Tedoo cu Brad Florescu

Tham Lod. Desăvârșitul cerc al vieții.

De la apă, de la păsări și de la lilieci aflăm că miracolele există și că se petrec în fiecare zi, la intrarea într-o peșteră misterioasă din Nordul Thailandei.

Tham Lod Cave Pestera Thailanda 1

La poarta muntelui se aude un ciocănit discret.

- Cine-i acolo?
- Sunt eu, râulețul Tham Lang.
- Și ce vrei?
- Să trec.
- Ești nebun? Vrei să-mi distrugi unitatea de monolit?
- Păi ce să fac? Nu vezi că te-ai așezat fix în mijlocul drumului? Te rog, lasă-mă să trec.
- Nici nu te gândi.

Estul și Vestul, apa și stânca.

Diferențele dintre Occident și Orient pot fi decriptate în cheia dialogului de mai sus. Asia  trăiește în cultul și cultura apei. Apele sunt considerate zeități, oamenii acordă o deosebită grijă poziției vieții în raport cu apa, un pârău, un havuz sau măcar un vas cu apă sunt amplasate în puncte strategice ale fiecărei gospodării. Vesticii au depășit această fază, adoptând cultul pietrei, al edificării și dăinuirii. Occidentul cetăților și al catedralelor plescăie semeț înaintea unui Orient lichid, unduitor, în permanentă schimbare. Dar totul e doar o chestiune de timp.

Un singur lucru uită Vestul: că apa e nemuritoare, pe când pietrele, mai devreme sau mai târziu, se preschimbă în nisip. Apa va aștepta până când stânca se va da la o parte din calea ei. Apa are răbdare. Apa este răbdare.

Dialogul dintre râu și munte a durat câteva milioane de ani și, într-un final, sâcâit de ciocănituri și insistențe, muntele a crăpat un pic ușa.

- Bine, hai, treci, că m-ai înnebunit de cap.
- Mulțumesc. O să fie bine pentru toată lumea, ai să vezi.

Tham Lang a intrat în casa muntelui și și-a croit drum dolofan, ca să-și poată trece bulboanele încărcate cu pești albaștri pe partea cealaltă. Așa a apărut Tham Lod, una dintre cele mai frumoase și mai misterioase peșteri ale Thailandei. Prin ușa întredeschisă au venit apoi păsările, liliecii și, într-un foarte târziu, oamenii.

În sufletul muntelui.

Râulețul împinge mica plută de bambus adânc în sufletul muntelui. O lampă cu carbid luminează pereții celor trei săli uriașe, susținute de coloane calcaroase de peste douăzeci de metri înălțime. Strălucirea rece a lămpii dezvăluie urmele unei foste așezări omenești. Aici o vatră, dincolo un loc plat unde se dormea. Iar deasupra, așternut cu cine știe ce vopsea indestructibilă, un desen reprezentând un cerb și un arc cu săgeata pregătită. Datarea cu carbon plasează lucrarea undeva în zorii creștinismului. Dar primii locuitori ai peșterii veniseră deja cu un mileniu înainte.

Ultima sală servește drept necropolă. Rămășițele a optzeci și trei de sicrie stau aliniate prin firide, scăpând prin crăpături fire de păr și bucățele de os, lucru nemaipomenit dacă ne gândim că, de la ultima înmormântare, au trecut cel puțin șaptesprezece veacuri. Pe vremuri, sicriele se făceau cu simț de răspundere. Și oamenii la fel.

Pluta de bambus tremură pe apă, nerăbdătoare să mă ducă spre ieșire pentru a mă expune adevăratului spectacol. Pe măsură ce ne apropiem de gura peșterii, un șuvoi de chițăieli și ciripituri crește în intensitate, de parcă lumina apusului ar fi căpătat glas. La Tham Lod, frumusețea vine din exterior.

Desăvârșitul cerc al vieții.

Peste trei sute de mii de păsări și de două ori mai mulți lilieci locuiesc peștera. Pe rând, ca să încapă toată lumea. Schimbul se face la răsărit, când liliecii revin acasă de prin păduri iar păsările pleacă la vânătoare de insecte. Și, iarăși, la apus, când rolurile se inversează. Păsările trec la somn, liliecii se trezesc și o zbughesc spre beznă cu radarele pornite.

Totul se petrece într-o ordine magică. Colocatarii își cunosc la perfecție culoarele de zbor, de parcă ar fi ghidați de un turn de control. Păsările se adună într-un prim cerc înalt, la câteva zeci de metri deasupra râului, apoi coboară în spirală către intrare și formează un al doilea cerc, din care se desprind una câte una, lansându-se prin poarta deschisă. Liliecii țâșnesc discret pe lângă pereții stâncoși, fără a interfera nicio secundă cu traiectoria păsărilor. Sunt mici, negri, iuți, nu-i văd, doar îi ghicesc după chițăitul continuu prin care-și ghidează decolarea. O, Doamne, ce dans desăvârșit!

Un milion de făpturi cu creieri cât o unghie reușesc să trăiască în armonie, împărțindu-și echitabil bunătatea Pământului. O pasăre și un liliac au izbutit, fără ajutorul cuvintelor, să alcătuiască un desăvârșit cerc al vieții, în care nu există mici sau mari, învingători sau învinși. Un cerc în care e loc pentru toți să-și întindă aripile și să zboare.

Foto și video: Brăduț Florescu, ianuarie 2012.

Comentarii - 2 Comentarii

  1. [...] Peștera Tham Lod – dacă tot ai ajuns aici, ar fi păcat să nu vezi una dintre cele mai frumoase peșteri din Thailanda. Tham Lod se găsește la 50 de kilometri (o oră și ceva) de Pai, pe drumul către Mae Hong Son. Nu intru în detalii, am făcut-o deja aici. [...]

  2. [...] la granița thai-burmeză, către cel mai înalt vârf al Thailandei și spre adâncul peșterilor Lod și Thab Tao. Andreea, mai curajoasă, a prins și o plimbare prin Chiang Mai cu legendara [...]

Lasă un comentariu