Tedoo cu Brad Florescu

O oră la Mamaia (4). The Power of Love.

Delfinii: cea mai mare bucurie a adolescentului Mihai. Despre generozitatea românilor.

Carte postala Delfinariu Mamaia

Unde suntem cu povestea: Vara lui 1985. Suedeza Yvette, 13 ani, vine în vacanță la Mamaia cu părinții și bunicii. Aici îl întâlnește pe Mihai, 14 ani, cu care are o discuție de o oră. Cei doi fac schimb de adrese și, după întoarcerea Yvettei în Suedia, încep să corespondeze, lucru pe care vor continua să-l facă pentru următoarele două decenii. Episodul de astăzi conține câteva gânduri, scrisori și cărți poștale din primăvara lui 1986, al doilea an al prieteniei lor.

Din rațiuni de inteligibilitate, autoarea a editat conținutul scrisorilor scrise în limba engleză. Traducerea încearcă să conserve stilul adolescentin al dialogului epistolar.

Un roman de Yvette Larsson. Traducere din limba engleză de Brad Florescu.

MIHAI. Carte poștală. 27 martie 1986.

Hej, Ivette

Ți-am trimis o scrisoare azi. Mulțumesc pentru adresa Ulrikăi. Aceasta este o carte poștală de la Delfinariul din Mamaia, unde lucrează mama din când în când.

Hej då,

Mihai.

Delfinariul și alte clipe de aur

Cele mai prețioase momente din viața lui Mihai erau excursiile cu școala și întâlnirile cu ciobănești mioritici. Sau meciurile de fotbal, escapadele pe plajă, plimbările prin parc cu cățeii lui. Îi mai plăcea să vadă filme pe video la “Videotex”, un loc din Constanța unde plăteai să vezi un film și puteai sta cât doreai. Accesul la filme străine era, firește, interzis. Totul trebuia făcut în mare taină.

Pe 21 septembrie 2011, ziua în care m-am întors, după 26 de ani, în România, Mihai a insistat să mă ducă la Delfinariul din Mamaia. La început n-am înțeles de ce. Mă gândeam că ar fi mai potrivit să mergem acolo când vor fi și copiii mei cu mine.

În timp ce ne îndreptam spre clădire, Mihai mi-a spus că locul acela a fost ca o oază pentru el. Mama lui Mihai, cercetător la Institutul de Marină, lucra la Delfinariul din Mamaia când avea câte un proiect de cercetare. Mihai era cel mai fericit atunci când îl lua cu ea. Aici, cu ochii și sufletul la delfini, uita de toate necazurile.

MIHAI. Scrisoare. 30 martie 1986.

Hej, Yvette

Am primit scrisoarea de la tine astăzi, mulțumesc. Dacă ai adresa lui Mattias, te rog, trimite-mi-o. Vreau să-i scriu pentru că are 15 ani. Și eu am tot 15 ani și sunt în clasa a noua la Liceul CFR.

I-am trimis o carte poștală Ulrikăi și am întrebat-o dacă vrea să îmi scrie.

Dacă vrei poți să te duci în Cipru? E grozav acolo. Tatăl meu este șef mecanic pe o navă comercială românească; a fost în Cipru mi-a spus cum e pe-acolo.

Îți place Maricica Puică? E o atletă româncă. A concurat la Olimpiada de la Los Angeles din 1984 și a luat două sau trei medalii de aur și una de argint. E foarte bună.

Acum în România sunt populare următoarele piese:

“Brother Louis” – Modern Talking
“Bolero” – Fancy
“The Power of Love” – Jennifer Rush
“Two for Love” – Mico Mission
“They Say it’s Gonna Rain” – Hazel Dean și MULTE ALTELE!!!

Da, eu mă duc la discotecă cu prietenii mei în fiecare sâmbătă și duminică. Unchiul meu, care are 25 de ani, are un video recorder și mă duc la el să văd filme.

Nu, prietenii mei nu beau și nu fumează. Eu beau Pepsi Cola, Sinalco sau apă.

Am aflat și eu că Olof Palme a fost asasinat. Sper ca persoana care l-a omorât să fie prinsă și condamnată pe viață sau executată.

Please write back,

Your friend, Mihai

Hej då!

PS: Yvette, dacă POȚI, te rog trimite-mi ilustrate cu cântăreții sau trupele care-ți plac ție. Mi-aș dori foarte mult să am o fotografie cu Madonna. Dacă poți? Poți să-mi trimiți un afiș cu Madonna? Îți trimit și eu orice din România. Bye, THANKS, Mihai.

Discotecile.

Mihai a recunoscut, mulți ani mai târziu, că nu mergea la discotecă în FIECARE sâmbătă și duminică. Îmi scrisese asta doar ca să se dea mare. Ca orice adolescent. Tipul care avea video recorderul nu-i era unchi, ci bun prieten. Câțiva dintre prietenii lui Mihai fumau și beau, dar nu-mi putea scrie asta pentru că n-ar fi fost “corespunzător conduitei unui bun comunist”.

Șeful mecanic.

Mihai scria că tatăl lui este șef mecanic pe o navă din flota comercială a României. De fapt, personajul cu pricina îi era bunic, nu tată, așa cum Mihai avea să afle abia peste câțiva ani. E o poveste lungă pe care nu o putem expune în spațiul limitat al acestui foileton. Ea apare integral în manuscris.

Pepsi Cola și mâncare.

În România nu existau băuturi răcoritoare din occident. Românii aveau propriul lor Pepsi Cola, made in Romania. Circula zvonul că Pepsi România fusese dat în judecată de mai multe ori pentru că nu respecta rețeta. Mihai mi-a spus că tatăl/bunicul său s-a întors odată de pe mare cu o sticlă de Coca-Cola originală. Mihai a băut în fiecare zi doar un strop, ca să-l țină cât mai mult. L-a ținut trei luni.

În general, mâncarea se găsea greu. Mihai îmi povestea că 10 ani de zile a mâncat cartofi prăjiți la cină pentru că ai lui n-aveau altceva. Totul era raționalizat. Aveai o cartelă în baza căreia puteai cumpăra o anumită cantitate de produse pe lună. Era suficient? Nu era.

La ocazii – de Ziua Președintelui, de Ziua Independenței, de Crăciun și Paște, românii puteau cumpăra portocale. Ceaușescu avea relații bune cu Fidel Castro. În restul anului citricele erau foarte greu de găsit. Ca să nu mai vorbim de banane. Totul se dădea la rație: uleiul, făina, laptele, carnea, pâinea, hârtia igienică, și lista poate continua.

Asta se întâmpla în Europa anului 1986.

Carte postala martie 1986

YVETTE. Scrisoare. 23 aprilie 1986.

Dear Mihai,

Astăzi am primit coletul de la tine, cu păpușa. MULȚUMESC FOARTE MULT! A fost drăguț. În curând o să primești o scrisoare de la mine cu o casetă, un afiș cu Madonna și o poză de-a mea.

Bye for now.

Love, Yvette

Generozitate.

În țara lui Mihai totul se dădea pe rație. Și totuși el mi-a trimis cadou o păpușă de ziua mea.

Îl caracteriza această generozitate. Îmi trimitea mereu cadouri de ziua mea și era foarte bun, impresionant de bun cu mine. Dăruia atât de mult în ciuda faptului că avea atât de puțin. Bunătatea lui era omniprezentă. Mă ungea pe suflet.

De unde, totuși, atâta generozitate? Răspunsul este simplu. Din familie și din comunitatea în care a crescut. O comunitate, un popor atât de înfometat de către propriul Președinte. Chiar și în vremuri grele ca acelea oamenii nu uitau să-și facă daruri. Sau poate că tocmai climatul dificil îi determina să fie solidari și să le pese unul de celălalt.

Românii sunt, in corpore, un popor foarte darnic. Mama a sesizat acest lucru și l-a menționat public. La câteva zile după întoarcerea din România în Suedia, cineva a făcut un gest de un maxim egoism de față cu noi. La care mama a replicat

“În România n-ai să vezi un astfel de comportament. Românii sunt buni și darnici chiar dacă au atât de puțin”.

MIHAI. Carte Poștală. 25 aprilie 1986.

Salut, Ivette

Ți-am trimis un cadou de ziua ta. Sper să-ți placă. E o păpușă îmbrăcată într-un costum național din regiunea Argeș. Te rog, anunță-mă dacă ai primit-o.

I wish you a HAPPY BIRTHDAY to you!

Aștept scrisoarea ta!

Bye bye, from Mihai

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu