Tedoo cu Brad Florescu

Piloţii fac lucruri trăsnite! (Ep.3): Omul care mi-a pus manşa în mână.

Pilotul ne-a făcut un safety briefing peste umăr, întrerupându-se din când în când pentru a discuta cu turnul de control. Auzeam totul în căşti. Dacă aş fi apăsat butonul de pe manşă, le-aş fi putut zice două vorbe despre siguranţa zborului în Tanzania. Over and out.

Zanzibar Aerial

Unde: Tanzania.

Ruta: Zanzibar – Dar Es Salaam.

Companie: Tropical Air.

Aeronavă: Piper PA-28 Cherokee.

Jucam Kubb cu tinerii Masai care păzeau resortul de la Paje Ndame, când Jan s-a apropiat de mine şi mi-a întins un plic:

- Ţine. Astea sunt biletele de avion pentru Dar Es Salaam.
- Tropical Air? Cine-s ăştia?
- Nu ştiu. Dar ce contează? Aici sunt toţi sunt la fel.

Am băgat biletele în buzunar. Nu voiam să mă gândesc la avioane, la plecare şi la întoarcerea acasă. Aveam destul timp pentru asta peste o săptămână. Mi-am continuat jocul.

Peste o săptămână, un tinerel cu tricou Tropical Air ne conducea prin check-in, apoi printr-un control de securitate foarte indulgent şi rămânea la dispoziţia noastră în sala de aşteptare. Aeroportul Kisauni era mic, iar Boeingurile Kenya Airways şi South African îl făceau să pară şi mai mic. Eram doar patru pasageri pe cursa de Dar Es Salaam. Mă pregăteam să mă lăfăi. Ora zborului se apropia. Nu vedeam niciun avion cu însemnele Tropical Air. O întârziere nu ne-ar fi picat bine, că aveam doar 90 de minute să prindem cursa de Nairobi.

- Unde e avionul nostru, amice? N-a ajuns încă?
- Ba da, a ajuns. De fapt nici n-a fost plecat azi. Uite-l acolo, mister.
- Unde?

Pitit după un ATR 42 al Precision Air şi obturat de Cessna Caravan-ul Coastal Aviation, şedea un avionaş Piper Cherokee, genul de aparat pe care-l întâlneşti la şcolile de pilotaj sau la companiile de aero-taxi.

- Nu se poate. Are doar 3 locuri. Noi suntem 4. O să zburăm în picioare?
- Staţi fără grijă, mister, o rezolvăm noi. Haideţi la îmbarcare.

Tânărul a luat-o înainte, împingând căruciorul cu bagaje. Valijoara noastră, suficient de mică pentru a fi luată în cabina unui avion normal, părea brusc prea voluminoasă şi prea grea pentru Piper. Cât despre noi, ce să mai zic. Eram prea mari şi prea mulţi.

Fetele au urcat primele, aplecându-se de mijloc pentru a nu da cu capul de tavanul jos. Căutam din ochi un loc în compartimentul pasagerilor, dar nu mai era niciun centimetru liber. Mă pregăteam să mă înghesui cumva în spate şi să zbor cu Crina în braţe, când pilotul m-a oprit. Era un alb din Africa de Sud. Cel mult 30 de ani.

- Îţi plac avioanele, domnule?
- Da, domnule. Ca oricărui băieţel.
- Atunci te invit să iei loc pe scaunul copilotului.
- Vorbeşti serios?
- Fireşte. Piper Cherokee poate fi pilotat în simplă comandă. De ce să irosim un loc?

M-am aşezat lângă sud-african, cu genunchii atingând bordul şi cotul drept ieşind un pic pe geamul deschis.

- O să-l închidem după decolare. E foarte cald.

Pilotul ne-a făcut un safety briefing peste umăr, întrerupându-se din când în când pentru a discuta cu turnul de control. Auzeam totul în căşti. Dacă aş fi apăsat butonul de pe manşă, le-aş fi putut zice două vorbe despre siguranţa zborului în Tanzania. Over and out.

Am rulat spre pistă ca o muscă printre vulturi şi am decolat în bâzâiala singurului motoraş care echipează acest model de avion. Fiecare pală de vânt ne ţopăia în sus şi în jos. Zburam peste Strâmtoarea Zanzibar într-o cutiuţă de tablă, cu 100 de kilometri la oră.

Pilotul a ajustat unghiul de atac şi şi-a luat mâinile de pe manşă. Între timp, spaima se mai risipise şi cătam flămând spre indicaţiile aparatelor de zbor. Altitudinea faţă de nivelul mării, atitudinea faţă de orizontală, viteza, poziţia flapsurilor. Totul arăta exact ca pe calculator, doar că nu puteam da pauză să mă duc la toaletă.

- Văd că ştii câte ceva despre zbor. Te pasionează?
- Am jucat Microsoft Flight Simulator şi am luat o lecţie de pilotaj.
- Înseamnă că te pricepi. Vrei să zbori?
- Glumeşti.
- Deloc. Trebuie doar să menţii direcţia, altitudinea şi viteza actuale. N-ai cum să greşeşti.
- Ăăăă…
- Uite, aeroportul deja se vede. Pune mâna pe manşă.  Hai, hai, fără teamă! Preiau eu la aterizare.

Tu ce-ai fi făcut în locul meu? :-)

Comentarii - 10 Comentarii

  1. Liviu spune:

    Puneam mana pe mansa garantat. Nu mai prinzi asa o sansa prea repede in viata :D .

  2. bogdan spune:

    un looping cel putin :)

  3. andreea s. spune:

    aaa…
    pe mine de frica! :-))

  4. Nicky spune:

    Aha…Tropical Air! Ce ghinion, noi zburam cu Zanair, oare astia te lasa sa pui mana pe mansa?

  5. Anca spune:

    Puneam o mana pe mansa, cealalata, pe maneta de gaz, picioarele pe paloniere si vaaaaaaj! Piper Cherokee e asa draguuuut 8->

  6. Jidi spune:

    Omul care ti-a pus primul mansa in mina a fost Ioan Postolache (Lache), acum vreo 5 ani … remember? :) Tuzla, Diamond DA20 .. YR-SCL parca. Cred ca mai am si pozele de atunci pe undeva …

    Iar mizeria aia de Piper PA-28 zboara undeva la 90 de noduri in croaziera, aprox. 170km/h :)

  7. Andrei spune:

    As fi pus mana garantat pe mansa! Cum spunea si Liviu, nu mai prinzi asa o sansa prea repede:)

  8. akafix spune:

    M-as duce special pentru asta in Tanzania – ma rog, nu numai pentru asta…..

  9. EB spune:

    Bradut….ai un fel de a scrie genial; de-ti creste inima in tine si incepi sa crezi ca, in sfarsit, iti poti depasi limitele. De abia acum te-am descoperit!

  10. Maria spune:

    ah! as merge acolo pentru experienta asta! :-)…

Lasă un comentariu