Tedoo cu Brad Florescu

Polinezia 2008 (Ep. 1) – București-Auckland, 40 de ore Business Class cu Emirates

Airbusul a luat la traversat Oceanul Indian, de la nord-vest la sud-est. În 3 ore, zburam peste Maldive. Am trecut la 2.000 de kilometri de coasta Indiei, de Malaezia, de Indonezia (care până de curând mi se părea la mama naibii). Şi-am mers mai departe, spre sud. Înainte, în urmă, în stânga, în dreapta și dedesubt: numai apă. După 8 ore de zbor, avionul a cârmit est și a ținut-o drept spre Melbourne. După încă 4 ore, am aterizat pe coasta sudică a Australiei. Ajunși la capătul lumii, încă mai aveam de mers…

Auckland

În timp ce la București sunt 38 de grade și ora 7 seara, aici sunt 10 grade și ora 5 dimineața. Între noi și Noua Zeelandă stau 18.000 de kilometri, 10 ore diferență de fus orar și două anotimpuri. La noi e miezul verii. La ei e miezul iernii. Nu vă gândiți că ninge, totuși. Ieri la prânz, când am aterizat, era înnorat, bătea vântul dinspre Pacific, dar se mai ițea și soarele din când în când.

Două vorbe despre Auckland

Orașul – cât am putut să văd din el – e o bijuterie. Blocuri vezi doar în zona de business. În rest, doar căsuțe de poveste înconjurate de grădini cu iarbă verde (cea mai verde iarbă pe care am văzut-o). O să vă povestesc mai multe despre Auckland după ce apuc să-l văd. Acum, repet, e 5 dimineața și nu se vede cine știe ce. Sunt un pic jet-legged pentru că n-am putut să aplic regula “nu te culca până nu se întunecă”. După 36 de ore prin avioane și aeroporturi, n-am mai putut rezista și m-am culcat ieri pe la 6 seara. M-am trezit la 3 dimineața, am fumat două cafele și m-am apucat de scris.

Istanbul. Viață de lounge. Ce bine e la business class.

Am plecat din București duminică la ora 4.30, cu Taromul de Istanbul. Nimic de povestit. Un zbor de o oră, plecat și ajuns cu o mică întârziere. Avionul a urcat la 8.000 de metri, a stat acolo 15 minute și a început să coboare spre Bosfor.

La 5.40 eram în aeroportul Ataturk și mai aveam două ore până la zborul Emirates de Dubai. Am petrecut jumătate din timp în lounge-ul de business class din aeroport. Frumos, curat, civilizat, mâncare și băutură on the house.

Ruta Istanbul-Dubai trebuie să fi fost foarte încărcată, altfel nu-mi explic de ce, la poarta 21, era tras un ditamai Boeing-ul 777-200, cu care se fac, de obicei, zboruri de la 7 ore în sus. Avionul arăta impecabil. Ne-am urcat și am început să ne jucam la butoane, ca niște copii. Era prima oară când zburam business class pe rute lungi. Iar business class-ul de la Emirates e unul dintre cele mai bune din lume. Motiv pentru care cele 4 ceasuri până la Dubai mi s-au părut prea scurte și am zis “mai vreau”. Nicio grijă, mă așteptau alte 15 ore airborne.

10 ore în Dubai. 12 ore peste Oceanul Indian. Cel mai lung avion din lume. Melbourne.

Emirates sunt chiar o companie aeriană de clasă. Între aterizarea la Dubai și decolarea spre Auckland aveam un layover de 10 ore. În mod normal, ar fi trebuit să le petrecem ori în aeroport – ghemuindu-ne pe un scaun incomod din sala de așteptare – ori să ne descurcăm singuri cu o cazare, un transfer și cu viza de intrare în Emirate. Ei bine, de toate chestiile astea a avut grijă compania aeriană. În prețul biletului au intrat și viza, și transferul și cazarea la Millenium Airport Hotel, aflat la 2 minute de aeroport. Un hotel despre care nu sunt multe de spus. E aproape, e curat, e practic, e exact tipul de cazare de care ai nevoie înainte de un zbor lung.

Deșteptarea ne-a dat-o recepționera. Bun obicei. Recepția are datele de zbor ale tuturor pasagerilor cazați aici și îi programează la trezire, mic dejun și transfer în așa fel încât toată lumea să ajungă la aeroport în timp util. Am băut două cafe latte excelente și, conduși de un pakistanez pe nume Hussein, am ajuns înapoi la aeroport. La 9:40 eram în cursa de Auckland (via Melbourne). La 10:10, ne ridicam de la sol.

Emirates e a doua companie aeriana din lume care a comandat giganticul Airbus A 380 (după Singapore Airlines). Până le vin avioanele, Emirates folosesc pe cursele foarte lungi fratele “mai mic” al uriașului: Airbus A 340-500. E mai puțin gras, pentru ca are o singură punte, dar e la fel de lung. Cu 68 de metri de la nas la coada, 340-ul e cel mai lung airliner din lume. Exemplarul cu care am zburat noi era împărțit pe 3 clase (first, business, economy) și vădea preocuparea celor de la Emirates pentru confort și entertainment la bord. Loc la picioare peste medie, măncare excelentă și un sistem de in-flight-entertainment revoluționar, cu peste 600 de canale de filme, muzică, știri și jocuri. Când ai de zburat peste jumătate din Pământ, fiecare detaliu de genul ăsta începe să conteze.

1 2

Comentarii - 5 Comentarii

  1. Anca spune:

    … si Ep. 2 ? :)

  2. andrei spune:

    chiar asa….cine a mai vazut serial dintr-un singur episod?

  3. [...] s-a oferit un trandafir, care avea să îmi dea mult de furca în aeroportul din Auckland. Cititi aici [...]

  4. [...] Dubai – Singapore – Melbourne – Auckland – Papeete (Tahiti, Polinezia Franceză) –  Los Angeles – [...]

Lasă un comentariu