Tedoo cu Brad Florescu

O oră la Mamaia, episodul 1. 1985. Începutul unei prietenii. Primele scrisori.

1985, Mamaia. Yvette – 13 ani și Mihai – 14 ani stau de vorbă o oră pe faleză. Schimbă adrese și încep să corespondeze. Acestea sunt primele lor scrisori.

Yvette la Mamaia, 1985.

De Yvette Larsson. Traducere din limba engleză de Brad Florescu.

Prolog.

Aveam 13 ani în 1985, când am venit la Mamaia. Părinții cumpăraseră un pachet de vacanță pe coasta Mării Negre pentru că li se păruse o afacere bună. Costa puțin. Mai târziu, mama a recunoscut că făcuseră o alegere naivă. Pregătindu-ne pentru călătorie, nu realizam că urma să vizităm una dintre cele mai strict controlate țări din Europa acelor ani.

Într-una dintre serile acelei vacanțe la Marea Neagră, am făcut cunoștință cu un grup de tineri români (sub atenta supraveghere a părinților mei) cu care am stat de vorbă nu mai mult de un ceas. Când ora s-a sfârșit, am schimbat adrese cu unul dintre ei, Mihai și, pentru următorii 18 ani, între 1985 și 2003, ne-am scris cu regularitate.

Se poate spune că eu și Mihai am crescut împreună cumva. Ne-am împărtășit micile sau marile evenimente ale adolescenței și ne-am urmărit unul altuia trecerea la maturitate. Dar viețile noastre și oportunitățile pe care ni le ofereau erau diametral opuse. Suedia – liberă și deschisă. România – sufocată de controlul statului. Despre așa-zisa Revoluție am aflat tot din scrisorile pe care mi le trimitea Mihai.

În 2003 am pierdut contactul cu el. Locuiam în Franța la acel moment. Opt ani n-am mai știut nimic de Mihai. Abia în 2011, vărul lui m-a găsit pe Facebook și, prin el, am refăcut legătura. Ne-am reîntâlnit în septembrie 2011, la douăzeci și șase de ani după acea oră petrecută împreună la Mamaia.

Povestea lui Mihai imploră să fie spusă.

Este o poveste despre cine suntem în adâncul sufletului nostru și despre cum societățile în care trăim ne modelează identitatea. Clasicul echilibru între moștenirea genetică și mediul de dezvoltare.

Este și o poveste despre speranță și tărie, despre clarviziune în vremuri tulburi, despre capacitatea de a fi sincer cu tine și de a nu-ți pierde busola principiilor atunci când ești pus față în față cu situații dificile. Despre a ține capul sus atunci când corabia pe care navighezi intră în inima furtunii. Este o poveste despre cum să îți gestionezi dezamăgările și furia, despre cum să mergi înainte atunci când totul încearcă să te tragă înapoi. Despre răbdare și despre o imensă dragoste de viață.

Dar mai presus de orice, este o poveste despre prietenie și dragoste și despre cum un moment microscopic din viețile noastre ne poate influența întregul destin.

Yvette Larsson, Copenhaga, Septembrie 2011.

1985. Începutul unei prietenii.

Nici eu, nici ai mei nu știam prea multe despre România la acea vreme. Știam doar că e o țară din Estul Europei, dincolo de Cortina de Fier. Ne-am simțit ca niște exploratori cât am stat la Mamaia. Era interesant să vedem cum e viața într-o țară atât de diferită de Suedia.

Într-o seară, am întâlnit un grup de adolescenți români pe terasa hotelului Dacia din Mamaia, unde eram cazați.

Eram o puștoaică de 13 ani și toată lumea era a mea. Venisem în vacanță cu părinții și bunicii la Mamaia, România. Trăiam o mare aventură.

În seara cu pricina purtam o rochiță sport verde, foarte la modă pe vremea aceea și o cordeluță roz peste părul făcut permanent după moda anilor ’80. Era cald, peste 30 de grade, și pielea mă ardea după o zi întreagă pe plajă.

Printre băieții români de pe terasă era unul care vorbea engleză: Mihai, cel mai deschis și mai curios dintre ei. Era tot numai conversație, de la vorbe la limbajul trupului. Mihai avea o personalitate extraordinară și un debit verbal copleșitor. Nerăbdarea lui de a afla cum e lumea de dincolo de granițele României nu avea limite. Întrebările curgeau din el ca o un râu scăpat din matcă.

Mihai 1985

Nu era prea înalt pentru vârsta lui. Avea părul negru, scurt și ochi ca de St. Bernard, cu pleoape leneșe. Ce mă șochează astăzi este cât de limpede îmi amintesc determinarea lui de-atunci. Privesc înapoi spre acea oră la Mamaia și îmi pare evident că băiatul acela avea în sânge dorința și puterea de a lupta pentru a-și câștiga libertatea.

