Tedoo cu Brad Florescu

Pe Laos în sus (3). Luang Prabang. All the crazy shit I did tonight.

Ce treabă are David Guetta cu migrațiile care au desenat structura etnică și culturală a Asiei și cum a conspirat Universul pentru ca eu să ajung la Nong Khiao.

Laos Mekong Cruise-195-2

Una dintre secvențele iconice ale seriei Indiana Jones, dar și ale documentarelor de popularizare a științei este aceea a temerarului vestic care, înaintând fără preget prin jungla deasă a tropicelor, dă la o parte țesătura impenetrabilă de liane pentru a dezvălui imaginea unui templu maiestuos, ascuns în uitare timp de veacuri întregi.

Ce a descoperit Mouhot?

Într-un astfel de mit a fost mumifiat naturalistul francez Henri Mouhot, creditat oficial că ar fi descoperit faimosul Angkor Wat din Cambodgia. “Descoperirea” lui Mouhot este una dintre primele mistificări mediatice din era târzie a explorărilor și, în egală măsură, începutul sfârșitului atât pentru rigurozitatea științifică a unor astfel de demersuri cât și pentru înțelegerea corectă de către publicul larg a raportului între civilizații.

În realitate, Angkor Wat nu a fost descoperit de Mouhot – întrucât el nu fusese pierdut niciodată de khmeri, iar mulți alți europeni relataseră despre existența complexului cu ani înainte – ci popularizat de acesta într-o manieră pe cât de plastică pe atât de hazardată științific. Mouhot a transformat istoria într-o telenovelă pe care mediile politic și publicistic din Franța au propagat-o agresiv, potrivit țelurilor propagandistice ale momentului.

Autorul nici n-a apucat să se bucure de statutul său de descoperitor al Angkor Wat – pe care dealtfel nici nu și l-a arogat vreodată -  întrucât lucrarea sa “Călătorii în Siam, Cambodgia, Laos și Annam (Vietnam)” a fost publicată și și-a câștigat celebritatea abia după moartea autorului, ale cărui rămășițe pământești nu s-au mai întors în Franța, ci zac îngropate la Luang Prabang, pe malul drept al râului Khan, un afluent minor al Mekongului.

Pensiunea mea e vis-a-vis, pe malul stâng.

Din expedițiile sonore – și, să recunoaștem, temerare pentru vremurile lor – ale lui Mouhot ori ale altor exploratori francezi împinși fie de curiozitate fie de pofta de mărire, în zilelele noastre a rămas doar un ecou vag și alterat: In-do-chi-na. Sau, în variantă anglo-saxonă, Lao-Viet-Cam.

Laos, Vietnam, Cambodgia, trei țări răsărite din fumul armelor occidentale pe teritorii cândva împărțite, după granițe îndelung udate cu sânge, de o multitudine de regate independente. Că un călător al zilelor noastre le privește ca pe mai-mult-sau-mai-puțin-același lucru e regretabil în aceeași măsură în care același călător, de aceeași profunzime, pune într-o oală Ungaria, Bulgaria și România.

Dar ce să-i faci…Cu cât distanța e mai mare, cu atât lucrurile se văd mai neclar.

Luang Prabang. Banane gratis.

De la Pakbeng la Luang Prabang n-am notat nimic nou. Aceeași curgere leneșă a fluviului, același barcaz îngust de lemn și aceleași arhetipuri de indianajonși moderni cu pălăriuțe de hipster și păr abundent la subsuori.

Ajunși în port, ne-a înconjurat cu promptitudine gașca salesmen-ilor de camere ieftine prin pensiuni. L-am urmat pe acela dintre ei care părea spălat recent, vorbea o engleză acceptabilă și zâmbea mai mult. Același lucru l-au mai făcut câțiva pasageri, atrași de oferta irezistibilă pe care le-o oferea reprezentantul pensiunii: free bananas all day long.

Pensiunea e aproape la fel de curată ca băiatul care mi-a vândut-o. La recepție, doi tinerei adormiți își și iau tot timpul din lume și încă un pic peste pentru a face copii după pașapoarte. Există camere ieftine, de cinci dolari și camera luxoase, de zece. Optez fără să ezit pentru această din urmă categorie, care are în plus balcon și baie proprie. Cehoaicei de lângă mine, care s-a servit deja din mănunchiul de banane pitice de pe tejghea, i se pare prea scump și parcă-parcă îmi aruncă o privire disprețuitoare: iete-l și pe parvenitu’ ăsta!

Îmi spăl rușinea în cameră, cu apa călduță pe care Soarele a încălzit-o toată ziua înainte de a-i da drumul prin țeava dușului. De partea cealaltă a Khan-ului strălucește o grădină frumoasă, plină de arbori cu flori roșu-aprins. Câțiva copii se aleargă printre bambușii de pe mal, secondați în zbenguiala lor de o haită de cățeluși pătați. Din casa vecină se aude un aparat de radio pe unde medii. 

1 2 3 4 5 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 6 Comentarii

  1. Lucia spune:

    Bradut, am savurat literalmente aceste randuri. Ai o dibacie aprte in ale scrisului care confera culoare si viata evenimentelor relatate. Am vazut totul aievea si am trait senzatii organice. Multumesc mult ca ma porti prin aceste taramuri prin care sunt slabe sperante ca eu sa ajung vreodata. I am forever grateful. Peace out!

  2. Oana spune:

    Foarte frumos articolul, l – am savurat pe indelete la o cafea, merg tare bine articolele tale cu diminetile blande de toamna. Astept continuarea:)

  3. andrei spune:

    Excelent scris.Ai talent nu gluma, maestre.Daca ai avea si timp mai mult, poate ai scrie mai des pe blog.

  4. myselfaround spune:

    Ai un talent aparte. Am inceput prin a citi un articol despre Bangkok si nu am mai putut lasa “blogul din mana”. Zilele astea sunt pe cale sa epuizez articolele pe care le-ai scris. Mi-au placut toate.

  5. Bogdan spune:

    O adevarata placere sa citesc povestea. De-abia astept continuarea :)

  6. nico patterson spune:

    Articolul, BRAVO Maestre!Cu muzica greceasca la sfatsit, BAM! Nailed it! Cine canta bre ca mi-ai facut o pofta de muzica gretzili…….

Lasă un comentariu