Tedoo cu Brad Florescu

Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (ep. 19). OSHO S.R.L.

Sega, nu o să te eliberezi dacă spargi oglinzile, îmi vorbește înțeleapta casă a lui Osho. Așa doar o să te tai, îmi șoptește Chuang Tzu.

mirror 4

Ab răcit cobză. Du e de la ploaie, ploaia e caldă. Ab dasul îdfuddat și bă doare ud pic îd gât. Du știu dacă bâide o să bai pot face beditație didabică…

Azi a fost mult mai rău ca ieri. Un calvar garnisit cu o răceală.

Mi-a mers prost de la bun început. Nasul mă ustura, nările parcă se strâmtaseră și atunci când încercam să respir pe gură tușeam căci mă gâdila în gât. La chatarsis nu am făcut nimic, doar am stat să mă odihnesc. Degeaba. A fost și mai rău. După primul minut de hu-hu și țup-țup îmi venea să mă las moale pe marmură si să dorm acolo, încovrigat că un câine bolnav, până la sfârșit. La “Stop!” am lăsat mâinile în jos și am rămas așa, ca la un priveghi. Am și ațipit de câteva ori. M-am trezit când a început muzica indiană. Nu prea am putut să dansez, pentru că mă dureau toate încheieturile din cauza răcelii. Cei de pe aici zic că așa se întâmplă atunci când se schimbă vremea. Ei bine, o să beau mai multe ceaiuri masala și o să mă pun pe picioare.

Restul zilei s-a scurs ca de obicei: noi aplicații, noi lucrători și câteva noi greșeli făcute de mine, care au scos-o pe Aishwarya din minți. Nu înțeleg de ce se isterizeaza atât pentru niște stickere de intrare liberă date fără să le mai trec în carnețel și pentru că am zbârcit-o pe alocuri la introducerea unor informații în baza de date. Suzanne avea dreptate: baza de date e un monstru feroce, care atacă atunci când ți-e lumea mai dragă. Asta și pentru că opțiunea undo e exact așa: opțională. Au uitat să implementeze modulele de corecție. Ce-ai introdus, introdus rămâne. Ce ai șters, e șters pe veci. Aishwarya mă bate la cap să pun naibii mâna pe manualele alea de utilizare și să învăț să operez cum trebuie baza de date. Manualele sunt niște foi scoase la imprimantă, cu explicații întortocheate și multe însemnări făcute ulterior cu pixul. Mai bine mă prind singur cum funcționează, Aishwarya, îi propun eu inocent. Turbează. F*ck!!! Tu chiar vrei să distrugi toată informația? Vrei să ne sabotezi?? Vrei să îmi faci probleme, Sega???

Raja mă întreabă dacă am vorbit cu programatorii. Îi răspund, ca de obicei, că nu. E foarte nemulțumit. Lanțul decizional e un pic cam ruginit, dar socotesc că e normal cu atâta ploaie și umezeală. Aishwarya e cea care trebuie să se întâlnească cu Surya ca să analizeze împreună întreaga situație, să vadă ce merge, ce nu merge, ce ar trebui îmbunătățit, ca apoi să le comunice programatorilor niște cerințe clare. Ce treabă am eu cu toate astea? E și treaba ta, insistă Raja. A mea?! Da, a ta. Trebuie să te ții de capul lor să se întâlnească, altfel nu o să mai reparăm în veci baza asta nenorocită de date. Când mă duc la Aishwarya să îi transmit ce mi-a zis Raja, ea îmi spune să îmi văd de treabă că așa e Raja, își bagă nasul unde nu îi fierbe oala, că discută ea mai încolo cu Surya. “Născut din nou” a întors-o pe dos și nu se poate concentra la prea multe. Abia ce m-am întors spășit la treaba mea și Aishwarya a plecat să se relaxeze la un ceai cu Tanu, că Raja intră din nou în birou să mă întrebe unde e Aishwarya, de ce nu e la muncă și cum mai stăm cu baza de date. Păi… tot așa stăm, îi răspund, nu s-a mișcat nimic. Cum nimic?! Așa, nimic… Raja pleacă bombănind. Circul ăsta se repetă în fiecare zi. Când i-am sugerat să vorbească el direct cu Surya și Aishwarya, mi-a răspuns că nu e treaba lui și că eu trebuie să trag de ei. Și mi-a mai spus că rolul lui e de buldog: I just bite, Sega... E doar un rolișor pe lângă rolul propriu-zis. Nu e un secret pentru nimeni faptul că fostul medic personal al lui Osho face parte din Cercului Interior, cercul puterii care învârte mașinăria Osho International…

