Tedoo cu Brad Florescu

7 locuri de taină în Portugalia

Voi încerca, însă, să vă ofer scurte informaţii despre locuri minunate dintr-o ţară cu soare orbitor şi case colorate. Lisabona nu o pun în top, cum nu pun nici Porto şi nici oraşele mari sau turistice.

Portugal Aveiro 1

Dacă ar trebui să fac un top 10 al locurilor preferate din Portugalia aş comite două greşeli majore – în primul rând le-aş alege pe toate în Lisabona (pe care o iubesc) şi în al doilea rând nu aş fi în stare să mă încadrez într-un top 10.  Voi încerca, însă, să vă ofer scurte informaţii despre locuri minunate dintr-o ţară cu soare orbitor şi case colorate.  Lisabona nu o pun în top, cum nu pun nici Porto şi nici oraşele mari sau turistice.

Text şi Foto: Monica Revecu

Voi prezenta câteva locuri dragi mie, la care puteţi ajunge cel mai uşor cu o maşină închiriată. Vă recomand site-ul Interrent cu preţuri extrem de mici pentru rezervările făcute din timp (începând de la 9 euro/zi).  Pentru cazare, eu sunt fan booking.com unde găsiţi oferte foarte bune. Pentru cei cu un buget mai generos recomand Pousadas de Portugal – o serie întreagă de clădiri minunate transformate în hoteluri foarte chic, iar apoi există mereu varianta închirierii unui apartament. Şi-acum, să pornim.

1. Portinho da Arrabida (aproape de Lisabona)

Pentru că este un loc ferit de lume, sau aşa îmi place mie să cred că este, mai ales când vine iarna şi nu rămâne din el decât o plajă pustie şi câteva case bătute de vânt – mica localitate se află la cca. 50 km de Lisabona.

Pentru a ajunge la Portinho trebuie să traversaţi Parcul Natural Arrábida – drumul se parcurge pe o şosea şerpuită, printre dealuri nu foarte înalte (max. 500 m înălţime), dar cu vederi panoramice superbe – puteţi uşor opri pe durata  acestei călătorii de cel puţin 10 ori pentru a admira oceanul şi oraşele de pe peninsula Troia.

Dacă tot faceţi acest drum, ajungeţi fie înainte, fie după şi la Sesimbra şi Cabo Espichel, un loc cu adevărat magic, plin de scoici, cu o biserică bogată şi neştiută de nimeni, un loc nu extrem de îngrijit dar fermecător.

2. Tróia – peninsula Tróia (în apropierea Lisabonei)

Şi-a păstrat frumuseţea sălbaticaă deşi a fost invadată de hoteluri moderne sau complexuri de apartamente luxoase – dacă aveţi ceva economii, cine ştie? poate vă cumpăraţi o casă la Tróia.

Plaje neîntrerupte pe o distanţă de 18 km, teren de golf, piscine – aşa că vă puteţi transforma uşor din boemi în snobi sau să fiţi “ambii” în acelaşi timp. E un loc frumos, cu o vegetaţie specială şi o energie aparte. Toată zona merită explorată, mai ales dacă vreţi să vedeţi berze şi păsări specifice zonelor cu deltă. Eu am trecut rapid prin Alcácer do Sal, care evident că mi-a plăcut.

Puteţi ajunge numai cu ferryboat-ul, pornind de la Lisabona, ajungând la Setubal (50 km distanţă) şi apoi aşteptând liniştiţi să vă îmbarcaţi pe un ferryboat verde, de construcţie norvegiană, frumos, relativ ieftin şi curat. Călătoria durează jumătate de oră şi puteţi urca la bord inclusiv maşina.

3. Aveiro (zona de centru-nord a Portugaliei)

Te farmecă cu plajele sale misterioase. Poţi să te plimbi cu barcile pescăreşti, moliceiros. Pe mine m-a surprins cu numărul mare de clădiri art nouveau din zona centrală a oraşului şi cu dulciurile specifice numite aici ovos moles, nişte prăjiturele mici, bombe calorice, umplute cu cremă de ou şi zahăr. Portughezii se mândresc cu prăjiturile lor pline de colesterol şi calorii, aşa că dacă alergaţi de colo colo să vizitaţi cred că vă puteţi permite şi un astfel de răsfăţ culinar. Eu sunt fan declarat al queijadas de requijão şi al Pastéis de Belém/nata.

Daca tot sunteţi în zonă puteţi ajunge şi la Ílhavo pentru a vizita cea mai renumită fabrică portugheză de porţelan, Vista Alegre; aici n-am fost, dar îmi doresc să ajung într-o bună zi.

