Tedoo cu Brad Florescu

Grecia, Pelopones 2008 (Ep. 3) – Mani, libertate sau moarte!

Mani este o carte, mai degrabă decât un loc. O carte plină de capitole, ca un munte Olimp, plin cu zei. Vă invităm în continuare să vă plimbați cu noi prin Mani, cu mașina, fără să ne grăbim. Putem să […]

Grecia Mani Areopolis 5

Mani este o carte, mai degrabă decât un loc. O carte plină de capitole, ca un munte Olimp, plin cu zei. Vă invităm în continuare să vă plimbați cu noi prin Mani, cu mașina, fără să ne grăbim. Putem să ne oprim oriunde vi se pare ceva interesant. Nu putem să dormim nicăieri, pentru că vrem să ajungem la capăt. Dacă obosiți, ne așezam pe marginea drumului, între maci. Dacă vă e foame, culegem o măslină.

KARDAMYLI – Where the story begins and probably ends

Am ajuns în Mani, luându-ne după o carte pe care am găsit-o într-un magazin din Nafplio.

Kardamyli este locul în care trăiește Patrick Leigh Fermor, autorul singurei scrieri despre Mani care a dobândit cunoaștere internațională – “MANI – Travels in the Southern Pelponnese” – un om atât de îndrăgostit de aceste locuri încât, la bătrânețe, și-a construit o căsuță facing the sea în care a locuit până nu demult cu soția sa, Joan (căreia îi este dedicată cartea).

Am oprit mașina sub un cais și am luat-o pe străzi, cu o sticlă de vin de Porto Kagio, sperând că putem să îi spunem “Mulțumim că ne-ați adus într-un loc atât de complicat și de răvășitor”. Dintr-un balcon ne privea fix o doamnă blondă care, pe deasupra, mai vorbea și engleză. Am întrebat-o dacă știe unde e casa domnului Fermor deși probabil ar fi aflat imediat ce dacă s-ar fi uitat la cartea cu care defilam în brațe. Ne-a răspuns cu multă bucurie că e în următorul bay, că se vede de sus, din stradă, dar că domnului Fermor nu îi place să fie deranjat, nu primește viztatori, s-a însingurat și retras definitiv după ce i-a murit soția.

Cu speranță, am mers mai departe, până ce ne-a ieșit în drum o doamnă în vârstă, cu care am intrat în vorbă. Era austriacă și, bineînțeles (lumea asta mică), era prietenă cu domnul Fermor. Ne-a arătat poteca spre casă, asigurându-ne că nu vom avea prea multe de văzut, scriitorul împrejmuind viluța cu un zid înalt, ca să își păzească intimitatea.

“Mr Fermor is very very old, he is 96 or 97. He does not come out often, but this Easter he spent the evening here, with us. I know him because of a friend of mine, who is writing now a book about Mr. Fermor.”

Poteca era plină de șerpi, după cum lesne puteam auzi și vedea.  Înarmați cu crenguțe,  măturam pământul înaintea pașilor și speram să merite. Din păcate, doamna avusese dreptate: un zid din pietre de munte, după care se zăreau niște ferestre înalte, atât puteam zări din casa scriitorului. Am pus sticla de vin pe unul dintre ziduri și am plecat din Kardamili, nu înainte de a vedea casuțele frumoase cu camere pentru turiști, plajele albe, tavernele alb-albastre.

Lângă taverne: librarii cu cartea domnului Fermor.

Recomandarea noastră: Hotelul KALAMITSI, care se mândrește punându-și imediat lângă nume “Run by Family”.

Călătoria în sudul Peloponesului abia începe!

 

PROASTIO – satul-biserică

Așa îl descriu localnicii, adăugând deja-celebra zicală “Dacă ai un prieten în Proastio, nu mai ai nevoie și de un dușman!”. Se spune că oamenii din Proastio au fost întotdeauna în totală contradicție cu orice spuneau sau făceau vecinii lor din Mani. Contrar așteptarilor, Proastio nu înseamnă ce vă vine să credeți, ci “periferie”. Sătucul are nu mai puțin de 30 de biserici (!), așezate una lângă alta, dintre care cea mai veche a fost construită la 1800. Unele dintre ele sunt doar niște grote mici, cu uși care stau de obicei deschise pentru curioși.

Dacă găsiți o cazare, spuneți-ne și nouă. Am văzut doar multe locuri de campare.

STOUPA – orașul lui Zorba Grecul

Nikos Kazantzakis l-a întâlnit pe Alexis Zorba pe o plajă din Stoupa, mare parte din acțiunile din carte petrecându-se aici. Astfel că tot ce pot să spun despre Stoupa ar fi:

• “If a woman sleeps alone, it puts a shame on all men.”

• “All right, we go outside where God can see us better.”

• “It was the dancing When my little boy Dimitri died…and everybody was crying… Me, I got up and I danced. They said, “Zorba is mad.” But it was the dancing — only the dancing that stopped the pain.”

Cele mai multe taverne din Stoupa sunt pe malul mării, formând un bulevard care, la amiază, e plin de oameni. Găsiți aici agenții care închiriază biciclete, scutere sau mașini. Se spune că Stoupa e mai degrabă un loc pentru familii. Poate de asta singurul club care ține deschis până spre răsărit se află la 2 kilometri distanță!

Lângă taverne: pisici grase, ca niște pisici de pirat

1 2 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu