Tedoo cu Brad Florescu

Strângem bani și ne cumpărăm un sat în Franța?

Un sat idilic din regiunea franceză Limousine a fost scos la vânzare pentru 327,000 de euro.

courbefy 3

Courbefy este un sătuc liniștit din regiunea Limousin, Franța. Așezat la marginea Parcului Național Perigord Limousin, între livezi și podgorii, cătunul cuprinde 19 case de locuit, o biserică medievală, câteva grajduri pentru animale, un teren de tenis și o piscină. Un colț de rai. Nu-i lipsesc decât locuitorii. Pentru că cei 200 de oameni care trăiau în Courbefy au plecat rând pe rând la oraș, sperând la un trai mai bun. Ne mutăm noi în locul lor?

Conform Newslite.TV, autoritățile din Limoges – cel mai apropiat oraș și custode al satului abandonat – împreună cu banca Credit Agricole, încearcă să găsească un investitor care să readucă viața pe străzile din Courbefy. Așezarea, cu tot cu locuințe, dependințe și terenuri, a fost scoasă la vânzare pentru 327,000 EUR. Adică sub 18,000 EUR pentru o casă, plus ce te-ar mai costa renovarea.

[cetsEmbedGmap src=http://maps.google.com/maps?q=Courbefy,+Bussi%C3%A8re-Galant,+France&hl=en&ie=UTF8&sll=37.0625,-95.677068&sspn=40.324283,86.572266&oq=+Courbefy&hnear=Courbefy,+Bussi%C3%A8re-Galant,+Haute-Vienne,+Limousin,+France&t=m&z=15 width=350 height=425 marginwidth=0 marginheight=0 frameborder=0 scrolling=no]

Argumente pro:
- ți-ai putea petrece vacanțele, anul sabatic sau bătrânețile într-una dintre cele mai frumoase regiuni ale Franței.
- casele de prisos le-ai putea renova și vinde sau închiria turiștilor în căutare de boemie, aer curat și vin bun.
- n-ai avea contra-candidat la postul de primar.

Argument contra: investiția nu îți va aduce profit peste noapte.

Pentru mai multe informații, contactează Credit Agricole.

(sursă foto)

Comentarii - 11 Comentarii

  1. MALIN VERES spune:

    Mai fratilor,voi stiti franceza?Eu am stiut foarte bine insa n-am mai vorbit-o de vreo 15 ani >>:((Este reala stirea?Se pot lua si la bucata?
    Si inca ceva pot sa va citez la mine pe blog-poate sa va si copy -paste,putin?MULTUMESC!

  2. ovidiu spune:

    Super tare!!Saptamana viitoare imi vizitez un prieten in Limoge si poate dau o fuga sa “evaluez” oferta!!:))

  3. Oana spune:

    Parc Naţional, linişte… de ce-aş avea nevoie de mai mult? .. Doamne, nu vrei să scoţi de la naftalină bagheta aia magică?

  4. Vicky spune:

    Avem si noi in tara noastraROMANIA ,Sate depopulate unde putem cumpara si renova.putem sa creem un sat al Samanilor…ce ziceti?

  5. Bradut spune:

    Malin, preia, musiu.
    Ovidiu, te astept cu un reportaj de la fata locului. Vorbesc serios!

  6. Sarkozyka putza mika spune:

    Auzi frate, cum se face ca aia 200 traiau in 19 case??? Si intrebarea de baraj, ce cauta Credit Agricole in toata afacerea asta? Mie imi miroase a un investitor care a dat-o in bara si acum banca incearca sa gaseasca fraieri sa cumpere catunul, care de fapt e o fosta ferma cumparata pt pamant, ridicate niste casutze in graba si ramas cu ele in manutza :)) Da’ asa ca idee e mishto, hai sa mai visam putin :D Daca vrei pot sa-ti arat si fatza negativa si sa iti vorbesc despre obligatiile ce le vei avea dupa achizitionarea catunului respectiv.
    Hai noroc si sanatate!

  7. MALIN VERES spune:

    Bradut,daca am fi mai multi macar 19 :) intre care sa fie macar 1-ul care sa STIE limba franceza,mai ca m-as baga.Iar ce-am zis pe twitt mentin cu hotarire…Aproape gata sa-mi lichidez legaturile cu tara si chiar sa ma reprofilez…sint:).
    Unde mai pui ca intretin relatii…unele anormale,cu bancile :))?
    De unul singur greu tati…deci astept ….

  8. sandman spune:

    “Pentru că cei 200 de oameni care trăiau în Courbefy au plecat rând pe rând la oraș, sperând la un trai mai bun. Ne mutăm noi în locul lor?” Daca aia au plecat de rau, ne ducem noi de bine?

  9. MALIN VERES spune:

    Sarkozyka’ astept cu interes info :))

  10. [...] pentru animale, un teren de tenis și o piscină – 327.000 de euro, tot. Vi se pare suspect de ieftin? Țineți totuși cont că, dacă îl cumpărați, o dată la 20-30 de ani va trebui să suportați [...]

Lasă un comentariu