Tedoo cu Brad Florescu

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 10) – Sfatul șamanului: v-a mușcat o cobră? Faceți sex!

- De când lucrez ca ghid, am fost mușcat de 5 ori. Două cobre și trei vipere. Ultima oară chiar aici, la râu, când mă spălam pe picioare. Şi uite, n-am murit.
- Cuvintele tale sunt o adevărată alinare. Dar cum ai făcut? Ai avut ser anti-venin la tine?
- Ei, na! De unde ser anti-venin în Ketambe? Am aplicat metoda tradițională.

Dukun Shaman Ketambe Gunung Leuser 1

Stephan așeză cârnații rotofei deasupra jarului, unul câte unul. “20 de minute și sunt gata. Hai, băieți, făceți-vă, că nu mai pot de foame!”

Vulcanul Sinabung încă fumegă în amintirea erupției de acum trei luni, care a învelit cerul în pâclă groasă și pământul în cenușă urât mirositoare. Dar azi e senin, soarele coboară peste Berastagi și ferma lui Stephan miroase a cafea proaspătă și a cârnați europeni.

Bărbatul de 46 nu se suprapune nici peste imaginea elvețianului, nici peste cea a fermierului. Întârziase două ore și jumătate la întâlnirea pe care o stabiliserăm încă de dimineață. Vorbea tare, gesticula agresiv și te fixa din când în când cu o privire de fiară hăituită. Avea ceva din comportamentul unui agent secret în misiune. Suspicios, încordat, gata să atace în clipa în care cineva l-ar deconspira.

În realitate, misiunea lui Stephan era una de pace. Cu două decenii în urmă, pe când foarte puțini albi se aventurau în Sumatra, elvețianul cumpărase câteva hectare de teren super-fertil în Berastagi și se dedicase cultivării cafelei. Stephan era însurat cu Zhi, o aceneză frumoasă și blândă, cu care avea un băiețel de 7 ani. Nu știu dacă asta e de fapt o acoperire sau nu, dar plantația arăta impecabil și Stephan își privea cu atâta dragoste familia și plantația încât aș fi tentat să cred că, agent sau nu, fusese lăsat la vatră. La vatra în care jarul continua să dogorească sub cârnații dolofani. Până se face mâncarea, vorbim despre Sumatra, junglă, natură.

„Înainte să mă mut de tot în Indonezia, am fost în junglă, într-un loc numit Ketambe. Ce nebunie, ce sălbăticie, ce minune! Oameni aproape că nu existau, peste tot mișunau animalele, orangutani în fiecare copac, tigri. Şi acum e frumos, dar nu mai e ca atunci. Au tăiat pădurea, au vânat, bleah. Acolo era s-o pățesc urât de tot. Ce știam eu, eram tânăr și nebun. Trebuie să-ți povestesc. Noaptea aia mi-a schimbat viața.”

Un Stephan cu douăzeci de ani mai tânăr într-o junglă cu douăzeci de ani mai sălbatică, asta nu e o poveste de ratat.

„Am intrat în junglă singur. Fără ghid. Mă credeam Tarzan. Am mers o oră, două, trei, până mi-am dat seama că m-am rătăcit. N-aveam nimic la mine, nici cort, nici lanternă, plecasem cu mâinile în buzunare. Auzeam vag susurul unui râu și încercam să-mi dau seama de unde vine, ca să îl găsesc și să mă duc pe valea lui spre sat. Când deodată, în fața mea, văd clar – mă furnică pielea și acum când îmi amintesc – urme proaspete de tigru. Da’ proaspete, știi cum? Animalul trecuse pe-acolo de cel mult 5 minute.

N-am mai ținut cont de nimic și-am luat-o la goană prin junglă. Am urcat și am coborât, am căzut de un million de ori și m-am ridicat, nu mai simțeam nimic, am gonit ca un nebun toată noaptea. În zori, am găsit râul și m-am oprit să văd ce e cu mine. Aveam răni peste tot, iar glezna dreaptă era ruptă și arăta rău de tot. Când am ajuns în Ketambe, mai mult mort decât viu, am leșinat la marginea drumului. M-au găsit niște oameni și m-au dus la vraciul satului. Bătrânul a făcut un amestec de ierburi, frunze și salivă proprie și mi-a înfășurat glezna cu el.”

Întind mâna către iPad și îi pun lui Stephan o fotografie sub ochi.

“Ăsta-i Ali! Ăsta e tipul, Dukun-ul din Ketambe! De unde naibii ai TU o poză cu EL?”

Iubiți-vă pe cobre!

Johan desface rucsacul și scoate din el două porții de nasi goreng învelite în frunze de banan. După patru ore de trekking, am ajuns pe malul unui râuleț afluent al Alas-ului. Un grup de drumeți veniți de pe celălalt mal se scaldă gălăgios în apa rece și curată.

Ne așezăm pe câte o piatră și mâncăm, apucând cu degetele orezul și legumele pe care Asmaini, soția lui Johan, ni le-a pregătit încă de dimineață. Sunt obosit și lac de sudoare. Tropăiala prin junglă te seacă de puteri. Urci și cobori, ca la munte, dar aluneci la fiecare pas, căldura și umiditatea îți taie respirația și, peste toate astea, e teama de a nu fi mușcat de cine știe ce dihanie ascunsă prin frunze sau în crengile pe care le dai la o parte cu mâinile goale. Pitonii, cobrele și viperele nu sunt pe cale de dispariție în Parcul Național Gunung Leuser. Văzând cum mă uit în stânga și în dreapta, cum cercetez fiecare piatră pe care mă așez și fiecare loc în care pun piciorul, Johan încercă să mă liniștească.

- De când lucrez ca ghid, am fost mușcat de 5 ori. Două cobre și trei vipere. Ultima oară chiar aici, la râu, când mă spălam pe picioare. Şi uite, n-am murit.
- Cuvintele tale sunt o adevărată alinare. Dar cum ai făcut? Ai avut ser anti-venin la tine?
- Ei, na! De unde ser anti-venin în Ketambe? Am aplicat metoda tradițională.

Dintre toate metodele pe care le știam, niciuna nu justifica zâmbetul năstrușnic cu care Johan formulă ultima propoziție. Ghidul meu nu era genul de om pentru care tăierea unei răni și sugerea veninului să fie sursă de amuzament. Eram foarte curios să aflu mai multe despre metoda tradițională din Ketambe. Şi cred că și tu ești.

“Când te-a mușcat șarpele, primul lucru pe care trebuie să-l faci, repede de tot, e să bei apă. Trebuie să bei apă înaintea șarpelui, ca să-i diluezi puterea. Dacă șarpele bea apă primul, atunci puterea veninului sporește.”

Înainte sau după șarpe, e important să ne hidratăm. Ăsta e un fapt căruia ambalajul superstiției nu îi răpește din veridicitate. Şi după ce bem apă ce facem?

1 2 3 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 2 Comentarii

  1. [...] texte scurte. Pentru cine scrie repede şi mult, recomand un keyboard dock. Nu se poate scrie aşa ceva pe un touch screen, că te lasă [...]

  2. [...] Întâlnire de gradul trei cu un șaman indonezian: V-a mușcat o cobră? Faceți sex! (în seria Sumatra Tsunami [...]

Lasă un comentariu