Tedoo cu Brad Florescu

Pe Laos în sus (3). Luang Prabang. All the crazy shit I did tonight.

Ce treabă are David Guetta cu migrațiile care au desenat structura etnică și culturală a Asiei și cum a conspirat Universul pentru ca eu să ajung la Nong Khiao.

Abia când David Guetta și-a încetat confesiunile, luminile scenei s-au stins și toate privirile s-au întors către mesele lor, Nikos și-a băgat micul car transmisie în rucsac și a văzut că mai sunt oameni la masa noastră. A dat noroc cordial cu fiecare, dar parcă și-a ținut mâna cu o secundă în plus în cea a Manuelei.

– Niiikossss, a șuierat galant grecul.
– Manuelllla, a zurgălăit nemțoaica.

Apoi s-au uitat spre mine, fiecare cu altă întrebare în priviri. Le-am răspuns amândurora cu un evaziv: “Și acum vă declar soț și soție.” După care l-am deturnat un pic pe grec într-o ședință de mentalism. Am și eu tehnicile mele de zăpăcit lumea.

– Auzi, Nikos? Tu ești cumva muzician?
– Da! Cum naiba ți-ai dat seama?
– Destul de simplu. E clar că ești artist după modul în care te îmbraci și te porți. Pictor, sculptor, sau cineast nu ai cum să fii, pentru că ai filmat și fotografiat ca un amator. Balerin în niciun caz după cum mergi pe stradă. Ești prea de gașcă pentru un arhitect și prea amabil și entuziast pentru un scriitor. Scriitorilor le pute totul, uită-te la mine. A mai rămas doar muzica. Îndrăznesc chiar să afirm că ești chitarist.
– Hai dă-o încolo, pe asta cum ai dibuit-o?
– Asta a fost partea cea mai simplă. După buricele degetelor de la mâna stângă. Sunt plate și întărite de la atâta umblat pe coarde.
– Hai că mi-a plăcut. Da, sunt muzician. În timpul verii cânt pe la tavernele din insule, toamna și iarna – la Salonic, iar primăvare, din banii pe care i-am strâns, mă duc în lume.
– Se câștigă atât de bine din cântat la voi acolo?
– Nu atât de bine. Dar sunt chibzuit și mă descurc.

Am rămas doar noi trei în tot Hive-ul. Ceilalți clienți s-au ridicat imediat după show și au plecat cine știe pe unde. Apare și tornada Peter, mă întreabă cum a ieșit sesiunea foto, îi explic ce s-a întâmplat, nu pare foarte afectat, e evident că nu se aștepta la mare lucru din partea mea, un băiat netatuat din România care cică are și el un blog. Îi mulțumesc pentru efort și-l asigur că am să-i trimit cele mai bune cadre, apoi mă întorc la ai mei.

Nikos și Manuela sunt angajați deja într-o discuție despre cele mai frumoase insule ale Eladei pe care, firește, grecii le știu și nemții nu. Dacă ar vrea ea, Manuela, să vină într-o zi să le vadă, menestrelul i le-ar arăta cu cea mai mare plăcere, la pachet cu colecția lui de discuri. E clar că o place pe profa de germană și nu văd nici un impediment în asta, în fond sunt de aceeași vârstă și au o sumă de afinități comune, ultima dintre ele fiind persoana mea.

Îmi sunt deja dragi amândoi, așa cum stau aici, parcă puși cu mâna de un Dumnezeu al călătorilor care face ca drumurile unor străini, niște firicele subțiri fluturate de timp, să se împletească uneori într-o țesătură rezistentă și colorată, bună de pus pe catargul oricărei corăbii. Îmi pare rău să mă despart de ei.

A, stai, că mi-am dat o idee.

– Nikos, tu ce planuri ai?
– Mâine plec.
– Unde?
– Stai așa, să mă uit cum îi zice.

Scoate din buzunar un bilețel mototolit și citește:

Nikos: Noong Khi-a-o.
Eu: Ce??? Mergi la Nong Khiao?
Nikos: Da, cu barca de 8.30.
Eu: Ia dă-mi să văd biletul…ahaaaaa, deci tu ești pasagerul cu numărul 1. Iar eu, uite aici, sunt pasagerul cu numărul 2!
Nikos: Cum? Și tu mergi mâine la Nong Khiao?
Eu: Da, încerc!
Nikos și eu: Deci ne mai trebuie un pasager ca să fim siguri că pleacă barca!

(pauză de o secundă)

Eu și Nikos: Manuela, vrei mergi cu noi???
Manuela: Mă luați? Sigur că da! Mai găsesc deschis la agenția de bilete?
Eu și Nikos: Se închide la 9. Fugi!

10 minute mai târziu, profa de germană reintra triumfătoare în The Hive, fluturând în mâna dreaptă tichetul de barcă. La o privire mai atentă asupra bucățelei de hârtie, oricine putea observa numărul 3 ștampilat în colțul din dreapta sus. Toți pasagerii pentru Nong Khiao ședeau la aceeași masă și îi mulțumeau Cerului pentru întâmplare.

Apoi Nikos a început să vorbească din senin despre iubire. David Guetta, ai trăit degeaba.

(va urma)

Fotografii de Brad Florescu (vezi galeria). Echipament: SONY NEX-7.

1 2 3 4 5 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 6 Comentarii

  1. Lucia says:

    Bradut, am savurat literalmente aceste randuri. Ai o dibacie aprte in ale scrisului care confera culoare si viata evenimentelor relatate. Am vazut totul aievea si am trait senzatii organice. Multumesc mult ca ma porti prin aceste taramuri prin care sunt slabe sperante ca eu sa ajung vreodata. I am forever grateful. Peace out!

  2. Oana says:

    Foarte frumos articolul, l – am savurat pe indelete la o cafea, merg tare bine articolele tale cu diminetile blande de toamna. Astept continuarea:)

  3. andrei says:

    Excelent scris.Ai talent nu gluma, maestre.Daca ai avea si timp mai mult, poate ai scrie mai des pe blog.

  4. myselfaround says:

    Ai un talent aparte. Am inceput prin a citi un articol despre Bangkok si nu am mai putut lasa “blogul din mana”. Zilele astea sunt pe cale sa epuizez articolele pe care le-ai scris. Mi-au placut toate.

  5. Bogdan says:

    O adevarata placere sa citesc povestea. De-abia astept continuarea 🙂

  6. nico patterson says:

    Articolul, BRAVO Maestre!Cu muzica greceasca la sfatsit, BAM! Nailed it! Cine canta bre ca mi-ai facut o pofta de muzica gretzili…….

Lasă un comentariu