Tedoo cu Brad Florescu

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 6) – Din lac în râu, din râu în puț.

Ştiai că între Ajibata și insula Samosir funcționează regulat un car ferry? Nu și nici nu te interesa? Nici eu n-am știut și nici nu mă interesa. Puteam să întreb. Aș fi scurtat drumul cu 10-12 ore. Dar bărbații adevărați nu cer direcții. Bărbații adevărați se rătăcesc.

Asahan River 3

Ştiai că între Ajibata și insula Samosir funcționează regulat un car ferry? Nu și nici nu te interesa? Nici eu n-am știut și nici nu mă interesa. Puteam să întreb. Aș fi scurtat drumul cu 10-12 ore. Dar bărbații adevărați nu cer direcții. Bărbații adevărați se rătăcesc. Iar din privirea lui Posmen răzbătea condescendența omului normal față de metodele idioate ale super-eroilor.

- Şi pe unde ai venit?
- Pe la Tele.
- Pe la Tele? Noaptea? E o prostie, o nebunie!.
- Păi dacă n-am știut de feribot…?
- Puteai să întrebi.
- Posmen, sunt bărbat, nu întreb.
- Aiureli. Mâine mergem la Tomok, luăm feribotul și într-o oră suntem pe partea cealaltă.
- Ba nu. O luăm tot pe la Tele. Vreau să văd oroarea la lumina zilei.

În atenția Fundației Nobel: Calcularea coeficientului de dificultate a drumului

Ora la care se iese de pe drum înmulțit cu numărul de ore conduse déjà înmulțit cu factorul de catastrofism al drumului (de la 1 la 10) supra gradul de cunoaștere a drumului (de la 1 la 10).

CDD la venire = 23 x 12 x 10/1 = 2760
CDD la plecare = 9 x 1x 10 (că era Posmen cu mine) /10  = 9

Concluzie: al doilea asalt asupra drumului către Tele a fost de 306 ori mai ușor.

Sigur, factorul de catastrofism s-a menținut constant și Azuria a protestat din toate mădularele ei hăndrălite. De două ori a trebuit să coborâm din ea și să studiem terenul cu luare aminte, ca niște cititori de urme. Nu aveam a ne teme de trafic. Oamenii normali luaseră feribotul și erau deja pe partea cealaltă.

La altitudinea de 1400 de metri, curbele s-au rărit, panta s-a îmblânzit și lacul s-a înfățișat în toată măreția lui magnifică. Am oprit și am urcat în micul turn de observație, pe ale cărui ferestre generații întregi de porumbei lăsaseră ceva în urmă.

- Look! Lake Tobaaaa…

Posmen se minuna. Posmen adula. De parcă nu plecaserăm de la Lake Toba, de parcă nu urma să ne învârtim în jurul lacului două zile și două nopți, de parcă lacul n-ar fi fost prezent peste tot, la fiecare cotitură, în numele fiecărei cafenele sau firme de transport și în versurile fiecărui cântec din Sumatra de Nord. La fiecare vedere a lacului, ochii lui Posmen cădeau în genunchi.

Triplu incest pentru Facerea Lumii

Creștinați abia după secolul XIX, batacii își împart odele de slavă între Mântuitorul Hristos și elementele naturii. Lacul Toba e figura centrală a unui pantheon animist din care mai fac parte munți și vulcani, râuri și cascade, arbori, stânci, plante și animale. Însăși Facerea Lumii are două variante. Pe cea oficială o știi. Versiunea batak susține că la început existau doar cerul și marea, iar pământul și toate cele de pe el au rezultat din acuplarea celor trei fii cu cele trei fiice ale zeului suprem, Mulajadi Na Bolon, al cărui nume înseamnă „începutul devenirii”.  Lumea noastră e rodul unui triplu incest divin; iată o teorie împotriva căreia civilizatorii olandezi au luptat cu Biblii, crucifixuri și ceva unități de artilerie.

Lui Mulajadi Na Bolon i se pot reproșa multe, dar ce-i al lui e al lui: zeul are un simț estetic deosebit. Peisajul dinaintea noastră vădea deopotrivă măreție și delicatețe, grandoare geologică și voioșie organică. Malurile înalte și imposibil de abrupte ale lacului se gingășeau sub povara dulce a pădurilor, livezilor și a zecilor de cascade care continuau să mângâie răcoros lava bătrână de 75.000 de ani. Zeule, jos pălăria!

Există mai multe teorii referitoare la originea etniei Batak. Unii autori susțin că-s veniți din Filipine și Taiwan, alții că provin din Sudul Chinei și Nordul Thailandei. Localnicii au teoria lor, consistentă cu cosmogonia.

- Vezi vulcanul ăla? Posmen întinde mâna către un munte conic, de pe versantul căruia se ridică un abur alburiu.
- Da. Pusuk Buhit, unde sunt apele termale.
- Ei, la începutul lumii, Mulajadi a coborât din cer pe Pusuk Buhit și le-a adus oamenilor două pustaha, cărți sfinte, în care îi învăța despre cele spirituale și despre cele lumești. Atunci s-a sfărșit Era Zeilor și a început Era Oamenilor.
- Parcă vorbești din Tolkien. Şi voi, batacii, de unde veniți?
- De-acolo, de pe munte, din vârful lui Pusuk Buhit.
- Deci nu din Filipine sau din China.
- Nu, nu, în niciun caz. Venim din cer!, zâmbi Posmen.

Atacul japonez de la Asahan

Râul Asahan izvorăște din Lacul Toba lângă Porsea și se varsă în Strâmtoarea Malacca, 150 de kilometri mai la nord. Pentru multe milioane de ani, Asahan trebuie să fi fost unul dintre cele mai spectaculoase râuri din lume. Apele lui se avântă hohotind către mare printr-un defileu adânc de 200 de metri și lat de abia câțiva. Sau, mai bine zis, se avântau. Astăzi, Asahan-ul e gâtuit de 3 baraje state-of-the art.

Afacerea a fost pusă pe picioare de un grup de industriași japonezi, care au investit 900 de milioane de dolari în sistemul hidroelectric și în infrastructura de transport și cazare a personalului. Cele două hidrocentrale, Sigura-Gura și Tangga, produc împreuna 600 de Mega Wati, din care 80% sunt destinați producției de aluminiu de la Kuala Tanjung. Predecesoarea actualului Președinte al Indoneziei se numea Megawati Sukarnoputri. Megawati…nu fac politică, e doar o coincidență amuzantă. Barajele s-au ridicat cu 10 ani înainte de accederea fiicei lui Soekaro la cea mai înaltă funcție în stat.

Colosul de pe Asahan a ridicat la luptă organizații ecologiste, organisme internaționale de protecție a mediului și iubitori ai naturii din toată lumea. Lacurile de acumulare au zăpăcit ecosistemul și debitul ditamai lacului Toba. În satele de pe maluri, situația frizează absurdul: curent electric n-avem că îl consumă fabrica, apă n-avem că se face curent din ea. Vestea „bună” e că lucrurile nu se vor opri aici: Asahan 4 și Asahan 5 sunt în faza de proiectare.

- Maaf, Bapak, tidak boleh masuk.

Garda ne privea suspicios din spatele barierei. Complexul de pe Asahan e un obiectiv privat, strategic și cu siguranță nedornic de prea multă publicitate. Turiștii nu puteau intra. Ziariștii vestici, cu atât mai puțin.

Posmen nu știa că nu e voie. Auzise de Asahan și de baraje, dar nu ajunsese atât de departe și nu-și imaginase că întreaga zonă e îngrădită și păzită ca o unitate militară. Norocul nostru a fost că – dacă îți mai aduci aminte – batacii au multe rude. Cu sutele, cu miile, peste tot.

- Am un nepot care lucra aici. Inginer.
- Nepot de sânge sau nepot de nume?
- De nume, da-l cunosc personal. Ne-am întâlnit la o înmormântare. Stai să fac rost de numărul lui.

Posmen a început să sune din rudă în rudă, în timp ce eu schimbam priviri cu tânărul ostaș care sprijinea bariera. Avea trăsături javaneze, cu siguranță nu era din partea locului și nu înțelegea nici ce vorbea ghidul meu la telefon, nici ce vorbeam eu cu ghidul meu. Dar intuia că e vorba de o intervenție „mai sus” și aștepta deznodământul abordând o mină neutră, de om care respectă ordinele și nimic mai mult. Oricare ar fi ele.

Jumătate de oră mai târziu, soldatul ridica bariera urându-ne bun venit, iar eu și Posmen intram în complexul de la Asahan împinși din spate de nepot, promovat între timp la rang de inginer-șef. Nepotul era cu doi ani mai în vârstă decât unchiul și vorbea o engleză fără cusur.

- Scuzați-mă că v-am lăsat să așteptați atât. Am avut o turbină stricată. De azi dimineață reparăm la ea. Cu ce vă ocupați?
- Sunt…jurna…fotograf. Mă pasionează barajele. Unul nu scap.
- Atunci veniți cu mine pe platformă, de aici se vede cel mai bine. Faceți câte poze vreți și arătați la dumneavoastră în Europa ce baraje extraordinare avem noi aici, pe Asahan.
- Impresionant, într-adevăr. Am înțeles că au fost niște probleme cu mediul înconjurător.
- Probleme? Ce probleme? Mediul e la locul lui, nu-l vedeți? Hahaha!

Inginerul-șef era un reprezentant al victoriei omului împotriva naturii. Nu vedea nimic rău în ștreangul colosal pe care compania lui îl pusese la gâtul unuia dintre râurile majore ale Sumatrei, afectând tot ce e viu de aici și până la mare. Un om bun, muncitor și amabil, cu siguranță priceput în ceea ce făcea, pe care imaginea defileului secat și al junglei înecate nu-l întrista defel. Dimpotrivă. Mi-am făcut pozele, l-am „cinstit” după cuviință și am plecat de-acolo cuprins de acel soi de tristețe pe care numai confruntarea cu ireversibilul ți-o poate produce.

Două vise frumoase și un coșmar azuriu.

La Balige (se pronunță „Balighe”) era market day, de unde și haosul afferent. Din cele două hoteluri existente, unul ar fi putut funționa și ca pușcărie. La celălalt, care arăta o țâră mai bine, fusese cândva oaspete actualul Președinte al Indoneziei, Susilo Bambang Yudhoyono. Eu am fost a doua mare celebritate care a dormit acolo.

Seara, am ieșit la o bere pe malul lacului. Posmen era surescitat.

- Ai văzut ce ghid bun sunt? Am reușit să intrăm la Tangga Dam. Nimeni nu intră acolo!
- Da, Posmen, ești un ghid extraordinar, ce noroc pe mine că te-am găsit.
- Nepotul mi-a zis că ești primul turist pe care l-a văzut acolo. Tu și cu mine. Îți dai seama ce chestie?
- Gata, Posmen, cât vrei să te mai laud? Ia și bea din berea aia, că se încălzește.
- Ba să mă lauzi, să mă lauzi mult, că mai am o veste bună pentru tine: am găsit Kopi Luwak!
- Super! Unde?
- Pe Samosir, de la Tomok mai sus. Şi am găsit și oamenii care o produc.
- Ești un geniu! Ai găsit niște săteni care umblă prin pădure după rahați de zibetă?
- Ceva de genul ăsta.
- Excelent. Cum ne întoarcem pe Samosir, mergem la ei.

În noapte aceea, am visat că sunt președintele Indoneziei și că dispun desființarea complexului de la Asahan și reîntoarcerea apelor la cursul firesc. După aceea am visat că sunt zibetă și că mă îndop cu cafea prin plantațiile oamenilor, care mă aplaudă și-mi mulțumesc că-i umplu de bani.

Dimineața, după ce visele frumoase s-au spulberat, a început coșmarul. Azuria, teroarea de tablă, reintra în scenă.

(va urma)

Toate episoadele foiletonului pot fi citite aici.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu