Tedoo cu Brad Florescu

Tot ce vrei să știi despre Ko Phi Phi

Dacă mergi în Thailanda și nu ajungi în Ko Phi Phi, vei avea de dat explicații acasă. Phi Phi e o destinație obligatorie pe circuitul backpackerilor care vor să vadă cât mai multe locuri în cât mai puțin timp.

Thailand Koh Phi PhiDSC_0415_2

Dacă mergi în Thailanda și nu ajungi în Ko Phi Phi, vei avea de dat explicații acasă. Phi Phi e o destinație obligatorie pe circuitul backpackerilor care vor să vadă cât mai multe locuri în cât mai puțin timp.

Phi Phi Don e insula principală a micului arhipelag, folosită de backpacker și day-tripperi drept bază pentru excursii către Phi Phi Leh, locația faimoasei Maya Bay (bine, noi știm că adevăratul The Beach este aici). Cazări, restaurante, magazine, agenții de turism, baruri pe plajă și ceva viață de noapte, sunt înghesuite toate pe Phi Phi Don, o insulă prea mică pentru câtă cerere există.

Vizitele dese și scurte au modelat și caracterul turistic al insulei. În trei zile ai văzut și ai făcut totul.  Orice zi în plus va instala în tine o plictiseală vecină cu depresia.

O zi la Maya Bay. Sau o noapte?

Poți opta pentru un day trip. Vaporașele agențiilor pleacă dimineața și se întorc seara. Program standard, mâncare standard, dar mai cunoști lume. Dacă vrei să dai o raită mai singuratică, tocmește un long tail boat local, care te duce, te aduce și te așteaptă după cum ai chef. În oricare dintre cele două situații, aglomerația de la Maya Bay nu ai cum s-o eviți. Va trebui să împarți experiența cu sute de alți turiști dornici să trăiască un vis, chiar și pentru câteva ore.

Cealaltă variantă ar fi să ajungi seara și să pleci dimineața. Am detaliat totul în articolul despre Maya Bay.

Plajă

Sunt 3 plaje pe Phi Phi Don, fiecare cu plusurile și cu minusurile sale.

Ton Sai Bay e poarta de intrare în Ko Phi Phi. Aici vin feriboturile din Krabi, de aici pleacă vaporașele și tot aici sunt parcate și bărcile particularilor. Pe Ton Sai Bay sunt cele mai multe cazări. Avantaj: ai plajă chiar în fața bungalow-ului. Dezavantaje: aglomerație, zgomot de motoare și pete de ulei pe apă.

Loh Dalam e foarte aproape de Ton Sai, trebuie doar să traversezi micul istm care leagă cele două părți ale insulei în formă de H. Dacă n-ar avea concurența Maya Bay atât de aproape, Loh Dalam ar fi “The place” . Avantaje: apa curată și peisajul. Dezavantaje: gălăgia de la terasele și cluburile de lângă plajă.

Laem Thong Beach, în nordul-estul insulei, e plaja non-backpackerilor. Cele patru resorturi care funcționează aici țintesc un public mai matur, cu job, casă și mașină. Avantaje: plaja e super-curată, apa la fel, e liniște, se poate face snorkling decent. Dezavantaje: prețul cazărilor și localizarea; ca să ajungi în Ton Sai trebuie să închiriezi o barcă.

Night Life

DJ-ii locali n-au mai cumpărat un CD de pe vremea când “Gasolina” era încă la modă. Muzica proastă și demodată compensează prin volum. Ori dansezi la bar, ori dansezi în pat, că nu e posibil să dormi de gălăgie. În rest, petrecerile pe plajă funcționează după aceeași schemă ca în toată Thailanda: buckets of joy, fire dancers, tatuaje la minut și iarbă până sus.

Diving

Bogdan, expertul nostru în scufundări, a testat câteva situri promovate cu mâna pe inimă de shop-urile locale. Nu știu să explic cu cuvintele lui, rețin doar o față lungă și ceva nasol despre “vizibilitate”.

Cazări

Phi Phi Villa Resort: pe Ton Sai, spre capătul sudic (unde e o idee mai liniște). Curat, aproape cochet, un pic cam scump pentru ce oferă, dar asta e viața în paradis. De la 75 de euro pe noapte în sus.

Bayview Resort: pe Loh Dalam. Curat, spațios, vedere frumoasă, ceva accente luxury. E preferat de turiști asiatici. Dacă nu te deranjează hărmălaia de la piscină, la 50 de euro pe noapte e un gheșeft bun.

Holiday Inn Resort Phi Phi Island: pe Laem Thong. E decent, curat, are și spa. De la 110 euro pe noapte.

Zeavola: tot pe Laem Thong, Zeavola e un eco-resort de lux, despre care am povestit pe larg aici.

Pentru alte cazări și prețuri la zi intră pe Agoda folosind formularul din bara din dreapta articolului. Eu pot să recomand doar ce am văzut cu ochii mei.

Atenție: în high season (decembrie-februarie), cererea de camere depășește cu mult oferta. Fă-ți rezervare din timp, nu te lua după Anthony Bourdain.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 10 Comentarii

  1. lofnan spune:

    Salutare,
    Personal am fost pe 3-4 iunie 2011 in Phi Phi Don. Am stat la Nice beach Resort si a costat undeva la 40 de euro/noapte/bungalow cu aer conditionat si mic dejun, pe plaja Ton Sai.
    Cred ca este o perioada buna de vizitat pt ca vremea a fost foarte buna pt extrasezon (aici pot compara cu filipine) iar nr de turisti este redus considerabil in sensul ca este semipustiu cu exceptia pranzului cand vin barci cu turisti de pe alte insule sa ia un pranz si sa piarda vreo ora pe acolo.

    In rest mi-a placut extrem de mult, insa asa cum zice si articolul, cred ca in 3 zile ai rezolvat toata insula cu tot ce e de facut. Singurul lucru care l-am ratat a fost un gratar cu localnicii “stropit” cu snake wiskey si cliseicul joint.

    Highlight-ul l-as considera plimbarea cu caiacul, luat de pe Loh Dalam beach, la monkey beach pe un apus de soare superb. Din ce am inteles monkey beach exista doar dimineata si seara … datorita mareei

    2 zile foarte faine

  2. andrei spune:

    prin Krabi ai fost?

  3. andrei spune:

    zona railey beach. o sa merg la vara sa ma catar, insa ma gandeam sa mai vizitez ceva pe acolo, ca o sa fiu cu familia. daca ai ceva idei spune-mi. in phi phi don am fost anul trecut pt o zi. as prefera sa imi scrii pe e-mail

  4. Andrei spune:

    pe plaja railey. o stau 8 zile pt ca vreau sa ma catar un pic, dar nu stiu ce altceva mai e de facut. daca poti as vrea sa discutam pe email.

  5. [...] cu călugării budiști din Chiang Mai. M-am tăvălit, ca în copilărie, direct pe nisipul din Koh Phi Phi și am aprins bețișoare parfumate gândindu-mă la cei dragi, sus, în templele străvechi din [...]

  6. [...] şi o noapte, să ia barca rapidă până în Koh Lanta, să vadă în fugă Phuket-ul şi insulele Phi Phi, apoi să zboare din Krabi la Bangkok. Din Bangkok se cuvenea să zboare spre Siem Reap, Cambodgia, [...]

  7. [...] Lumpur, Singapore, Chiang Mai și Hong Kong. Overland faci câteva ceasuri până în provinciile Krabi, Trang, Satun sau Surat [...]

  8. [...] dacă vrei –  de a le recomanda cititorilor mei destinații mai cu moț,  am părăsit Koh Phi Phi-urile chitit să descopăr o alternativă. Era imposibil ca în toată regiunea Phuket-Phang [...]

  9. [...] 1. Coasta Mării Andaman care include, printre altele, provinciile Phuket, Krabi, Phang-Nga, Ranong, Trang și Satun. Este foarte expusă musonului de sud-vest și mai puțin [...]

Lasă un comentariu