Tedoo cu Brad Florescu

(P) 11 semne după care îți dai seama că ești în roaming.

11 lucruri pe care ajunge un om normal să le facă atunci când se află în roaming. Și un happy end la toată povestea.

Articol scris și publicat la invitația Vodafone România.

1. Nu trimiți niciun SMS în țară înainte de a-l scrie și rescrie pe o ciornă. Duci meșteșugul conciziei la perfecțiune. Renunți la vocale și în scris și în vorbire. Cv d gnl.
2. Pui trei rânduri de parole la ecranul telefonului ca să nu apelezi cumva din greșeală în timp ce îl ții în buzunar.
3. Pentru că cele trei rânduri de parole nu-ți dau suficientă siguranță îți smulgi toate buzunarele.
4. Ca să afli ce se mai întâmplă în lume îți cumperi un ziar. Te apuci să înveți poloneza ca să înțelegi ce scrie în el.
5. Dezinstalezi aplicațiile Facebook, YouTube și Instagram. Tentația e prea mare, plus că nu se știe cum îți alunecă degetul. Încerci să dezinstalezi și opțiunea de internet mobil, dar nu știi cum și nici nu poți accesa un tutorial. Plângi puțin.
6. Ai pe playerul audio înregistrări cu toți cei dragi. Le asculți din când în când și răspunzi la replicile lor. Plângi mult.
7. Îți deschizi o căsuță poștală. Cumperi hârtie, plicuri, timbre și stilou. Reînveți să scrii de mână.
8. De ziua ta intri pe Twitter 30 de secunde. Râzi puțin.
9. Ca să-ți rezervi o cameră pentru următoarea destinație intri într-o agenție de turism. Nu crezusești până atunci că locurile astea chiar există.
10. Pentru că nu poți folosi TripAdvisor intri într-un restaurant la întâmplare, neștiind dacă este sau este nu cel mai bun din oraș. Mănânci cu noduri.

11. Deși nu crezi în Dumnezeu, mergi la biserici și dai acatiste pentru eliminarea tarifelor de roaming. Deși nu există, Dumnezeu îți împlinește rugăciunea.

***

Cred că a aflat deja toată lumea vestea bună: începând din 15 iunie, toți operatorii de telefonie mobilă din Uniunea Europeană vor elimina costurile suplimentare de roaming pentru clienții care călătoresc pe teritoriul Spațiului Economic European (statele UE plus Liechtenstein, Islanda și Norvegia).

Compania Vodafone, însă, a decis că anul acesta vara trebuie să înceapă mai devreme, și a eliminat tarifele de roaming încă de la începutul lunii aprilie atât pentru serviciile de voce (apeluri primite sau efectuate) cât și pentru SMS sau date. E un cadou pe care Vodafone îl face la a douăzecea sa aniversare.

Măsura este valabilă pentru clienții Vodafone care își fac abonamente noi, pentru cei care își reînnoiesc abonamentele începând de la 10 EUR (persoane fizice) sau 13 EUR fără TVA (persoane juridice) și pentru cei care își activează extra-opțiunile la cartelele preplătite de la 8 EUR în sus.

În ideea că se apropie mini-vacanța de 1 iunie, vestea ar trebui să îi bucure pe cei care au de gând să zburde liberi prin Europa împreună cu piticii lor, reali sau din căpuț.

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu