Tedoo cu Brad Florescu

Namaste în Nepal, ultimul episod. Like a Rolling Stone.

In Parcul Lumbini, locul nașterii lui Buddha, Sega află de la o piatră cine este și de ce se tot rostogolește așa.

Crete South coast 3

Nota lui Brad. În ultimele două luni am avut bucuria să tragem primii cu ochiul în noul roman al lui Sega: “Namaste, Aventuri Spirtuale prin Nepal“. Tedoo publică astăzi ultimul episod din mini-foiletonul online “Namaste 2″ și te invită să citești toată povestea în volumul tipărit, care va apărea luna aceasta la Editura Humanitas. Mulțumim din inimă, Sega. Namaste.

Piatra filozofală a ucis o vrabie.

Dintre toate pietrele, pietroaiele și bolovanii din univers, Ea e piatra iluminată. Buddha pietrelor. A fost aleasă de regele Ashoka în anul 249 să desemneze The Exact Birth Place of Buddha, după cum scrie alături. Timpul a îngropat-o, dar arheologii au scos-o din nou la lumină în 1996, când au descoperit locul acesta lăsat atâtea veacuri de izbeliște.

E o piatră verzuie, colțuroasă. Seamănă cu o talpă omenească; talpa stângă, mai precis. Talpa stângă a unui picior mare, pus ferm în pragul realității. Aici, sub ochii mei, e piatra de la marginea întunericului, piatra de la hotarul zorilor…Ai putea s-o treci ușor cu vederea dacă n-ar fi atât de bine semnalizată. O piatră ca multe altele, între ruinele unui templu cândva impunător, ridicat de regele Ashoka în onoarea Mayei Devi.

O piatră printre alte pietre: piatra din Kaaba, piatra care l-a ucis pe Goliat, piatra pe care Isus și-a întemeiat biserica, piatra filozofală, piatra pe care șed eu și cuget, piatra de temelie, piatra din capul unghiului. Piatra de la rinichi, piatra de pe inimă, piatra din supa cu linte și piatra pe care am cules-o de pe fundul mării ca să-mi amintească liniștea din adâncuri ori de câte ori o ating.

Am tot amestecat pietrele între ele până le-am amețit. Și piatra filozofală a ucis o vrabie, piatra care l-a doborât pe Goliat a ajuns pe fundul mării, piatra din capul unghiului a coborât la rinichi, piatra de pe inimă susține acum o biserică și piatra din Kaaba a sfârșit într-un bol cu linte. Piatra de temelie e chiar piatra pe care șed eu și cuget. Ce să ridic pe temelia asta? O să țină ea cogeamite construcția? Sau o să se năruie iar totul ca un castel din cărți de joc?

Mai șed, mai cuget… Geamul care protejează Piatra din Lumbini îmi reflectă trupul aplecat peste balustrada de protecție. Sunt o umbră deasupra pietrei. Am nevoie de un răgaz, să mai șed și să mai cuget, n-aș vrea să mă desprind de balustradă atât de repede, însă presiunea e uriașă. Câteva sute de pelerini veniți din toate colțurile lumii mă împing de la spate. Vor și ei să vadă piatra.

Eu, Bolovanul.

Papucii mă așteaptă cuminți afară, pe policioara de lemn. Mă încalț, mă răzgândesc, mă descalț din nou. Mai bine desculț, ca la Osho, în Buddha Grove. Cu papucii în mână, fac zece pași pe pajiștea arsă de soare, pași lungi cât zece zile de Vipassana, până la coloana lui Ashoka, lângă clădirea cu ziduri roșii, care adăpostește piatra și ruinele templului. Ashoka a fost un rege crud și sângeros la începutul domniei, convertit mai apoi la buddhism, la blândețe și la înțelepciune. Mărturie stau cuvintele scrijelite pe coloană cu caractere klingoniene, traduse pe plăcuța alăturată:

“În cel de-al 20-lea an de la încoronarea sa, preaiubitul zeilor, regele Ashoka, a vizitat acest loc pentru a se închina, căci aici s-a născut Buddha, înțeleptul din clanul Shakya.”

Lângă coloană, un călugăr într-o robă de culoarea șofranului, un bhikkhu, împarte pelerinilor binecuvântări și primește de la aceștia, ca ofrandă, stegulețe de rugăciune. Ceva mai încolo, pe malul Lacului Sacru, un grup de călugărițe, bhikkhuni, zumzăie în șoaptă rugăciuni fierbinți.  Niște vrăbiuțe se bălăcesc la marginea apei ciripind vesele, apoi își zborul, înviorate, câteva secunde mai târziu; mii de stegulețe tibetane, înșirate între copaci, împodobesc Grădina Sacră cu rugăciunile lor în cinci culori, iar la umbra venerabilului sal de lângă Lacul Sacru câțiva ascultă, vrăjiți, povestea nașterii lui Buddha cântată în Pāli de un bhikkhu…

Iau cu mine un strop din pacea asta adâncă și las în loc o bucățică din inima mea. Bolovanul Sega a înțeles, în sfârșit, că nu-i decât o biată pietricică, una care s-a rostogolit de colo colo până să-ntâlnească, astăzi, Piatra.

(sfârșitul foiletonului online; te anunțăm când apare cartea)

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu