Tedoo cu Brad Florescu

Inundaţi în Paradis. Un martie fără precedent în Sudul Thailandei.

Pârâiaşul care curge pe lângă casă în ritmuri de feng-shui s-a transformat peste noapte într-un torent furios. Albia lui îngustă colectează apele de pe dealul din spate. La cât plouă, în curând o să dea pe dinafară.

Koh Phangan Rain Storm Thailand2011-03-28 16-34-01 - IMG_6124

“N-am văzut în viaţa mea aşa ceva” zice Meow, care trăieşte în Koh Pha Ngan de când s-a născut.

“Nici eu, din 2000, de când am venit”, îl completează italianul Edi.

Plouă de 10 zile, dar în ultimele 14 ore a turnat cu găleata, non-stop. Până ieri a mai fost cum a mai fost. Dar azi dimineaţă, când m-am trezit şi am ieşit pe verandă, căsuţa noastră era înconjurată de apă. Gluma se îngroşase.

- Elena, bem o cafea şi o tulim. Dacă râul iese din matcă nu mai putem pleca de aici.

Pârâiaşul care curge pe lângă casă în ritmuri de feng-shui s-a transformat peste noapte într-un torent furios. Albia lui îngustă colectează apele de pe dealul din spate. La cum plouă, în curând o să dea pe dinafară.

Am urcat pe Unirea şi-am plecat singur în recunoaştere. Poteca de nisip care duce, printre palmieri, la drumul principal, devenise la rândul ei albie de râu. De două ori era să cad, de două ori – să mă împotmolesc. Când am ajuns la drumul principal, ia-l de unde nu-i. Apă, peste tot apă, şi pe şosea, şi în curţile oamenilor.

Am mers într-a-ntâia, cu picioarele sus, până la casa proprietarului.

- Am nevoie de o maşină. Trebuie să plecăm de acolo. Dacă mai plouă mult, rămânem izolaţi.

- Aşteptaţi un minut.

După un sfert de oră, am urcat în SUV-ul lui nea Koson şi am pornit pe drumul inundat. Ne-am oprit după 50 de metri. Un grup de săteni ne-a făcut semn să ne întoarcem. Drumul se surpase sub furia apelor care coborau de pe deal.

- Sorry, nu putem merge mai departe.

Am coborât din maşină şi am mers pe jos până acasă. Am împachetat repede tot ce-am putut înghesui în sacii impermeabili şi am pornit,  tot pe jos, până la locul sigur unde o parcasem pe Unirea. Ar fi fost mult prea riscant să mergem amândoi cu motocicleta prin viitură.

Ne-am cazat la un hotel solid, pe malul mării. Vântul bate ca turbatul, ridicând valuri de 3-4 metri.  Plouă în continuare torenţial. Curentul pică din 5 în 5 minute. Internetul nu mai merge. Noroc că am net mobil. Welcome to Paradise.

Pe continent, în provincia Phattalung, un copil a murit înecat. În Nakhon Si Thammarat, din cauza inundaţiilor, 5 crocodili au scăpat de la o fermă. Doar unul a fost recuperat.

Suntem bine. I-am lăsat motanului mâncare pentru trei zile. Dacă se mai potoleşte ploaia, mă duc să-l iau şi pe el.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 5 Comentarii

  1. Marius spune:

    No, va tinem pumnii, caci nici nu prea avem ce altceva sa facem :)
    Vinde Unirea, cumpara o barca, repede.

  2. Alicia spune:

    l-ati lasat pe motanel singur acasa, in ploaia aia fara oprire :-(

  3. Bradut spune:

    E bine motanelul. Cand am ajuns acasa, dormea ca un purcel.

  4. [...] Pregătesc traseul pentru Thailander 2. Când să pornesc, peste Koh Pha Ngan vin inundaţiile. Două săptămâni sunt blocat pe insulă, fără curent, fără internet şi fără posibilitatea [...]

Lasă un comentariu