Tedoo cu Brad Florescu

Otopeni Live, cu trupa vocal-instrumentală “Turnul de Control”.

Cum arată traficul de pe Otopeni văzut de la etajul 9 al turnului de control. Şi mai ales cum arată controlorii de trafic.

RTW TaromDSC00086

Înainte de proliferarea televiziunii, pe vremea când oamenii spuneau mai multe şi se vedeau mai puţin, DJ-ii aveau doar voce, nu şi chip, iar fiecare ascultător încerca să construiască mental o figură pentru glasul din difuzor. Aşa au apărut vocile brunete, vocile cu ochi căprui, vocile grăsuţe şi vocile cu păr pe piept, care de cele mai multe ori nu aveau nicio legătură cu organismul emitent.

Adevărata faţă a controlorilor de trafic de la Otopeni

Când l-am văzut pe Cristian Oprescu, mi­-am adus aminte de anii pe care i-am petrecut în radio. Omul din faţa mea nu arăta ca vocea din turnul de control, acea voce metalică, impersonală, expeditivă şi agasant de profesională. Cu părul lung, cârlionţat, blugi rupţi, cercel în ureche şi un zâmbet instalat permanent în colţul gurii, controlorul de la Otopeni se afişa ca un artist. Cât am urcat cu liftul până la etajul 9, mi-a povestit despre cursurile de fotografie pe care le urmează în timpul liber şi mi-a pus eterna întrebare: Nikon sau Canon?

Un om vesel şi relaxat, pe care l-ai fi văzut mai curând făcând solouri de chitară într-o trupă rock decât dirijând traficul aerian. M-am gândit că domnul Oprescu e o excepţie şi că, imediat ce voi ajunge pe puntea de comandă, voi întâlni “adevăraţii controlori de trafic”, acei funcţionari traşi la patru acre.

Scena de la 9

Aş, de unde? Camera din vârful turnului semăna cu o scenă de festival, pe care formaţia rock “Turnul de Control” tocmai îşi începuse show-ul. Fiecare component îşi cânta partitura într-o concentrare naturală, de om care face asta dinainte să se nască. Şi care mai are timp să arunce şi câte o mucalită peste umăr, către mine şi gazdele mele de la TAROM.

- De două lucruri mi-a fost urât în viaţă: de cătănie şi de Bucureşti. Am făcut 5 ani de armată şi de 30 de ani lucrez aici.

Domnul Marin Gheorghe, a.k.a. “Marinuş” ne întâmpină bucuros de oaspeţi şi pus pe poante. E un bun actor şi, pentru un minut, chiar dă impresia că ne acordă atenţie. Dar nu e aşa. Mintea lui e fixată pe aeronava ATR a TAROM care apăruse pe radar. În cuvinte scurte şi puţine,  domnul Marinuş îi transmite pilotului coordonatele necesare, primeşte confirmarea şi rămâne cu ochii pe radar.

- La aterizări, piloţii au foarte multe lucruri pe cap. N-au timp de discuţii. Le dai informaţiile scurt şi la obiect şi îi laşi în pace, să se concentreze pe manevre.

Otopeni is not an easy job

Să fii controlor pe Otopeni nu e o muncă uşoară. Chiar dacă aeroportul nu se confruntă cu traficul de pe Heathrow sau Atlanta, condiţiile meteo specifice şi lipsa unor dotări fac treaba cât se poate de grea. Aeroportul, amenajat pe locul unei foste bălţi, atrage ceaţa ca un magnet. În condiţii de vizibilitate slabă şi în absenţa unui radar de sol, turnul se bazează doar pe comunicaţii pentru a controla şi coordona activitatea la sol. Pe lângă asta, din cauza hotelurilor construite în axul pistei, apar curenţi de forfecare deranjante pentru piloţii angajaţi în aterizări.

O altă problemă o reprezintă numărul mic de speed taxiways, acele bretele de degajare rapidă a pistelor. La orele cu trafic aerian intens, este esenţial ca avioanele aterizate să elibereze cât mai iute pista, făcând loc celor care vin din urmă.

Dacă avionul nu iese repede, domnul Marinuş trebuie să-i dea celui din spate comanda go around. Adică îl trimite să ia toată manevra de apropiere şi aterizare de la capăt. Sau îl pune în holding pattern, ceea ce presupune că pilotul va zbura în jurul aeroportului până când îi vine iarăşi rândul la aterizat. Toate acestea induc întârzieri, combustibil irosit şi disconfort pentru pasageri. Sau incidente ca cel din 1997, când un Boeing 737 TAROM a lovit un vehicul de mentenanţă.

La ora aceasta liniştită şi senină a dimineţii târzii, nu sunt probleme. ATR-ul a eliberat pista cu mult înainte ca urmăritorul lui, un Airbus al easyjet, să se înscrie la aterizare. E şi ultimul avion pe care domnul Marinuş îl aduce la sol pe tura de astăzi. O colegă preia radarul, căştile şi răspunderea pentru următoarele două ceasuri. Trupa “Turnul de control” are un nou solist vocal.

Pornind din underground

Pentru cei care doresc ca într-o bună zi să urce pe marea scenă de la etajul 9 al turnului de control, la demisolul clădirii este amenajat un simulator. Toate trupele mari au pornit din cluburi underground, nu?

Simulatorul e conceput şi instalat de aşa manieră încât proiecţia pe peretele circular pare mai reală decât ceea ce vedeam adineauri prin ferestrele turnului. Domnul Marinuş lucrează cu echipe de câte 5 elevi: trei la pupitrele de control şi doi la cele de „piloţi”

“E important să ne punem şi în locul piloţilor, pentru a învăţa să comunicăm mai bine cu ei.”

Odată învăţăceii instalaţi la posturi, instructorul simulează diferite situaţii sau evenimente, evaluând rapiditatea şi corectitudinea măsurilor luate de elevii-controlori. Simulatorul poate replica aproape orice aeroport din lume, orice model de avion comercial, orice condiţii meteo sau situaţii de urgenţă. Elevii controlori pot studia situaţia fie din turnul aeroportului virtual, fie din cockpitul pilotului.

Domnul Marinuş apasă pe butoane şi ne plimbă de la vară la iarnă, de la noapte la zi şi de la Otopeni la Băneasa, unde organizează mai întâi un incendiu la motoare, apoi o scurtă şi amuzantă urmărire de avioane. Simulatorul redă până şi casele contruite în axul pistei, semafoarele de la intrarea în aeroport şi maşinile care trec pe DN1. O jucărie foarte, foarte serioasă. Cine sunt meseriaşii din spate?

- Simulatorul e făcut de un român, Cosmin Bodea, controlor de zbor la Cluj. Dacă mă întrebaţi pe mine, aveţi în faţă unul dintre cele mai bune simulatoare de acest gen din sudul Europei. Tocmai pentru că e conceput de un controlor, de un om care înţelege cu ce se mănâncă meseria asta.

Părăsim simulatorul într-un backing vocals de glume ale personalului tehnic. Doamnele de la TAROM sunt frumoase tot timpul, dar mai ales atunci când râd.

O zi mai târziu, la bordul Airbusului care urmează să mă ducă la Londra, arunc o privire pe hublou şi văd turnul de control. Zâmbesc. Parcă se aude muzică. Rock’n’Roll, domnilor!

Foto şi video: Brăduţ Florescu, Octombrie 2011.

Comentarii - 5 Comentarii

  1. sorin spune:

    Vreau si eu sa ajung in turnul de control…:X

  2. Tedoo spune:

    In atentia cititorului care s-a semnat “cucurica”: nu am cum sa public comentariul dumneavoastra intrucat acesta aduce niste acuzatii grave la adresa domnilor Marin Gheorghe si Cristian Oprescu, afirmatii pe care s-ar cuveni sa le dovediti si semnati. Daca doriti sa faceti acest lucru, va invit sa-mi scrieti pe adresa brad at tedoo punct ro. Multumesc.

  3. [...] trimitea pe email “programul de tratament”: o vizită la Turnul de Control de la AIHCB (despre care am scris deja aici), un tur al facilităților de mentenanță și o șuetă la cafea cu piloții care aveau să mă [...]

  4. [...] magică. Colocatarii își cunosc la perfecție culoarele de zbor, de parcă ar fi ghidați de un turn de control. Păsările se adună într-un prim cerc înalt, la câteva zeci de metri deasupra râului, apoi [...]

Lasă un comentariu