Tedoo cu Brad Florescu

Polinezia 2008 (Ep. 7) – Moș Crăciun trăiește în Tonga.

Moș Crăciun există, vă jur cu mâna pe inimă. Nu trăiește în Laponia, asta e o dezinformare grosolană. Nici n-ar avea motive. Tu, dacă ai fi celebru și iubit în toată lumea, ți-ai face casă lângă Cercul Polar? Păi normal că nu. Moș Crăciun există și trăiește pe o insulă paradisiacă din pacifica Tonga, împreună cu soția și cei 4 copii cuminți.

Moș Crăciun există, vă jur cu mâna pe inimă. Nu trăiește în Laponia, asta e o dezinformare grosolană. Nici n-ar avea motive. Tu, dacă ai fi celebru și iubit în toată lumea, ți-ai face casă lângă Cercul Polar? Păi normal că nu. Moș Crăciun există și trăiește pe o insulă paradisiacă din pacifica Tonga, împreună cu soția și cei 4 copii cuminți.

Un loc ales la feeling. Vreme urâtă în Tonga. Mai mulți binevoitori ne avertizează.

Acum două luni și jumătate, pe când planificam călătoria în Pacific, am dat peste un anume Blue Lagoon Resort. Numele nu spunea prea multe; Lagune Albastre au apărut cu milioanele de când cu filmul omonim. Site-ul – cât se poate de basic – nu dădea nici el prea multe indicii referitoare la mood-ul locului respectiv. Am zis “hai, totuși, să vedem”. Din cauza celor 12 ore diferență de fus orar dintre România și Regatul Tonga, procesul de rezervare a durat aproape două săptămâni. Eu scriam luni, ei îmi răspundeau miercuri și tot așa. Am ținut corespondența cu un domn (sau doamnă?) pe nume Feleti Pott. Ce nume pot să aiba și localnicii ăștia, mi-am zis…

O lună mai târziu, aterizam pe insula principală din Vava’u, cel mai frumos arhipelag tongan. Primele zile au fost groaznice: vânt, nori și ploaie. M-am speriat: așa o fi în Tonga tot timpul? Cum nu aveam ce face, îmi ardeam ziua la Aquarium Cafe, o terasă ținută de doi americani tineri și amabili. Aveau breakfast bun și una dintre cele mai bune conexiuni de internet din tot regatul. Cafeneaua era tot timpul plină de yachties, veniti dinspre California sau Tahiti, care opresc în Tonga o vreme înainte de a pleca mai departe către Fiji, Vanuatu, Noua Caledonie și Asia de Sud-Est.

“Mergeți la Blue Lagoon???” exclamă Lisa, patroana cafenelei, într-o discuție în care împărtășeam planuri de vacanță. Zic “Da, e frumos acolo?”

“De frumos e foarte frumos, e superb, dar proprietarul…”

“Ce e cu proprietarul?”

“Să zicem ca are un simț al umorului ceva mai special”.

Asta a fost doar primul avertisment. În cele 5 zile petrecute în port, am auzit tot felul de aluzii la faptul că “Feleti” nu e chiar în toate mințile. “Are un simț al proprietății foarte accentuat” îmi zice cineva. “Aveți grijă să nu-l enervați”, aud de la altul. “Au fost cazuri în care și-a gonit turiștii de pe insulă!”

Măi să fie, al naibii soi de om tonganul ăsta. Slavă Domnului că încă nu a împușcat pe careva. Să fac cumva să nu fiu eu primul.

Vine și ziua plecării spre Blue Lagoon Resort. Stabilim prin stație să fim luați chiar de la Aquarium. Foiata, insula pe care se află resortul, e la două ore de mers cu barca. La 12 fix, conform înțelegerii, ne înființăm la Aquarium cu arme și bagaje, gata să traversăm oceanul dacă e nevoie, numai să ajungem pe edenica insuliță.

Polinezianul blond. Cu coaja de nucă pe ocean. O zi ploioasă la Bremen.

“Uite…domnul ăla de acolo e Feleti” îmi zice Lisa. “Care dintre ei?” “Ăla cu barbă”. La o masă, printre alții, ședea un bărbat masiv, la vreo 50 de ani, cu părul și barba blonde. “Ăla blond? Păi nu e tongan???” întreb eu, derutat. “A, nu, nu ți-am zis…e german. Soția lui e localnică. Uite-o acolo, lângă el, bea cafea.”

Un tongan țăcănit mai era cum mai era. Dar un neamț? Ăștia pot fi nebuni profesioniști, școliți în laboratoarele europene, care au dăruit lumii cei mai zărghiți oameni din istorie. Oops…aveam de stat o săptămână în Foiata, împreună cu un neamț “cu simț al umorului”, pe o insulă pustie, cu 15 kilometri de ocean de jur împrejur. AmazingRace, fir-ar să fie.

Primul lucru pe care l-am observat la Feleti Pott – în afară de barba și părul blonde – a fost modul special în care amesteca engleza cu germana. Zicea “Aber” în loc de “But”, “Maan” în loc de “Man” și “Mit” în loc de “With” (dusă până la “Mitout” în loc de “Without”).

“Mit this boat we go slow, aber we go safe” încearca el s-o liniștească pe Crina, schimbată la față de viziunea bărcuței vechi de lemn care, ca să ajungă în Foiata, trebuia să iasă în ocean deschis.

Pe masură ce ne îndepărtam de port, valurile creșteau în înălțime. M-am liniștit uitându-mă la calmul pe care Feleti și doi dintre băieții săi îl afișau. Cei doi se urcaseră pe acoperișul bărcii și dormeau. Feleti își studia o unghie. Pe bancheta bărcii erau așezate 3 cartoane de ouă. “For your breakfast, palangi!”, ne explică el. “Palangi” este cuvântul pe care îl folosesc polinezienii atunci când se referă la noi, oamenii albi din vest. Termenul conține o oarecare doză de ironie pe care tonul lui Feleti n-a mascat-o deloc. Dimpotrivă.

Am ajuns în insulă după două ore – “slow aber safe” – pe jumătate uzi de la stropii pe care carena bărcii îi scotea din apă la fiecare val. N-a fost chiar atât de rău, până la urmă.

Foiata arată spectaculos. Înafară de Feleti, de familia lui și de turiști, nu mai trăiește nimeni aici. Nici n-ar avea unde. Foiata are 500 de metri lungime și 100 de metri lățime. Înafară de cele 7 fale-uri (bungalowuri tradiționale) și de restaurant, restul insulei e acoperit de jungla densă. În fața plajei se întinde o lagună de un albastru perfect, pe care Foiata o împarte cu alte 2 insule: Fulifuka și Fofoa. Fulifuka e nelocuită. Pe Fofoa trăiesc o duzină de capre pe care cineva le-a adus aici la păscut și a uitat de ele. Atât despre insulă; am făcut poze tocmai ca să scriu mai puțin 🙂 Înapoi la Moș Crăciun.

Pe Feleti Pott îl cheamă, de fapt Friedrich. “Tonganii nu pot să-mi pronunțe numele corect. Lor le sună a Feleti. Feleti azi, Feleti mâine, am decis să-mi schimb numele, ca îi corectam în zadar.”

“Cum ai ajuns aici, un neamț rătăcit în mijlocul Pacificului?”

“Într-o zi eram acasă, în Bremen, și mă uitam pe fereastră. Ploua, cerul era negru de nori. M-am uitat la oamenii care așteptau în stația de autobuz zgribuliți, cu privirile în pământ. Nu era niciun zâmbet prinprejur pe rază de un milion de kilometri. Maan, ce tristețe…În momentul ăla mi-am zis gata! vând tot ce am și plec naibii de-aici”.

Friedrich “Feleti” Pot și-a pus ideea în aplicare. A vândut puținul pe care-l avea, a renunțat la job, și-a luat un bilet de avion și a plecat. A stat ceva timp în Hong Kong, apoi s-a mutat în Auckland. Nu i-a plăcut nici aici. “Maan, I hate the Kiwis! They’re very ugly people”. După câteva zile, aveam să pricep că “ugly” în feletiană înseamnă “urâcios, nesuferit”.

“Păi și din ce trăiai, Feleti? Aveai așa mulți bani puși deoparte?”

“Nu, n-aveam. Munceam. Eu sunt de meserie bucătar. Spre norocul meu, am terminat școala de chefs la Heidelberg, care e numărul 2 în lume. Dacă te duci cu diploma de Heidelberg la orice restaurant din lume, ești angajat pe loc”.

Ce păcat – mă gândeam – că nu se întâmplă același lucru dacă arăți diploma de la Facultatea de Jurnalism și Ştiințele Comunicarii din cadrul Universității București.

1 2 3 4 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 7 Comentarii

  1. Dani says:

    Mi-am cumparat bilete de avion pentru Tonga – Februarie si Martie 2014 .
    Abia astept sa vad aceasta parte a lumii. Multumesc Tedoo.ro pentru ca trezesti visele in noi !

  2. […] Regatul Tonga, Polinezia Ruta Tongatapu-Vava’u. Companie: Chathams Pacific. Aeronavă: Fairchild Swearingen […]

  3. […] Oops…ne-au mai ramas 200 de euro. Îi trecem la „neprevăzute”. Adică bem o bere mai mult la restaurantul lui Riki DeVon sau cumpărăm un șirag de perle de la Ma’ata. […]

  4. […] Giany și Dany (vă mulțumesc mult pentru fotografia asta; mi-era dor rău de Feleti) […]

Lasă un comentariu la Piloţii fac lucruri trăsnite! (Ep. 2): Elvis trăieşte, am zburat cu el. | Tedoo