Înainte de despărțire Mihai m-a întrebat dacă aș vrea să corespondăm. Am acceptat, am făcut schimb de adrese și, imediat ce am ajuns acasă, în Suedia, am primit prima scrisoare de la el. Prima dintr-un șir care avea să continue pentru următorii 18 ani.

Acestea sunt scrisorile noastre, scrise de mână. La început, engleza noastră nu era grozavă. Eram doi copii, de 13 și 14 ani, care o învățau la școală, ca limbă străină. Am editat epistolele pentru a le face inteligibile și ușor de citit pentru tine. Traducerea lui Brad in engleză în română încearcă să păstreze ceva din spiritul limbajului nostru adolescentin.

MIHAI. PRIMA SCRISOARE. 15 iulie 1985

Dear Ivette,

Sunt sigur că ai ajuns cu bine în Suedia. Simt că am putea fi buni prieteni, mai ales că și ție îți place sportul. Și eu practic un sport care în engleză se numește “run”. Sunt atlet. După sport îmi plac muzica și lectura.

Îmi place muzica bună. Artiștii mei preferați sunt, în ordine: Michael Jackson, Lyonel Richie, Cyndi Lauper, Stevie Wonder cu “I Just Call to Say I Love You”, Bob Dylan, Taco, Raff, Laura Branigan “Self Control”, Diana Ross și mulți alții.

Îmi place și celebra trupă PRINCE. Sunt cei care cântă “Purple Rain”.

Și să citesc îmi place. Citesc multe cărți. “Robin Hood și oamenii săi”, “Povestea covorului zburător”, “Romeo și Julieta”, “Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain. M-a impresionat foarte mult cartea “Prinț și cerșetor”.

Vreau să-ți scriu o poveste amuzantă: într-o zi, Napoleon căuta o carte în bibliotecă. A căutat-o ce-a căutat-o până a dat de ea pe un raft. Dar raftul era prea sus pentru el și nu putea ajunge la carte, nefiind tocmai un bărbat înalt. Unul dintre cei mai înalți oameni din armata lui Napoleon, Mareșalul Moncey, s-a oferit să îl ajute: “Permiteți-mi, Sire, sunt mai înalt decât majestatea voastră”. La care Împăratul i-a răspuns furios: “Mareșale, nu ești mai înalt, ești doar mai lung.”

Acum închei și sper că o să vrei să-mi răspunzi repede.

Your friend,

Mike

Primul meu corespondent din străinătate

I-am răspuns repede. Scrisoarea lui mă bucurase enorm. Era primul străin cu care corespondam. Eram fericită să aflu că și lui, ca și mie, îi plăceau atletismul, muzica și lectura.

Prima lui epistolă conținea o anecdotă. Stilul lui, acest simț al umorului pe care-l regăsesc la mulți români…Un prieten mi-a spus cândva că românii foloseau umorul ca un mijloc de a supraviețui traiului cenușiu și amar din anii comunismului. Un umor adesea sarcastic și plin de ironie.

Mihai nu avea să primească niciodată prima mea scrisoare.

M-am întrebat, revoltată, de ce. La acel moment nu înțelegeam multe lucruri. Eram doar doi adolescenți care-și scriau unul altuia.

Eram atât de fericită să-i pot răspunde în engleză.

A doua scrisoare, însă, a ajuns la el.

YVETTE. A doua scrisoare trimisă, prima primită de Mihai. 11 octombrie 1985.

Yvette. A doua scrisoare.

Dear Mihai,

Încă n-ai primit scrisoarea mea? Am expediat-o la începutul lui august. Poate că n-a ajuns, fiindcă până acum n-am primit niciun răspuns de la tine. Prima ta scrisoare m-a făcut FOARTE FOARTE FOARTE fericită, fericită să primesc vești de la cineva din România. Am primit doar o scrisoare, de la TINE.

Te cheamă MIHAI sau MIKE? Îmi place mai mult Mihai dacă nu te superi. Așa am scris și pe plic. Ai o fotografie cu tine? Îți trimit una cu mine după ce m-am întors din România. Sper foarte tare să pot veni din nou acolo vara viitoare, fiindcă mi-a plăcut la Mamaia și mi-a plăcut și de câțiva dintre voi.

Ai început deja școala? Eu da. Am început materii noi ca Fizica, Biologia, Studiile Tehnice, care mi se par plictisitoare. Materiile care-mi plac cel mai mult sunt: Franceza, Suedeza, Engleza, Sportul, Înotul și Geografia. Îmi place să citesc despre alte țări.

Vorbești și alte limbi în afară de română și engleză?

Cum îi chema pe băieții cu care m-am întâlnit atunci la Mamaia? Romulus, Laurențiu, Eduard, tu și mai cine?

Tu ai telefon acasă? Dacă da, care-i numărul tău? Al meu este +46 – xxx-xxxxxx.

Sper să-mi scrii înapoi. Și spune-le celorlalți băieți că aștept vești și de la ei. Dacă pot scrie în engleză. Și dacă nu pot, tot să-mi scrie.

Goodbye for now.

Your Swedish friend,

Yvette

PS: SPER să-mi răspunzi!

MIHAI. A doua scrisoare. 11 decembrie 1985.

(Nota Yvettei: această scrisoare mirosea a aftershave. Am ținut-o ani buni într-un plic mare de hârtie și parfumul ei le-a impregnat și pe celelalte, pentru eternitate. Chiar și azi mi se pare adorabil lucrul acesta)

Dear Ivette,

Îți scriu acum a doua scrisoare și sunt foarte fericit că vrei să corespondăm. Prima ta scrisoare n-a ajuns.

Prima ta scrisoare n-a “trecut”.

M-ai întrebat dacă mă cheamă Mihai sau Mike. Numele meu este Mihai, dar în engleză și franceză este Michael (Mike). Mulțumesc că-ți place numele meu.

Îți trimit și o poză cu mine. Aș fi foarte fericit dacă ai veni aici în 1986 aici, la Mamaia și în România. Îmi imaginez că-ți place la Mamaia pentru că este foarte frumos aici, iar băieții români sunt minunați :-)

Termin școala în decembrie. Și mie mi se pare plictisitoare. Materiile mele preferate sunt: Sportul, Fizica, Limbile Străine și Anatomia, pentru că visul meu este dă devin Chirurg Veterinar pentru animale. Vorbesc italiana și aș vrea să știu engleză mai bine.

Când ai fost aici te-ai întâlnit cu mine, Laurențiu, Romulus, Eduard, Adrian și Silviu. Ultimii doi băieți locuiesc în București. Sunt frați.

Avem telefon acasă. Numărul meu de telefon este xxxxx. Nu știu codul internațional. Uită-te în cartea de telefon. Numărul tău este 0046 – xxx – xxxxxx? Te rog, scrie-l mai citeț.

Aș fi foarte fericit dacă mi-ai scrie înapoi. Poți să-mi povestești un pic ce alți băieți îți plac și cine sunt ei?

Dacă vrei, pot să le pun prietenilor mei despre tine. Numele lor sunt Mihai, Marian, Cristi, Florian și alții. Dacă vrei pot să-ți scrie în Engleză?

La final spun:

Good bye and Happy Christmas

Your Romanian friend Mihai

I wish you a Happy New Year.

PS

  • Sper să-mi răspunzi.
  • Îți plac câinii? Eu am 2.
  • Îți place muzica? Mie da, mult.
  • Ce meserie ai vrea să ai?
  • Dacă vrei un suvenir din România spune-mi și îți trimit!

Do you like me? 

(Sfârșitul episodului 1. Va urma.)

Comentarii - 10 Comentarii

  1. Marius spune:

    Minunat! Sfarsitul este genial:)

  2. Induiosatoare poveste. Imi imaginez doar ce soi de conversatii si povesti s-ar mai putea isca in Mamaia zilelor noastre…

  3. Radu spune:

    Mai mult, mai mult!

  4. cristi spune:

    Asa ceva as vrea sa citesc toata viata, in fond sunt ganduri curate si actiuni traite de aproape toti cei care, odata, pluteam in neant si ne doream ceva care a devenit realitate poate prea tarziu… Imi este deja dor de epistola urmatoare! Roag-o pe Yvette sa fie ingaduitoare. Meritam si noi putina fericire, alta decat cea traita de voi!

  5. Gabriela Mircea spune:

    M-ai lasat melancolica…
    Am si eu o poveste oarecum asemanatoare de acum 13 ani, care se poate numi ” O ora in Club A” :)
    PS : si noi am pastrat cu sfintenie toate scrisorile, email-urile, chat-urile si sms-urile!

  6. Ovidiu spune:

    Scrie undeva in descrierea autoarei: ” Autor al romanului “O oră la Mamaia”. Se gaseste undeva? Eventual ebook?
    Multumesc,

    • Tedoo spune:

      @Ovidiu: deocamdata romanul este doar in forma de manuscris si apare partial si exclusiv pe Tedoo. Dar intentia autoarei este sa-l publice sub forma de carte la o editura de prestigiu din Romania. Ceea ce, daca flerul nu ma insala de data asta, se va intampla ;-)

  7. Radu Eugen spune:

    Yvette. du är ett svenskt kvinna men som jag ser ditt hjärta slår i en takt på 50% för Rumänien….

  8. [...] în primii doi ani ai prieteniei lor epistolare: 1985-1987, împărțite în 10 episoade. Primul a apărut deja aici. Sper ca publicarea foiletonului aici să-i poarte noroc manuscrisului și să-l vedem, cât de [...]

Lasă un comentariu