Bangkok Thailand Sumatra IndonesDSC04850_2 Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate!

Motto:  ”Aş vrea să mor liniştit, în somn, ca bunicul meu. Nu urlând de groază, ca pasagerii lui.”

Păi una e să mori în patul tău cu un cuţit înfipt în ficat şi alta e să te zvârcoleşti minute în şir într-un avion care pică liber cu 1000 de kilometri la oră. Frica de avion este egală cu frica de moarte plus frica de frică de moarte.

“Dacă scap cu viaţă şi azi, nu mă mai urc niciodată în avion”. De sute de ori mi-am jurat asta, de sute de ori am uitat-o. Cumva-cumva, sunt nevoit să zbor. Caut bilet, îl cumpăr, mă prezint la aeroport, mă îmbarc, totul este zâmbet şi relaxare. Şi fix în clipa în care avionul porneşte spre cer îmi aduc aminte ce-am promis. Ups, e prea târziu. Urmează o oră de groază. Sau două, sau treisprezece ore în care fiece ghiont de aer mă face să tresar. Ştiu că e doar o turbulenţă, dar nu pot s-o ignor. Chestia asta e dincolo de mine.

Am descoperit câteva mici trucuri pentru a-mi asigura un zbor cu cât mai puţine tresăriri. Le expun mai jos. Dacă ştii altele, te implor să mi le zici şi mie, daţi-ar Richard Branson sănătate.

Aleg un zbor cât mai de dimineaţă. Atmosfera este mai calmă în primele ore ale zilei. După răsărit, pământul se încălzeşte, apar diferenţe de temperatură şi, implicit, curenţi de aer. Prefer să mă trezesc devreme decât să mor de cardiace.

Evit cât pot perioadele în care vremea e istoric proastă, gen iunie în România, noiembrie în Golful Thailandei sau august în Caraibe (de fapt, în Caraibe nici nu mă mai duc de frică ce-mi e :-) )

Aleg cel mai mare avion disponibil pe cursa respectivă. Cu cât e avionul mai mare, cu atât se simt mai puţin turbulenţele. Din acelaşi motiv, miniştrii transporturilor circulă cu SUV-uri.

Mă feresc să stau în coada avionului, unde turbulenţele se simt cel mai aprig. Iau loc în faţă, cât mai în faţă.

Nu mă uit pe hublou. Ce treabă am eu să mă uit pe hublou? Vreau să văd cu ochii mei tot ceea ce mintea refuză să accepte? Niet. În clipa în care piloţii ambalează motoarele mă întind, mă fac comod şi închid ochii. Sau, şi mai bine…

Îmi iau loc lângă culoar. Pe lângă faptul că mă ţine departe de tentaţia hubloului, un loc la culoar îmi oferă un plus de spaţiu vital, atenuându-mi senzaţia de claustrofobie. Cel mai rău e când mori de frică şi n-ai nici măcar teoretic unde fugi.

Intru mental în cabina piloţilor. Îi văd bând cafele, citind ziare, flecărind şi aruncând câte-o privire spre indicatoarele de bord care arată că totul merge perfect. Căpitanul îmi remarcă prezenţa spectrală şi îmi aruncă peste umăr: “Nu arde ţara, babo, nu te mai pieptăna.”

Citeşte şi “Cum să-ţi învingi frica de avion”, un articol extrem de util pe care l-am scris pentru alţii, că pe mine nu m-a ajutat deloc.