Tedoo cu Brad Florescu

Mae Sariang. Garantat Sută la Sută.

Abia ajuns într-un dubios orăşel de graniţă, eşti abordat de un bărbat necunoscut care îţi propune să mergi cu el în nişte sate din munţi. Ce faci? Te duci?

Thailand Mae Sariang2011-04-21 15-03-46 - _DSC0204_2

Ziua: 37+19
Kilometri parcurşi: 3700+ 2650
Localizare: Mae Sariang, provincia Mae Hong Son, Nord-Vestul Thailandei
Echipaj: Brăduţ Florescu şi RCA.ro (prima companie care se alătură proiectului umanitar “Trei roţi pentru o viaţă“)

Abia ajuns într-un dubios orăşel de graniţă, eşti abordat de un bărbat necunoscut care îţi propune să mergi cu el în nişte sate din munţi. Tu ce ai face, RCA.ro?

Bătrânul îşi bea cafeaua instant pe veranda pensiunii, aruncând priviri amuzate spre Unirea. Era 8 dimineaţa şi voiam să ajung la râu. Încercarea de ieri, prin parcul naţional, eşuase: prea greu pentru trei roţi. Mai exista şi alt drum?

- Da’ de ce vrei să mergi la râu? Nu e mare lucru de văzut. Mai bine hai cu mine. E o nuntă într-un sat de etnici karenni. Sat veritabil, nu din alea făcute pentru turişti. Garantat sută la sută.
- Sunteţi ghid?
- Salwin Sapanun, profesor pensionar şi ghid de ocazie.
- E departe nunta respectivă?
- 25 de kilometri.
- Pot să merg cu motoreta mea?
- Nu prea. Trebuie să închiriezi una. De fapt, două, ca să am şi eu cu ce să merg.
- Cum e drumul?
- E bun, e bun.

Aşa cum aveam să aflu jumătate de ceas mai târziu, muntenii din nordul Thailandei împart drumurile în patru categorii:

a) Foarte bun: orice drum care are o urmă de asfalt.
b) Bun: orice drum care există.
c) Aşa-şi-aşa: albia unui râu secat.
d) Prost: albia unui râu nesecat.

Ce caut eu aici? Ce caut eu aici? Ce caut eu aici?

Traseul pe care l-am abordat se încadra undeva între categoriile b şi d. Drumul fusese croit de torente, acoperit cu praf fin şi întrerupt din când în când de câte un curs de apă. Cele două motorete Honda fuseseră concepute pentru mers la piaţă ori la cinema, în niciun caz pentru aventuri offroad. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mine. Pot să merg un milion de kilometri pe trei roţi, dar nu mă simt confortabil să abordez drumuri desfundate pe margini de prăpastie.

Drumul până în sat a fost un test al tăriei de caracter, al nu ştiu câtelea din ultima lună. De fiecare dată când abordam o pantă de 25 de grade, chinuindu-mă să pun roata fix pe o fâşie cât de cât plană de pământ, calculam efectele unei căderi. Eram sigur că o să cad, nu se putea altfel, ar fi fost indecent să ajung în satul vieţii fără să cad niciodată. Toată admiraţia mea se îndrepta către pasionaţii de enduro, care fac din plăcere ceea ce eu făceam din inconştienţă. Mă luasem după un bătrân nebun şi uite unde ajunsesem.

Urcasem de la 300 la 1100 de metri.  Nici ţipenie. Doar munţi, hăuri şi pădure de la un orizont la altul. Când am dat ochi în ochi cu prima fiinţă omenească – un băieţel care se juca pe marginea drumului – m-am speriat îngrozitor. Dar exista şi o parte bună în sperietura mea: dacă am văzut om, înseamnă că satul e pe-aproape. Ca un naufragiat pe ocean, căutând indicii ale uscatului, aşa eram. Domnul Salwin conducea relaxat, cu o singură mână, cealaltă fiind ocupată cu ţigara mentolată. Muntenii ăştia zici că-s născuţi pe motoretă.

Nuntă în cer

Am ajuns în sat cu două ore mai bătrân şi cu două secole mai înţelept. Fiecare pantă îmi prilejuise reflecţii profunde asupra sensului vieţii, îmi catalizase luarea unor decizii importante pentru viitor, despărţind binele de rău, esenţa de deşertăciune şi reconfirmându-mi existenţa lui Dumnezeu şi a miracolelor. Nu căzusem nici măcar o dată.

Ţăranii din Mepeki („Apa mare” în dialect Pwo Karenni) parcurgeau acest traseu iniţiatic ori de câte ori aveau treabă la oraş. Poate de sute, poate de mii de ori într-o viaţă. Nu e de mirare că se ţicniseră. Cu cât mai bătrâni, cu atât mai ţicniţi. Am intrat în casa miresei sub o ploaie de „Hello, Mister”, “You want whisky?”, “You want eat?”, “You want smoke?”, “Take poto”. Mâini negre şi muncite întindeau spre mine pahare de rachiu, farfurii cu jumări şi pipe de bambus din care ieşea un fum alb ca duhul din lampă. Oamenii şedeau pe duşumea într-o stare de letargie excitată. Nunta începuse la răsărit şi avea să continue trei zile şi trei nopţi. Vai şi amar de ficaţii celor prezenţi.

Abia reuşeam să slalomez printre degetele întinse, printre invitaţiile la un păhărel, printre solicitările de tot felul. Intrasem în casă, dar nu mai puteam ieşi. Gazda m-a mânat în camera din spate, unde mireasa îl aştepta pe mire, îmbrăcată frumos, cu blugi şi cămaşă.

- Take poto! mi s-a ordonat.

1 2 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 3 Comentarii

  1. [...] – Mai: plec în nordul ţării pentru proiectul Thailander 2. Acopăr 2500 de kilometri pe drumuri abrupte de munte, la limita fizică a mea şi a motoretei mele. Ziua umblu, fac fotografii, documentez. Seara [...]

  2. [...] la Chiang Mai fie pe unde-ai venit (dacă ai chef să iei iar serpentinele în piept), fie prin Mae Sariang, unde-ar fi de văzut râul Salwin (frate cu Mekongul și cu Yangtze) și superba cascadă Mae Sa [...]

  3. [...] pe Mekong, Pai, Kok, cu pluta pe Tham Lang, cu caiacul pe Mae Ngat, cu camioneta spre triburile Karen, Akha și Lahu, cu elefantul în Lampang și pe jos, spre Cascada Micului Paradis de la granița [...]

Lasă un comentariu