Tedoo cu Brad Florescu

Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (ep. 24). Samara.

Capul îmi ajunsese cât o stea, corpul cât o galaxie. Și continuam să cresc, amețitor de repede. Mai aveam puțin și dădeam pe-afară din univers.

man universe 2

Sunt singurul în robă albă din tot Parcul Koregaon. M-am zorit să nu întârzii la întâlnirea de seară și realizez abia acum că am dat din greșeală ceasul cu o oră înainte, modificând la repezeală niște setări prin iPhone. Nu-i nimic, o să mă mai relaxez un pic după atâta muncă și meditație, muncă și meditație și iar muncă și meditație. Câteva ture de Buddha Grove? O idee bună.

Nu fac bine câțiva pași și aleea mea se intersectează cu a unei fete pe care nu o cunosc și pe care nu am mai văzut-o până acum. Cred că ne-am zâmbit în același timp. Știu, e cam devreme pentru pijama party, mă scuz eu. Așa e, mai sunt vreo 50 de minute până atunci, îmi răspunde ea amuzată. Tocmai vroiam să plec acasă, dar, dacă vrei să îți țin de urât, nici o problemă, pot să mă plimb puțin cu tine…

Așa se leagă prieteniile pe aici. Repede și ușor.

E din Tanzania, dar locuiește la Pune. Cu toate că străbunicul e indian, ea nu prea arată a indiancă. Nici a africancă. Și din cauza asta are un ceva exotic greu de definit, însă extrem de interesant. O cheamă Samara. Uau, remarc eu, ce nume frumos, l-am auzit prima oară într-un film de groază, Inelul îi zicea; era numele unei fetițe moarte… Având un simț al umorului bine dezvoltat, Samara izbucnește în râs și îmi mulțumește pentru compliment. Serios acum, îi zic eu serios, ai un nume foarte frumos. Înseamnă “cea apărată de Dumnezeu”, îmi răspunde ea cu modestie. Povestim multe, poate chiar prea multe pentru o jumătate de oră. La un moment dat, îmi spune că o doare limbuța. Ai pățit ceva? tresar eu îngrijorat. Ei, o nimica toată, tocmai mi-am făcut un nou piercing. Mai are unul în năsuc și altul în buricuț. Îmi arată. Cât despre limbuță, o să mai stea vreo două zile umflată și gata. O să îi treacă. Îi povestesc că și mie, când eram mic, o albină mi-a făcut piercing în limbă. Ca să se dezumfle, m-au pus să sug bomboane cu gust de portocale și lămâie până când m-am scârbit de ele. De atunci nu am vrut să mai aud de bomboane cu gust de portocale și lămâie. Când am mai crescut, mi-am făcut singur găuri în urechi pentru cercei, cu un ac de seringă mai vechi. Vreo două săptămâni am umblat cu urechile umflate, pulsând dureros, din cauza unei mici infecții. Și în suferința mea mă bucuram că nu trebuie să mai sug bomboane cu gust de portocale și lămâie…

Cucerită de poveștile mele stupide, Samara îmi cere la despărțire numărul de telefon. I-l dau. Cum aș putea să o refuz? Ne îmbrățișăm. Osho hug. Îmi spune că se va întoarce în ashram după întâlnirea de seară. Mă va suna atunci. Zăbovesc la Poarta Meera privind lung în urma ei, în timp ce David se apropie de mine în robă albă, șosete negre și teniși roșii. Dar nu felul cum e îmbrăcat David mă face să zâmbesc tâmp și să oftez adânc. Of, Davide, tare îmi place de fata asta… Cui nu i-ar plăcea, Sega? mă bate el pe umăr, admirând din spate silueta de vis a Samarei.

Adar Și Culoarea Violet

Ne-am reîntâlnit la antrenamentul obligatoriu pentru Dimineața de Bun Venit. La Welcome Morning Training, cum se mai spune pe aici. Noi, lucrătorii, trebuie să trecem de trei ori ca asistenți prin această dimineață specială pentru a deveni facilitatori într-o bună zi.

Ei, cum am fost aseară? o întreb, făcându-i cu ochiul. Ți-a plăcut de mine? Adar surâde drăgălaș. Știu totul despre tine, Sega. Pe bune, Adar? Da, Sega, îți spun în pauză…

Repede înainte… Pauză, stop.

Să știi că nu întâmplător ai ales violetul. Culoarea m-a dus exact acolo unde sufletul tău strigă după ajutor, îmi explică taiwaneza, sorbind cu delicatețe din ceaiul ei masala.

Repede înapoi… Aseară, stop.

Mă înscrisesem la momentul ei de Aura-Soma din cadrul Târgului De Minisesiuni. Târgul are loc o dată pe lună, într-o sâmbătă seara, de la 10 la 11:30. Terapeuții își întind saltele și acareturile prin Plaza, așteptând mușteriii pentru scurte sesiuni de 30 de minute de masaj facial, masaj ayurvedic, masaj al picioarelor, hipnoză, masaj cranio-sacral, Aura-Soma, tarot, cristale și câte și mai câte. Atras de prețurile mici, m-aș fi înscris la toate minisesiunile dacă ar fi fost să mă iau după mintea mea. Noroc cu Satto, franțuzoaica devenită casieră în locul lui Adhiraj, care mi-a demonstrat matematic faptul că într-o oră și jumătate cât ține târgul nu am cum să particip la mai mult de trei minisesiuni, în condițiile în care o minisesiune durează jumătate de oră. Am fost nevoit să îi dau, până la urmă, dreptate. Astfel, am ales “Mintea care stă de vorbă cu trupul” cu Sadhana, de la 10, “Hipnoză pentru relaxare” cu Yogendra, de la 10:30, și “Aura-Soma Light Pen” cu Adar, de la 11. Iarăși 11…

“Mintea mea vorbind cu trupul meu” nu mi-a plăcut deloc, pentru că Sadhana mă tot punea să rostesc “Osho, Osho, Osho” cu evlavie, în timp ce îmi șoptea la ureche să fiu prietenul corpului meu, să îl ascult, să îi mulțumesc, ceea ce, într-un fel, fac oricum, chiar dacă nu cu cuvintele ei. Deci bani aruncați. 600 de rupii.

Hipnoza a fost însă un real succes. Sunt mai ușor de hipnotizat decât un hamster. Nu opun nici cea mai mică rezistență. Iar Yogendra, dervișul, e foarte iscusit. După o discuție preliminară, mi-a cerut cu vocea lui blândă să privesc undeva în zare, fără să focalizez. Apoi să relaxez ochii și mușchii din jurul lor. Apoi să închid ochii, fără să strâng pleoapele. Si să-i ascult vocea, care mă va ghida mai departe. Așa a început călătoria. Din scăunelul de meditație, cu picioarele încrucișate, ținând mâinile în poală, cu degetele împletite. La un moment dat am ajuns într-un spațiu imens, unde nu mai era nimeni și nimic în afară de mine, ascultătorul cât un punct, și vocea lui Yogendra, care umplea spațiul. Nu mai știam unde mi-e capul, unde îmi sunt mâinile, unde îmi sunt picioarele. Mă simțeam când uriaș, când pitic, când gros, când subțire. Ba cât statuia Libertății și la fel de gol pe dinăuntru, ba cât un vârf de ac, un vizitator minuscul într-un templu vast și părăsit. Sistemul meu de referință se dăduse cu totul peste cap, ca busola unei nave rătăcind prin Triunghiul Bermudelor. Am hotărât să nu intru în panică și să mă abandonez procesului. Și deodată am început să cresc. Și am tot crescut, ca aluatul dospit cu cine știe ce drojdie minune. Capul îmi ajunsese cât o stea, corpul cât o galaxie. Și continuam să cresc, amețitor de repede. Mai aveam puțin și dădeam pe-afară din univers, când vocea lui Yogendra m-a chemat înapoi în India, în Parcul Koregaon, în Plaza, pe scăunelul de meditație, unde m-am trezit cu picioarele încrucișate, ținând mâinile în poală, cu degetele împletite. A fost o bucurie să mă regăsesc așa cum mă știam, în roba mea stacojie. Înainte să mă ridic și să plec mai departe, dervișul mi-a zâmbit enigmatic, de parcă ar fi atins și el, o dată cu mine, marginile universului.

Cum am ajuns la ea, Adar m-a pus să aleg culoarea care îmi place, din cele expuse. Să fi fost din cauza luminii slabe sau poate vreun efect secundar al hipnozei, nu știu. Cert e că lichidul din sticluțe își schimba în permanență culoarea. Am ales în cele din urmă o culoare cât de cât stabilă, o nuanță irezistibilă de violet. Adar mi-a cerut atunci să mă întind pe saltea, cu fața în sus și cu ochii închiși. Din păcate, nu m-a încălecat ca în fanteziile mele, ci s-a tot învârtit în jurul meu o jumătate de oră. Din când în când mă mai atingea așa, parcă într-o doară, cu creionul ei luminos, iar eu tresăream gâdilat. Trebuie să fie ceva gen Reiki, gândeam cu creierul vătuit. Apoi am ațipit și Adar m-a trezit când sesiunea a luat sfârșit. Nu a avut timp să îmi spună prea multe, dar a promis că o va face a doua zi.

După ce Târgul De Minisesiuni s-a încheiat, i-am povestit Samarei la Cafenea, la un ceai, bizarele experiențe prin care am trecut. Purtând o cămășuță indiană subțire, cu motive florale, blugi strâmți și sandale cu toc, nici-indianca-nici-africanca arăta deosebit în lumina scăzută. Pur și simplu nu îmi puteam desprinde ochii și gândurile de la ea. Când i-a venit rândul, Samara mi-a povestit despre experiența ei, cu masajul facial japonez. Adorabilă. Dintr-o experiență împărtășită în alta, ne-am trezit stabilind că vom merge împreună în Goa, în septembrie, când se încheie musonul și programul meu de muncă și meditație. Are ea acolo o firmă de consultanță. Și mai are un frate care tocmai o așteaptă la ieșirea din ashram, cu motoreta pornită. Am condus-o până la poartă, unde ne-am despărțit cu o îmbrățișare. S-a lipit de mine strâns, mai strâns decât s-ar cuveni unui Osho hug obișnuit. Și în îmbrățișarea ei am simțit promisiunea. Sega, aș mai sta cu tine, mi-a șoptit Samara la ureche, dar așa sunt frații indieni, își păzesc surorile ca pe ochii din cap. Trebuie să plec acum, a oftat ea lung, ținându-mă încă un pic de mână, înainte să se facă nevăzută în noapte.

Repede înainte… Astăzi, în pauza Dimineții de Bun Venit, stop.

Să știi că ai energie foarte bună pentru meditație, continuă Adar. Hi hi, și mai ai în tine un băiețel, care chicotea când îi atingeam picioarele. Devine serioasă. Problema e… inima ta, Sega. O să fac infarct? mă sperii eu. Nu, nu despre asta e vorba, zâmbește ea. Inima ta… e încătușată. De ce, Adar? o întreb, simțind cum mi se pune un nod în gât. Asta nu știu să-ți spun, Sega, vei afla tu singur, mă învăluie taiwaneza cu o privire mai fierbinte decât ceaiul din ceașca pe care o strâng, înfrigurat, în căușul palmelor.

Află mai multe despre autor şi înscrie-te pentru a primi varianta tipărită a romanului dând un click aici.

sursă foto

Comentarii - 3 Comentarii

  1. Adrian spune:

    Buna ziua!
    Stiu ca nu sunt la subiect cu articolul, insa as avea o rugaminte. Puteti scrie si un articol despre Rangiroa din Polinezia Franceza? Doresc de o buna perioada de timp sa ajung acolo, dar nu am gasit oferte la agentiile de turism din Romania…

    eventual cateva detalii, preturi, perioada buna a anului…

    Va multumesc frumos!

  2. Tedoo spune:

    Buna, Adrian. Ma bucura mult ca ai incredere in informatiile de pe Tedoo. Un articol scris de noi despre Polinezia Franceza, insa, nu te-ar ajuta mai mult decat un research pe internet – nu am fost acolo si nu am putea sa iti dam detalii la prima mana.

  3. [...] noiembrie 2011: Așa a început călătoria. Din scăunelul de meditație, cu picioarele încrucișate, ținând mâinile în poală, cu degetele [...]

Lasă un comentariu