You should find your own way, Sega!

E concluzia cu care se întoarce Aishwarya de la ceai. Din nefericire, my way ăsta al meu e unul plin de hârtoape. În primul rând, uit de la mână până la gură. Uit nume, însemnări, locurile unde am făcut însemnările, sarcinile de pe ordinea de zi și așa mai departe. Nu sunt născut pentru munca de secretariat. Totuși, dacă Aishwarya mi-ar explica metodic cum stă treaba, aș învăța să mă descurc cât de cât. Însă din păcate șefa mea îmi prezintă detalii disparate, între care nu reușesc să stabilesc vreo conexiune. Ceea ce nu m-ar deranja prea tare dacă aș fi un simplu executant orb. Dar nu, pretențiile sunt mari. Trebuie să învăț să fac treaba așa cum o face ea, trebuie să ajung să lucrez independent si să iau propriile decizii. Am înțeles, face parte din joc, aha… N-o să mă prind niciodată cum funcționează ansamblul, dar trebuie să îmi iau răspunderea că eu sunt cel care vrea să funcționeze în acest ansamblu… Îmi pare rău, draga mea, dar am și eu limitele mele. Nu pot funcționa așa cum vrei tu și pace. Nu-i adevărat, Sega, nu că nu poți, tu nu vrei să faci lucrurile ca lumea. Ți se rupe. Ți-e greu să faci ce nu iți place, cea mai mică neplăcere te descurajează. Câtă dreptate ai, Aishwarya. Sar prea ușor de la entuziasm la lehamite. Fug de neplăcere și alerg după plăcere. Mă învârt într-un cerc vicios. Ăsta e Cercul meu Interior…

Azi am vrut să îmi dau demisia și să fug încotro văd cu ochii, dar nu am făcut-o. Am hotărât să rămân în programul Work As Meditation până la capăt, ca să rup cercul vicios. Asho, Chetana, Shunyo nu au rezistat. Unul a plecat ieri, ceilalți doi azi. Cu scandal. Cred că următorul e Moritz, elvețianul mereu deprimat care lucrează la departamentul de design și care s-a apucat o dată cu mine de meditația dinamică. Și procesul lui de decondiționare e la fel de lent și dureros ca al meu, de parcă ne-am jupui singuri de piele… Strâng din dinți și mă întorc la treabă.

Secretul Oglinzilor

Ajung cu un sfert de oră mai devreme și intru pe ușița din spate, după ce scot din magazie câteva candele pe care le aprind și le înșir pe marginea aleii. Bântui ca o nălucă pe coridoarele casei pustii și descui ușile cu oglinzi. Potrivesc lumina în sala circulară așa cum am fost instruit, cu ajutorul celor nouă butoane. Trei butoane pentru plafoniera de cristal, trei pentru patul de marmură și alte trei pentru coloane. Nimic mai simplu. În câteva secunde, ambianța în Chuang Tzu e perfectă. Totul e în ordine. Toate sunt la locul lor, Osho nu s-a născut și nu a murit, doar a vizitat planeta Pământ… Mă întorc în hol, umplu repede cutia de la intrare cu vreo 15 perechi de șosete albe, deschid ușa grea, din lemn masiv, dar nu aprind încă lumina. Nu vreau să îl trezesc pe domnul Rolls Royce. Îl mai las să doarmă un pic.

La ora 9 fix o să dau voie meditatorilor să intre, o să îi rog să facă liniște și să își pună șosetele albe în picioare ca să nu strice marmura netratată chimic, o să îi zoresc de la spate în caz că se opresc să caște gura la scaunul stomatologic și o să le atrag atenția asupra inscripției “please don’t sit in Osho’s chair” dacă vor să se așeze. O să îi îndrum să își ia câte o pernă din grămadă și să ocupe un loc în sală și apoi o să aștept semnul coordonatorului pentru începerea meditației din Cartea Secretelor. O să micșorez lumina de la cele nouă butoane și o să mă așez pe perna mea, unde o să rămân nemișcat până la sfârșitul orei. Dar până atunci mai sunt câteva minute. Mai am vreme să mă învârt de unul singur printre rafturile cu cărți din spatele geamurilor închise ermetic. Vorba vine de unul singur, căci oglinzile care acoperă aproape toate suprafețele fostei case a lui Osho îmi multiplică imaginea la nesfârșit. Sunt eu cu reflexiile mele, din toate unghiurile posibile și imposibile. Altfel spus, eu suntem peste tot. Degeaba am întrebat în stânga și în dreapta de ce atâtea oglinzi. Toți au ridicat din umeri. Cum adică de ce atâtea oglinzi? Li s-o fi părut firesc ca Osho să comande decoratorilor o casă în care să se admire cât e ziua de lungă.

Reflectez la reflexii în timpul meditației, căci nu mă pot concentra la altceva. Ora trece greu. În sfârșit, facilitatorul lovește clopoțelul de argint. Mă ridic, deschid ușa, conduc lumea spre ieșire, adun pernele, încui ușile, sting toate luminile și… unde au dispărut oglinzile?? Rămân locului, cu mâna înțepenită pe clanță, cu gura căscată și cu ochii beliți: din întuneric văd fără nici o opreliște afară. Oglinzile au dispărut, iar pereții, ușile și reflexiile mele au dispărut o dată cu ele. Am stins lumina și oglinzile au devenit ferestre…

Sega, nu o să te eliberezi dacă spargi oglinzile, îmi vorbește înțeleapta casă a lui Osho. Așa doar o să te tai, îmi șoptește Chuang Tzu. Așa ai să te risipești, ai să suferi cu mințile împrăștiate în puzderia de cioburi. Așa că stinge lumina, Sega. Știu că ți-e frică. Știu că dormi cu lumina aprinsă de spaimă să nu îți pierzi reflexiile. Stinge lumina, Sega, și vei vedea dincolo. Stinge lumina chioară din tine și vei vedea afară. Vei vedea realitatea așa cum e. Stinge lumina a ceea ce pare și lasă-te pătruns de lumina a ceea ce este…

Îmi tremură mâna când încui ușița din spate. Îmi tremură genunchii când pășesc pe aleea care duce din Chuang Tzu spre Buddha Grove. Îmi tremură sufletul când sting candelele și le duc înapoi la magazie. Vai, ce adâncă e bezna. O pipăi cu băgare de seamă și dau peste cuvintele lui Osho de la întâlnirea din seara asta:

Cu cât noaptea e mai întunecoasă, cu atât mai strălucitoare va fi ziua de mâine. Unii au văzut deja zorii. În ochii lor este lumina.

(va urma)

Află mai multe despre autor şi înscrie-te pentru a primi varianta tipărită a romanului dând un click aici.

Sursă foto.

Comentarii - Un Comentariu

  1. [...] am încotro. N-am mai practicat demult – de când cu răceala aia zdravănă – și mi-am cam ieșit din formă dar, ca orice regizor de reclame ratat, nu vreau să o [...]

Lasă un comentariu