Roșu+galben=kaki. Despre vot și democrație în România și Thailanda.

Despre lovitura de stat din Thailanda s-a scris și la noi. Nu mult, nu pe de-a întregul, ci exact cât să se obțină efectul media scontat: la alții e mai rău decât la noi, click aici.

Pentru cei cu adevărat interesați de mersul lucrurilor am să fac în cele ce urmează o mică sinteză a evenimentelor politice care au marcat ultimii 14 ani din istoria Thailandei. Sper să aveți răbdarea să urmăriți povestea pentru că este interesantă și grăitoare atât pentru ideea generală de democrație cât și pentru similitudinile sale de fond cu situația din România.

Roșii și Galbeni.

Două partide fac jocurile în Thailanda: socialiștii (Pheud Thai), supranumiți și roșiii, respectiv democrații (Partidul Democrat), supranumiți galbenii sau partidul regal. În paranteză fie spus, Regele Thailandei nu este asociat oficial cu niciuna dintre cele două grupări.

Socialiștii se bazează în general pe voturile fermierilor săraci din nordul și estul țării, în timp ce democrații se poziționează ca partid al sudului, al clasei mijlocii și al elitelor economice și intelectuale.

Un premier condamnat la închisoare.

Pheud Thai (For The Thai) a fost înființat ca Thai Rak Thai (Thai Loves Thai) de către Taksin Shinawatra, un bogătaș de etnie chineză din Chiang Mai. Partidul a câștigat alegerile din 2001 și Taksin a devenit prim-ministru. A stat în funcție până în 2006, când a fost îndepărtat tot printr-un coup militar.

Alegerile din 2008 au confirmat victoria lui Somchai Wongsawat, cumnatul lui Taksin. Curtea Constituțională a îndepărtat însă din parlament cele trei partide care alcătuiau alianța de guvernare, iar la putere au venit Democrații conduși de Abhisit Vejjajiva.

Fostul premier Shinawatra a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz de putere și acțiuni de distorsionare a pieței de telecom. Spre deosebire de – să zicem – Adrian Năstase, Taksin nu și-a executat pedeapsa, având inspirația de a se auto-exila în Emiratele Arabe Unite. Nu s-a mai întors niciodată în Thailanda, deși a efectuat vizite în Myanmar și Cambodgia (pentru aceasta din urmă lucrând ca și consilier economic).

În aprilie 2010, Frontul Democratic anti-Dictatură (UDD, supranumiți și cămășile roșii), falanga civică a Pheud Thai, a demarat un protest de amploare, cerând alegeri anticipate. Protestatarii au ocupat centrul Bangkok-ului, au organizat baricade și au incendiat un număr mare de clădiri. Forțele de ordine au intervenit cu muniție de luptă. A curs sânge, inclusiv din venele jurnaliștilor străini veniți să raporteze despre evenimente.

Sora fratelui.

Pentru a pune capăt violențelor, premierul Abhisit Vejjajiva, lider al democraților, a acceptat cererea protestatarilor. La scrutinul care a urmat în iulie 2011, socialiștii au câștigat cu zdrobitorul scor de 75% și au desemnat-o ca premier pe sora lui Taksin Shinawatra, Yingluck, care a devenit astfel cel mai tânăr prim-ministru din istoria regatului (avea 44 de ani când a preluat funcția).

Firește, opoziția a lansat imediat ipoteza că noul premier este doar un proxy al lui Taksin, care conduce de facto țara prin telecomandă, din exil. Ipoteză greu de combătut având în vedere antecedentele.

Protestele din 2013-2014.

Toate bune și frumoase până în toamna târzie a lui 2013, socialiștii au lansat un proiect de lege care, practic, presupunea grațierea lui Taksin. Imediat, Alianța Populară pentru Democrație (cămășile galbene, corespondentul democrat al celor roșii) a declanșat un protest de amploare care a paralizat parțial Bangkok-ul. Protestatarii cereau retragerea proiectului de lege.

Deși propunerea legislativă a căzut la vot, protestatarii conduși de parlamentarul democrat Suthep Thaugsuban au continuat manifestațiile și au ocupat mai multe clădiri guvernamentale. Lipsită de un pretext legitim, Alianța Populară a cerut nici mai mult nici mai puțin decât demisia guvernului socialist și eliminarea de la putere a familiei Shinawatra.

În lunile care au urmat protestele au degenerat în violențe, 23 de persoane căzând victime exploziilor unor bombe artizanale, dar și gloanțelor trase de nu se știe cine. S-a vehiculat chiar teoria că agenți secreți cambodgieni sub acoperire s-au infiltrat în zonele de protest pentru a încinge spiritele.

Nici dizolvarea Camerei Reprezentanților (camera inferioară a Parlamentului) și nici alegerile de la începutul anului nu au liniștit spiritele. Democrații au boicotat masiv primul scrutin, blocând multe dintre secțiile de votare și interzicându-le, astfel, socialiștilor, să își exprime votul. Al doilea scrutin, desfășurat o săptămână mai târziu, a fost invalidat de Curtea Constituțională pe tehnicalități.

Ca să înțelegem demersul galbenilor trebuie să spunem că democrații au fost învinși detașat la fiecare scrutin din 2011 până astăzi. Bazându-se pe un bazin de votanți redus numeric – deși influent economic și politic – Partidul Democrat nu are cum să câștige puterea într-o luptă sută la sută electorală.

După cum s-a văzut mai sus, democrații s-au instalat la putere doar în urma unor acțiuni succesive ale Armatei și Justiției. Prima uzurpa puterea guvernului rezultat din alegeri, a doua o punea practic pe tavă democraților.

Ultima alegere: război civil sau lovitură de stat?

Pe 7 mai, Yingluck a fost destituită tot printr-o decizie a Curții Constituționale, sub acuzația abuzului de putere. Thailanda era neguvernată. Și neguvernabilă, având în vedere că susținătorii celor două partide rivale – atent direcționați de liderii politici – porniseră să-și facă dreptate în stradă.

Grupări paramilitare de cămăși roșii erau deja pregătite pentru intervenție căutând ca, prin presiunea violențelor, să impună fie readucerea lui Yingluck în scaunul de premier, fie organizarea de noi alegeri, al căror câștigător urma să fie, din nou, partidul socialist. Galbenii, de cealaltă parte, pregătiseră contra-ofensiva. Țara se afla în pragul războiului civil.

În încercarea de a găsi o soluție la criza politică majoră, comandantul Armatei Regale, Generalul Prayut Chan-ocha, a convocat o întâlnire a tuturor forțelor implicate: reprezentanți ai celor două partide, lideri ai celor două grupări de protestatari, membri ai Senatului și ai Justiției. Întâlnirea a început joi la prânz, invitații fiind somați să găsească o cale de mijloc. Cu două zile mai devreme se instaurase deja Legea Marțială.

Negocierile au eșuat cu succes și, la ora 16.32, Generalul Prayuth a anunțat la televizor că preia frâiele țării și că abolește Constituția, cu excepția notabilă a Articolului 2 care prevede că Regele este comandantul suprem al Armatei. Posturile de radio și televiziune au fost somate să transmită doar muzică patriotică și știri oficiale, au fost interzise adunările și s-a instaurat interdicția de a părăsi domiciliul între orele 22 și 05 pe tot cuprinsul țării. Militarii au arestat un grup de cămăși roșii asupra cărora au găsit arme și explozibili.

La trei zile după preluarea puterii de către Armată o parte din emisiunile radio și TV au fost reluate. Scepticii se tem că în curând va fi blocat accesul la internet. Optimiștii susțin că totul va reintra în normal peste câteva zile.

Anunțul Generalului Prayuth m-a prins pe drum între coasta de est și cea de vest. Cu excepția unui post de control instalat pe șosea în zona Khao Sok nu am sesizat nicio altă prezență sau acțiune a armatei. Barurile și magazinele non-stop se închid, într-adevăr, la 10 seara, oră după care e foarte liniște pe străzi. Oricum, în mediul rural, în Thailanda profundă, oamenii se culcă mult înainte de miezul nopții pentru că dimineața în zori pleacă la câmp sau la pescuit.

Deși de la distanță situația poate fi etichetată în termeni sumbri (dictatură militară, uzurparea puterii legitime), în realitate Thailanda e mult mai sigură astăzi decât era acum o lună, când civilii își făceau de cap în numele democrației.

Armata a preluat puterea temporar (așa cum a făcut-o și în 2006) și va renunța la ea atunci când Regele va emite un decret în acest sens. Lucru care nu mă îndoiesc că se va întâmpla având în vedere infinita autoritate de care se bucură Majestatea Sa în rândul tuturor thailandezilor, oameni de rând sau elite.

Galben+roșu=kaki.

Similitudinile factuale cu situația României sunt evidente. Un mare partid roșu cu priză la publicul rural, sărac și mai puțin educat, ușor de manipulat prin promisiuni și stimulente versus o opoziție galben-portocalie elitist-intelectualistă, deconectată de mulțimi și cu șanse reduse de a câștiga majoritatea, doi premieri socialiști condamnați la închisoare, un sistem de justiție discutabil și un electorat frustrat de ambele părți.

Dar poate cea mai importantă asemănare este poziționarea celor două tabere în raport cu ideea de vot. Socialiștii vor să voteze și fie sunt împiedicați să o facă, fie opțiunea lor este re-evaluată de instanțe judecătorești. De cealaltă parte democrații, care prin doctrina asumată ar trebui să lupte pentru  dreptul cetățeanului de a-și alege liderii, pun sub semnul întrebării relevanța și utilitatea votului democratic.

Secția de votare 171 organizată de Ambasada României la Bangkok pentru alegerile europarlamentare. Foto credit: Criss Un Q.

În Thailanda îți manifești simpatiile socialiste îmbrăcându-te în roșu. Dacă ești democrat porți ostentativ tricoul galben. Apăruse și-o vorbă în timpul protestelor din 2010: “Nu mai asociați culori partidelor, că în curând n-o să mai avem cum ne îmbrăca.” Ei, uite că, de la atâta pluripartitism cromatic, la thailandezi o să se poarte kaki-ul toată vara. Nici de noi nu e departe moda. Uite-o cum defilează pe graniță.

Aș zice să votăm cât încă ni se mai permite. Restul se poate discuta și după, la rece.