Tedoo cu Brad Florescu

Nomadice (11). O oră cu cerul.

Suntem obligați să ne pese de atâtea lucruri încât sfârșim prin a nu ne mai păsa de nimic.

Ideea mi-a venit de la un articol scris azi de Radu Alexandru pe neortodoxul lui blog “Pitici Gratis” (nu da click dacă ai sub 18 ani). Radu anunță, fără urmă de regret, că nu-și mai poate activa interesul față de anumite conversații, anumite subiecte, chiar și de anumite proiecte proprii. Cu alte cuvinte, autorul spune că i se cam rupe de orice, începând cu oamenii pe care-i întâlnește și terminând cu însuși Universul.

E un mesaj scris în cheia cinic-satirică tipică lui Radu, dar care ascunde un adevăr profund al vremilor noastre. Întrucât resimt și eu adesea această stare de saturație, de oboseală a interesului față de orice, am să încerc să ofer o posibilă explicație a fenomenului.

Când totul este prea aproape.

O lege fundamentală comunicării statutează că publicul acordă cu predilecție interes informațiilor de proximitate. Această proximitate poate fi de natură spațială (cu cât mai aproape s-a întâmplat, cu atât mai de interes), temporală (ce e nou contează mai mult decât ce e vechi) sau de interese (medicii vor acorda mai multă atenție știrilor medicale decât inginerii).

Logica ne spune, deci, că un individ lăsat de capul lui, va acorda interes informațiilor în relație inversă cu distanța acestora față de centrul universului tridimensional mai sus explicat.

Societatea informațional-manipulativă în care trăim ne solicită un nivel fără precedent de atenție și implicare în miriade de subiecte. Omul conectat, cetățeanul informatic global, este solicitat să se implice în cauze dintre cele mai diverse și mai îndepărtate de universul lui natural. Proximitatea omului modern se întinde din centrul ecranului pe care urmărește informații și până la capătul Lumii, timpului sau culturii. Totul este prea aproape, la un click distanță.

Interesul: o resursă finită.

Doar în ultima lună, un cetățean global cu sediul în România a trebuit să investească interes în alegerile prezidențiale, războiul Președinte-Premier, conflictul din Ucraina și criza globală de securitate aferentă, campania Ice Bucket Challenge, războiul civil din Siria, decapitarea jurnaliștilor americani de către ISIS, conflictul Israel-Palestina, condamnarea lui Dan Voiculescu și reacțiile Antenei 3, meciurile Simonei Halep la turneele din SUA și cele ale Stelei în preliminariile Champions League sau “Legea Traseismului” promovată de Guvern.

Acestea sunt doar subiectele majore, vehiculate în media mainstream. Li se adaugă un al doilea palier, colportat cu precădere în media exclusiv online și pe rețelele de socializare. De la leapșa cu cărțile până la, să zicem, concursul Dor de România pe care l-am organizat aici împreună cu Samsung. Sau de mesajele unuia sau al altuia, cunoscut ori necunoscut, care vrea ceva de la noi. Ceva important, firește.

Nu mai vorbesc despre agenda personală a fiecăruia, izvorâtă din planul realității: plătit taxe, reparat mașina, probleme la școală cu copiii, boli de vindecat, proiecte în lucru, planurile de vacanță.

Așadar, interesul fiecăruia dintre noi, pe care-mi permit să îl consider un fond finit până la proba contrarie, se cere investit și împărțit în zeci de direcții, fiecare dintre acestea solicitându-ne atenția, o minimă documentare, formarea unei păreri și, eventual, exercitarea unei acțiuni.

Timpul și energia care rămân – dacă mai rămân – sunt oare suficiente pentru a ne concentra pe subiectele care ne formează cu adevărat ca indivizi? Ne mai rămâne, în acest ADHD indus, limpezime mentală și sufletească pentru familie, dialog, pasiuni, pentru învățare și înțelepțire?

Mai avem pasiune și concentrare pentru a crea ceva nou și util când mintea noastră funcționează după regula jocului de Tetris, cu piese de diverse forme care ne pică din cer și se cer aranjate într-o structură cât de cât stabilă?

Ca efect al vampirismului la care suntem supuși, reacția noastră – firești, dealtfel –  baleiază de la mimarea unui interes (pentru asta există butonul like) la dezertare, la dezinteres față de tot și de toate. Și la cinism. Nu mai vrem nici Ponta, nici Putin, nici găleți de apă, nici Liga Campionilor. Vrem să fim naibii lăsați în pace.

Reacția e naturală, dar nu neapărat sănătoasă. Extenuându-ne nediscriminant interesul nu mai putem oferi o clipă de atenție altor informații sau idei, poate mai discrete ca expunere în spațiul public, dar cel puțin la fel de importante. Citim totul în diagonală, dacă citim. Scăpăm nuanțe și detalii. Și lucrurile se întâmplă fără noi, că eram prea obosiți la momentul respectiv.

Am zile când inflația de lucruri foarte, foarte importante mă sufocă. Nici nu știu la ce să mă gândesc mai întâi. Orice fir de idee pe care încerc să-l întind ordonat de la A la B se încurcă în cârligele pescuitorilor de energie mentală. Mintea mea e atât de îmbâcsită de ecouri străine încât nu mai aud vocea propriilor gânduri. Simt nevoia unui reset, a unei mari curățenii care să-mi redea puterea de a afla și de a înțelege.

Și-atunci scot routerul din priză, mă așez pe verandă și citesc până la 5. După care mă uit o oră la cer, singurul alt lucru, înafară de internet, la care putem privi cu toții în același timp. Se întâmplă tot felul de chestii acolo.

Foto: Brad Florescu. Echipament utilizat: SONY A7Seria Nomadice este susținută de divizia foto-video a SONY România.

Comentarii - 8 Comentarii

  1. florin says:

    Brăduț, suntem cel puțin doi, putem crea un club. Cu diferența că între noi sunt niște ani, și că am impresia că “ice-bucket”-ul din creierul meu s-a umplut, oricât am încercat sa-l golesc din când în când. Rezultat – ai vrea să te intereseze o mie de lucruri, dar cum treci de două-trei devii, cum să zic ? “tropicalizat”. Nu mai încalți decât șlapi, nu mai porți decât un tricou larg, nu te mai gândești decât la hamac. Dacă ți-e foame, întinzi mâna spre o banana (e cunoscuta chestia, la tropice hrana atârna în copac, n-ai decât sa întinzi mâna. Dacă nu ți-e lene). Eventual, dacă mai e loc și tricoul nu l-ai schimbat de două zile (deci nu-ți mai ocupa spațiu cerebral) poți să citești un post FB despre Monica Macovei și cum a demisionat ea din nush ce partid. Portocaliu. Comentariile sunt grețoase, deci nu răspunzi. Te uiți cu angoasă la nodul hamacului, ăla din stânga, ca parcă-i cam slab. Nu-i slab. OK, siesta, hombre, vedem p’orma cum îi cu Monica. Si gata. Lumeeeee… lume. Soro…

  2. abisurile says:

    Cata dreptate ai ! Multitaskingul impune sacrificii. Dureroase. Prea multa information omoara informatia. Sa luam aer deci !

  3. Brevete says:

    Si cand merg sa citesc ma intrerupe telefonul care suna intr-una si dupa apelul care imi cere asta intra pe e-mail si pe fbk iar acolo un linck interesant si gata ! Snt iarasi captiv :)))) !

  4. Claudiu C. says:

    “Mai avem pasiune și concentrare pentru a crea ceva nou și util când mintea noastră funcționează după regula jocului de Tetris, cu piese de diverse forme care ne pică din cer și se cer aranjate într-o structură cât de cât stabilă?”

    Foarte bine exprimat.

    Sincer, si eu cred ca atentia este o resursa finita, dar nu trebuie sa uitam ca nu toata lumea este asa de conectata ca noi. Unii inca mai beneficiaza de luxul de a avea surplus de interes.

    Numai bine,

    Claudiu

  5. Elena says:

    Salut! Iti impartasesc pasiunea pentru contemplarea cerului. E cel mai frumos spectacol ce poate fi vazut (de) pe pamant, e constant, gratuit si foarte linistitor. De aceea am apreciat, la prima vedere, acum multi ani, graffitiul “priveste cerul” de pe strazile mohorate ale Bucurestiului. E cel mai bun “televizor”.
    Priveliste frumoasa si felicitari pentru munca de pe acest blog!
    Elena

  6. Razvan C. says:

    Brad,

    Citind postul tau am realizat un lucru. Am gasit fara sa vreau raspunsul la intrebarea care mi s-a pus in ultimele zile “ce ti-a placut cel mai mult in tura de doua luni jumatate cu caiacul pe Dunare?”

    Linistea.

    Practic in cele peste 5 ore pe zi cand asculti numai clipocitul la padela ai timpul sa-ti ordonezi cele mai zgubilitice ganduri. Lucrurile se intampla atat de incet fara putinta de a apasa padela de acceleratie incat la un moment dat te lasi batut si incepi sa faci pace cu tine insuti. Dupa un timp, ajungi sa devii prietenos pana si cu agentii de vanzari prin telefon. Eu mi-am luat cu mine tone de muzica si audiobookuri speriat de gandul ca ma voi plictisi, dar dupa doua saptamani deja nici nu mai scoteam castile din caiac.

  7. […] Bradut compara foarte fericit stilul asta de viata cu un joc de tetris in care non-stop iti cad din cer piese pe care tu trebuie sa le invarti si sa le asezi in locul potrivit in sistemul tau de valori si credinte. Iar cu media asaltandu-te de dimineata pana seara, piesele astea cad din ce in ce mai repede si, cum spunea un mare intelept al carui nume imi scapa, urgenta creeaza importanta. Dar de fapt e o munca sisifica cu scop neclar, si de-abia cand calatoresti si esti in imposibilitatea de a o face, iti dai seama ca putine informatii sunt cu adevarat importante. Presedintele va da in continuare declaratii, echipele romanesti se vor califica sau nu, legile vor fi bune pentru unii si proaste pentru cei mai multi, razboiul nu va ajunge in Romania si tara nu se va duce de rapa. Iar daca se va intampla, nu va fi din cauza ca n-am citit eu 30 de surse si nu voi fi dezbatut in detaliu cu amicii la o bere sau pe forumuri problema. […]

Lasă un comentariu