Tedoo cu Brad Florescu

Răsărit și Apus (6). Când slăbiciunea părăsește trupul.

O noapte peste bord. Cineva strigă “pământ”. Cele mai importante două lucruri în viață: patul și pantofii. Cei doi vulturi de piatră ai lui Marcus și minunata senzație a muncii împreună.

Coasta Franței, și aproape și departe.

Notă: Serialul Răsărit și Apus, o poveste despre libertate și cumpătare, a fost posibil mulțumită susținerii financiare acordate de Unilever și zborurilor oferite de Air France/KLM, companii cu proiecte pe termen mediu și lung în zona sustenabilității. Articolele pot conține referiri la acțiunile sau serviciile sponsorilor. Lectură plăcută (durează în jur de 12 minute). Primele cinci episoade sunt aici.

Cum am căzut peste bord într-o noapte înstelată.

Viața e o înșiruire de întrebări lungi și de răspunsuri scurte. De îngrijorări infinite și de epifanii fulgerătoare. De zădărnicie lătăreață și de sens tăios. Ca imaginea asta a catargului lui Grayhound proiectat peste bolta atât de plină de stele încât te și miri cum poate să le ducă pe toate. Ba nu, nu poate, una tocmai a picat în ocean, lăsând în urmă o lacrimă de lumină.

- Ai văzut-o, Rachel?
- Am văzut-o.
- Să ne punem câte o dorință.

Eu am una singură, dar foarte urgentă: să nu-mi mai fie frig. E miezul celei de-a doua nopți pe mare, o noapte calmă și cristalină, mai potrivită pentru observații astronomice decât pentru marinărie. Puținul vânt care suflă dinspre nord-vest abia izbutește să ne umfle pânzele, dar e atât de rece încât până și Marcus, care la 12 grade Celsius începe să arunce hainele de pe el, își suflă în palmele înghețate pe echea de lemn.

Grayhound Lugger. Marcus si Rachel.

Frigul e același pentru toată lumea. Până și Marcus dârdâie nițel.

Am mâncat bine la cină, am băut o găleată de ceai negru, am luat până și un Hapciu, preventiv. Am trei rânduri de pantaloni pe mine, două tricouri, un polar și o canadiană groasă, șosete și cizme îmblănite în picioare, mănuși groase, un fes de lână pe cap și o bandană la gât și tremur de se zgâlțâie corabia cu mine, ca Gerilă din Harap Alb. Mi-aș putea lesne găsi o slujbă de frigider, chiar dacă nu am studii în domeniu.

E drept, nici n-am fost cuminte azi. În loc să-mi dorm pauzele de cart, le-am petrecut pe punte ajutând tura lui Remy, făcând fotografii și stând la taclale. Sunt în picioare de la 8 dimineața, iar dacă iau în calcul și mișcarea permanentă a navei pe toate cele trei axe, pot spune că de 16 ore n-am stat locului o secundă. Simplul exercițiu al menținerii echilibrului pe o mare agitată m-a secat de puteri, iar frigul boreal îmi dă lovitura finală.

Mă furișez în cușetă și mă înfofolesc până peste cap în pilota călduroasă, umplută cu puf. O să stau zece minute sub ea, cât să mă încălzesc nițel, apoi o să revin pe punte. Nimeni nu-mi va observa lipsa.

- Brad, Brad, ești acolo?

Mâna Freyei îmi zgâlțâie umărul prin plapumă.

- Da, sunt aici. Cât e ceasul?
- Trei fără un sfert. Ai pățit ceva?
- Mi-a fost rău. M-am întins un pic și cred că am adormit. Mii de scuze. Spune-i lui Marcus că urc imediat.
- Lasă, odihnește-te. Bine că ești aici. Ne-ai speriat rău.

Marcus crezuse că am căzut peste bord la un moment dat, nevăzut și neauzit de nimeni. Într-un sens metaforic, chiar asta se întâmplase.

Grayhound Lugger

Cină – mâncat. Ceai – băut. Hapciu – luat. Tremurat – în continuare.

După un an de zile de muncă la proiectul acesta, după atâtea discuții și planuri, promisiuni și răzgândiri, vești bune și dezamăgiri, bagaje grele și cutii de bere cărate în cârcă, după zece mii de kilometri, furtuni, ploi reci, perdafuri de ponton, hule și tangaje, tras de parâme și dormit pe sponci, după atâtea locuri și nume noi, atâtea gânduri și întrebări, preamuritorul meu trupșor decisese că e vremea să ne aruncăm peste bordul acestei povești măcar pentru o noapte dacă vrem să-i prindem finalul. A fost prima – și, până la această oră, ultima – astfel de noapte în ultimul an de zile.

Când slăbiciunea părăsește trupul.

La opt fără un sfert, un chip brăzdat de urmele pernei reieși prin chepengul de la teugă și se frecă la ochi de ce splendoare văzu. Sub lumina de început de lume a dimineții întregul echipaj, aliniat de-a stânga și de-a dreapta Căpitanului ca într-un Mic Dejun de Taină, țintește cu privirea către un contur fragil, abia vizibil deasupra orizontului împurpurat. Pământ. Franța. (dă pagina)

1 2 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Un Comentariu

  1. Valentin spune:

    Un deliciu de serial. Felicitari !
    Toata stima

Lasă un comentariu