Tedoo cu Brad Florescu

India

Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (ep. 15). Cele trei ceasuri de veghe.

Un indian cu plete cărunte, despărțite de o chelie generoasă, traversează aleea și se apropie de poarta mea. Mă frec la ochi. Nu se poate: Osho?! Misteriosul personaj îmi zâmbește plăcut, ca și cum m-ar cunoaște de când lumea și îmi arată legitimația. E în regulă, îl las să treacă, dar inima continuă să îmi bată cu putere.

Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (Ep. 10): O sută de beţe Zen.

Sega, nu confunda iubirea cu dependența de o persoană. Începi să iubești cu adevărat abia atunci când ți-ai câștigat independența. Dependența asta e o capcană psihologică în care cădem cu toții. Nemulțumirea față de noi înșine ne face să ne agățăm mereu de altcineva, sperând că așa ne vom găsi împlinirea. Și izbăvirea.

Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (Ep. 7): Rămășițele Zilelor

Mi-e tare frică de călătoria asta, părinte, dar nu mai pot da înapoi acum. Aici, pe Athos, nu am găsit adevărul pe care îl căutam. Căci doar atât vreau eu: să ies din închipuire și să trăiesc în adevăr. Pentru toate zilele, câte îmi vor fi rămas. Iertați-mă, părinte. Vă rog să nu mă afurisiți sau să mă anatemizați.

Piloţii fac lucruri trăsnite! (Ep. 1): Două zboruri de neuitat în Papua şi India.

Căpitanul sorbi ultima gură de whisky şi se întoarse în cockpit. Copilotul strânse ziarul împrăştiat pe tot bordul şi decuplă pilotul automat. Urmă un viraj strâns către dreapta, combinat cu o pierdere rapidă de altitudine.

10 minute mai târziu şi 4500 de metri mai jos, avionul survola, zburând în cerc, un atol superb, pierdut în mijlocul Oceanului Indian. O voce se auzi din cockpit:

Ce se petrece pe lume în luna martie?

Cine se distrează, cine celebrează, cine cântă şi dansează? Afli de la noi. Hai să vedem ce evenimente interesante se întâmplă prin lume în luna martie. Poate vă intersectaţi.