Tedoo cu Brad Florescu

Misterele Istanbulului. 5 căi tainice spre inima oraşului.

În exclusivitate pentru cititorii Tedoo.ro, specialiştii de la Wizard Istanbul recomandă 5 căi mai puţin cunoscute spre inima oraşului.

Istanbulul este unul dintre cele mai fermecătoare oraşe ale lumii. Călătorii îi iubesc istoria şi îi simt bătăile inimii la orice colţ colorat de stradă. Cei mai mulţi se îndreaptă spre obiectivele istorice consacrate, precum Hagia Sophia, Moscheea Albastră şi Palatul Pokapi şi ratează locurile de taină ale Istanbulului, care, deşi mai puţin vizibile, contribuie la întregirea spiritului magic al oraşului.

Simone Pekelsma de la Wizard Istanbul împărtăşeşte, în exclusivitate pentru Tedoo, 5 căi mai puţin bătute spre inima Istanbulului.

Mănâncă un „balik ekmek” în Kadıköy

Nu-s mulţi cei care se aventurează să traverseze Bosforul şi să viziteze partea asiatică a Istanbulului. Dar dacă vrei să guşti din viaţa de zi cu zi a metropolei, trebuie neapărat să mergi la Kadıköy. Şi cum o călătorie completă trebuie să treacă un pic şi prin stomac, începe cu un balik ekmek – sandvişul cu peşte la grătar. Portul Kadıköy este împânzit de restaurante büfe care servesc această specialitate locală. Imediat ce te-ai dat jos de pe barcă, ia-te după mirosul de peşte şi de fum şi vei ajunge fix unde trebuie.

Descoperă arta turcească pe Tophane Art Walk

În urmă cu ceva ani, galeriile de artă din zona centrală Tophane şi-au pus laolaltă voinţa şi inspiraţia pentru a aşterne la picioarele turiştilor un traseu dedicat exclusiv artelor. Aşa a luat naştere Tophane Art Walk, o stradă pe care vei descoperi ultimele tendinţe în arta locală şi internaţională. Începe-ţi turul la Galeria Apel – unde găseşti şi o hartă a zonei –  şi mergi până la poalele dealului, la Galeria NON. Pe hartă ai marcate 11 galerii de artă, toate demne de atenţie.

Tuns, ars şi masat

O experienţă garantată, mai ales pentru domni. În orice salon ai intra, vei avea parte nu doar de un simplu tuns, ci şi de un masaj al scalpului şi al feţei. Dacă eşti suficient de curajos, cere să ţi se aranjeze şi firele rebele de păr din nas şi din urechi. Atenţie! Procedeul implică utilizarea focului şi a pensetei!

Dansează tango în Beyoğlu

Istanbulul nu e chiar printre primele oraşe care-ţi vin în minte când te gândeşti la tango, nu? Surprinzător, însă, este una dintre capitalele tango-ului. Există o mulţime de localuri unde poţi asculta tango în interpretare live, unde poţi dansa sau urmări un spectacol de dans. Dacă ai deja experienţă, verifică agenda tango a oraşului să vezi unde poţi merge să-ţi pui talentul în scenă. Dacă nu ai încercat niciodată, dar îţi place muzica şi te tentează să faci câţiva paşi, fă-i la Tango Jean. Okatango, una dintre cele mai bune orchestre de tango din Europa, cântă pe scena clubului în fiecare sâmbătă seara. (Nota Tedoo: o altă resursă utilă de informaţii şi tango-evenimente pe axa Bucureşti-Istanbul este site-ul Turkish Tango Nights)

Decoperă istoria în anticariatele din Çukurcuma

Mare parte din trecutul Istanbulului se ascunde în Çukurcuma, un cartier mic şi cochet din Beyoğlu. Străduţele înguste şi şerpuitoare adăpostesc o mulţime de anticariate prin care, dacă îţi bagi nasul, găseşti jucării, valize, animale împăiate, cărţi, tacâmuri de argint şi alte obiecte şi artefacte care au supravieţuit trecerii timpului. Multe dintre magazine sunt adevărate muzee, în care poveştile din alte vieţi supravieţuiesc prin colţuri.

Despre autor: Simone Pekelsma este redactor al site-ului Wizard Istanbul, despre care am povestit pe larg aici. Traducere şi editare: Tedoo.ro.

Foto: Turkish Tango Nights şi Simona Lazăr.

Comentarii - 2 Comentarii

  1. Big Bule says:

    Partea asiatica a Istanbulului are cea mai bogata oferta gastronomica. Acolo se poate testa adevarata bucatarie otomana, in restaurante de familie cu zeci, uneori 100+ feluri de mancare. Optiuni nelimitate – fata de banalul kebab ori variatiuni de gratare si peste prajit din partea europeana. Ma surprinde cati oameni merg la Istanbul si nu se obosesc sa testeze aceste specialitati turcesti.

    Pentru romani, recomand trei locuri interesante
    – Biserica Sf. Paraschiva, ctitorita de Constantin Brancoveanu
    – In palatul Topkapi, curtea II, inainte de poarta C2, Ortakapi, la dreapta este “Fantana calaului” (Cellat Ceshmesi). Pe masa de marmura de acolo se puneau capetele celor taiati la curtea sultanului – avertisment pentru cei care veneau sa pupe talpa. Capul lui Constantin Brancoveanu s-a aflat acolo o vreme.
    – Un alt loc interesant este (era, cel putin, acum 3 ani) Sulukule – unde se poate vedea un adevarat cartier tiganesc-turcesc. Atmosfera de lumea a treia, melanj de favela degenerata si street life cu mici magazine de meserii, surprinzator de prietenos. Foarte diferit de tiganiile din Romania unde nimeni nu merge de bunavoie.

  2. […] Asta înseamnă acces ieftin către unul dintre cele mai importante global mega hubs din Europa. Sau un city-break foarte accesibil în Istanbul. […]

Lasă un comentariu la Super-promoție Turkish Airlines pe Kenya si Sua. Din Bucuresti. | Tedoo cu Brad Florescu