă, înseamnă că tu ești noul vraci al satului?
– Nu. Pentru că nu știu ce știe tata.

Un dukun nu are voie să-și transmită cunoștințele către copii prin viu grai. Le-ar face rău. E nevoie de un intermediar. Johan nu știa incantații și nu putea să alunge spiritele rele. Dar era tobă de remedii pe bază de plante și ierburi.

„Împotriva tusei avem mai multe leacuri. Primul: punem o tulpină de trestie de zahăr pe grătar, apoi culegem sucul și îl bem. Sau amestecăm suc de limetă cu soia. Sau mâncăm limete mici cu sare. Dacă cineva are tensiunea prea mare, îi facem ceai de frunze de star fruit.”

– Aveți vreun remediu împotriva malariei?
– Frunze de papaya. Le fierbi și bei apa. E cel mai bun leac.

Discuție la un cârnat și-o malarie

– Confirm. Nu e nimic mai bun decât infuzia de frunze de papaya. Am făcut malarie de patru ori și uite-mă că-s viu. Hai să mâncăm, că turbez de foame.

Cârnații erau gata. Stephan i-a luat de pe foc și i-a așternut pe o tavă, lângă o pâine caldă și două linguri zdravene de muștar franțuzesc. La zece mii de kilometri de țara de baștină, elvețianul nu renunțase la micile plăceri. Hăpăia cu șapte guri, dar tot îi mai rămase una pentru vorbit.

„Uite cum stă treba cu malaria: mai devreme sau mai târziu, tot o faci. Pastilele anti-malarie nu sunt sigure sută la sută, poți să te îmbolnăvești și dacă le iei. Alea atacă ficatul, malaria atacă și ea ficatul. Dacă iei malarie peste pastile, ți-ai distrus complet ficatul și mori. Frunzele de papaya sunt sfinte.”

– Bun, dar n-ai terminat povestea din Ketambe. Ai coborât din junglă, aveai glezna praf, ai ajuns la dukun, ți-a pus ierburi pe rană, și? După aceea?

– M-am dus la spital și am stat internat o lună cu piciorul cât un butoi.

– …

– Mai ia, mai ia, că se răcesc.

(va urma)

Toate episoadele foiletonului pot fi citite aici.

1 2 3 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 2 Comentarii

  1. […] texte scurte. Pentru cine scrie repede şi mult, recomand un keyboard dock. Nu se poate scrie aşa ceva pe un touch screen, că te lasă […]

  2. […] Întâlnire de gradul trei cu un șaman indonezian: V-a mușcat o cobră? Faceți sex! (în seria Sumatra Tsunami […]

Lasă un comentariu