4. Albufeira (sudul Portugaliei)

Pentru că Algarve (regiunea în care se află Albufeira) e o minune de culori, cu pământ şi nisip roşu, cu roci spectaculoase, cu portocali şi grădini superbe şi pentru că Albufeira nu are snobismul şi luxul unor staţiuni precum Vilamoura, Quinta do Lago sau Vale do Lobo. Are însă vederi minunate şi, în apropiere, două dintre cele mai frumoase plaje pe care eu le-am văzut în Portugalia – Praia de São Rafael şi Praia da Falésia.

5. Marvão (nord-estul Portugaliei)

Nu e uşor de ajuns la el – din Lisabona trebuie să parcurgi aprox. 240km – dar este o bijuterie de orăşel medieval, aflat la granitţa cu Spania. Vederea de la castelul din Marvão (sec. XIII) este minunată, iar drumul până acolo plin de surprize plăcute. Eu aveam impresia că merg printr-o poveste, că voi întâlni cu siguranţă zâne sau pitici sau chiar pe Moş Crăciun, deşi nu era iarnă-imaginaţi-vă o alee plină de brazi în care stau cocoţate zeci de berze. Berze în brazi ca nişte globuri de Crăciun.

6. Gerês (nord-estul Portugaliei, la aprox. 350 km distanţă de Lisabona)

Pentru că face parte din categoria “mândrii montane ale Portugaliei”, pentru că poţi alerga cu maşina înapoi spre Lisabona aproape de valea fluviului Douro, pentru că are peisaje fabuloase, pentru că e singurul parc naţional al Portugaliei (a nu se confunda cu parc natural) cu lacuri minunate, cascade, baraje şi localităţi cu case construite în granit. Pentru o Portugalie plină de plaje, Gerês este cu adevărat special. Încercaţi să ajungeţi şi la Pitões das Júnias.

7. Piodão – (nord-estul Portugaliei, la aprox. 300 km de Lisabona)

P entru că este în creierul munţilor, ai impresia că nu îl ştie nimeni; pentru că până a ajunge acolo am ţipat de frică că o să ne prăvălim în prăpastie (nu vă îngrijoraţi, îmi place să fiu dramatică din când în când); pentru că înainte de a-l vizita am oprit într-un mic sătuc proaspăt restaurat unde ne-a întâmpinat un vânător cu puşca în mănă (ca într-un “western montan”) şi pentru că are case superbe construite din sist.

Neapărat, vă rog, nu pierdeţi din vedere biserica locului – de un kitch portughez gingaş şi înduioşător – mi-am cumpărat şi poze (pentru că nu ai voie să fotografiezi într-un asemenea loc, patrimoniul satului) şi am râs de m-am prăpădit privind statuile adorabile. O minune de loc. Bineînţeles că nu o să rataţi Serra da Estrela dacă aţi bătut atâta drum, cu cel mai înalt vârf montan din Portugalia continentală (aprox. 2000m), cu brânză delicioasă, cu ciobani care te îmbie (aş putea spune obliga) să le deguşti toate brânzeturile posibile şi să bei şi un rachiu. Vacanţă frumoasă!

Nota editorului: îi mulţumim Monicăi pentru generozitatea cu care ne-a împărtăşit locurile ei de suflet. Mai multe despre frumuseţile Portugaliei puteţi citi chiar pe blogul Monicăi Revecu.

Comentarii - 4 Comentarii

  1. Ioana spune:

    Am nevoie de sfatul vostru, va rog.Voi calatoriti mult mai mult si poate ma puteti consilia.Trebuie sa ajung In Portugalia Terceira in iulie Cum pot ajunge din Romania in Azores-Terceira mai convenabil ca pret?Am facut o cercetare pe net insa ce am gasit pt 15 iulie si retur pe 22 iulie e in jur de 550 -600 de euro.Pt mine e mult.MA gandesc ca voi ati calatorit enorm si ca poate stiti o varianta optima.Iertati ca am indraznit sa intreb.Chiar si cu o legatura dupa 2 zile in Lisabona,presupunand ca mai vizitez ceva intre 2 zboruri, si fara bagaj de cala, tot in jur de 550-600 euro am gasit.

  2. Ioana spune:

    Multumesc mult,la intoarcere va trimit impresii de voiaj si fotografii!

  3. [...] până acum nu te-a interesat Portugalia, uite aici cateva sugestii ca să ţi se deschidă apetitul. Share [...]

Lasă un comentariu